Pretenţii. Sentința nr. 2741/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 2741/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 7878/197/2013
ROMANIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2741
Ședința publică din 07.03.2014
PREȘEDINTE – M. L. - judecător
GREFIER – M. T.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în ședința publică din 28.02.2014 conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 07.03.2014.
Instanța, în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA
Având în vedere dispozițiile art.406 alin. 1 N.C.P.C. respectiv faptul că “reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal, fie prin cerere scrisă”, instanța constată că sunt întrunite condițiile textului de lege mai sus menționat și urmează a lua act de renunțarea la judecată, sens în care,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRÂȘTE
În temeiul art. 406 alin. 1 N.C.P.C. ia act de renunțarea . cu sediul în B., ., nr. 29, jud. B. la judecata prezentei cereri formulată în contradictoriu cu pârâții P. D. C. și P. D. G., ambii domiciliați în B., .. 112, ., . obiect „reziliere contract”.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.03.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
M. L. M. T.
← Succesiune. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria BRAŞOV | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2672/2014. Judecătoria... → |
---|