Pretenţii. Sentința nr. 1099/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 1099/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 05-02-2014 în dosarul nr. 4861/197/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Sentința Civilă Nr. 1099/2014
Ședința publică de la 05.02.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. E. R. – Judecător
GREFIER L. E. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind reclamanta A. DE P. DE APARTAMENTE GLORIA, PRIN REP. LEGAL în contradictoriu cu pârâții S. A. și S. I., având ca obiect „pretenții” perimare.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc in sedinta publica din data de 29.01.2014, fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data, care face parte integranta din prezenta hotarare, cand instanta a amanat pronuntarea pentru astazi, pronunțând următoarele:
INSTANȚA,
Asupra acțiunii civile de față avand ca obiect „pretenții” privind reclamanta A. DE P. DE APARTAMENTE GLORIA în contradictoriu cu pârâții S. A. și S. I., înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, reține următoarele:
In urma verificării actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data 03.09.2014 când cererea a fost suspendată, în temeiul art. 155 indice 1 C.proc.civ., față de neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor stabilite de instanța de judecată.
Potrivit disp. art. 248 alin. 1 din C.pr.civila orice cerere de chemare in judecată se perimă de drept chiar si împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare timp de un an iar art. 252 alin. 1 din C.pr.civila stipulează că perimarea poate fi constată din oficiu.
Pe considerentul ca nu a existat nici o cauză de întrerupere a termenului de perimare în înțelesul art. 250 C.Pr.Civ. și cum nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea soluționării cauzei de mai mult de un an din culpa părților instanța, în temeiul art. 248 alin. 1 din C.pr.civ., raportat la art. 252 alin. 1 din C.pr.civ. va constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari DE APARTAMENTE GLORIA, cu sediul în B., ., ., parter, jud. B., în contradictoriu cu pârâții S. A. și S. I., ambii cu domiciliul în B., ., ., jud. B..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.02.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. E. R. L. E. L.
Red. C.E.R. 21.02.2014, 2 exemplare
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4069/2014. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 14/2014. Judecătoria... → |
---|