Validare poprire. Sentința nr. 30/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 30/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 30-09-2014 în dosarul nr. 3562/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR_
Ședința publică din 30.09.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M.- judecător
GREFIER: C. D.
Pentru astăzi fiind amânata pronunțarea cauzei civile de față, când instanța a rămas în pronunțare asupra fondului cauzei potrivit încheierii de ședință din data de 09.09.2014., încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 16.09.2014, până la data de astăzi, 30.09.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Instanța, în urma deliberării, a pronunțat sentința de mai jos
JUDECĂTORIA
Constată că prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.02.2014, sub nr._ , creditoarea G. H. LTD , prin mandatar S.C. „ TOP FACTORING „ S.R.L. în contradictoriu cu debitorul G. P. și terțul poprit S.C. „ D&C BUILDING „ S.R.L. F. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună validarea popririi până la concurența sumei de 4.022,83 euro și 2.342, 99 lei cheltuieli de executare silită, cât și pentru sumele ce urmează a deveni scadente în viitor ; amendarea terțului poprit pentru neîndeplinirea cu rea-credință a obligației impusă în temeiul legii ; cu cheltuieli de judecată.
În expunerea în fapt a motivelor, creditoarea a arătat că la data de 20.08.2013 a depus la B. „ Ț. C. O. „ cerere pentru începerea executării silite împotriva debitorului GIUGI P. pentru recuperarea creanței în sumă de 4.022, 83 euro potrivit titlului executoriu reprezentant de contract de credit nr. RF_/02.02.2007. Cererea a constituit obiectul dosarului execuțional nr. 2339/2013.
Ca urmare a încuviințării executării silite, B. „ Ț. C. O. „ a adus la cunoștința terțului poprit S.C. „ D&C BUILDING „ S.R.L., angajator al debitorului G. P., instituirea popririi asupra veniturilor salariale ale acestuia, precum și interdicția de a plăti debitorului suma ce reprezintă 1/3 din salariu, până la achitarea integrală a sumei datorate și a cheltuielilor de executare.
Deși terțului poprit i s-a comunicat instituirea popririi, acesta nu și-a îndeplinit până în prezent obligația de a reține și vira în contul de consemnări, pe seama și la dispoziția B. „ Ț. C. O. „ sumele datorate de către angajatul său în valoare de 4.022, 83 euro reprezentând debit și 2.342, 99 lei reprezentând cheltuieli de executare silită, potrivit art. 786 pct. 1 din NCPC.
Totodată, creditoarea a solicitat amendarea terțului poprit pentru neexecutarea cu rea - credință de către aceasta a obligațiilor stabilite de B. „ Ț. C. O. „
În probațiune, creditoarea a propus, s-a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri .
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 728, 789 și 864 din NCPC.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Nici debitorul și nici terțul poprit nu au formulat întâmpinări, astfel că instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 208 alin. 2 din NCPC.
La solicitarea instanței creditoarea a depus la dosarul cauzei în copie certificată dosarul de executare nr. 2339/2013 al B. „ Ț. C. O. „
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La solicitarea creditoarei G. H. LTD , prin mandatar S.C. „ TOP FACTORING „ S.R.L s-a demarat executarea silită împotriva debitorului G. P. în temeiul titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr. RF_/02.02.2007. Cererea de executare silită formulată de creditoare a constituit obiectul dosarului de executare nr. 2339/2013 al S.C.P.E.J. „ Termure C.- O. și B. O. – M. „
La data de 04.10.2013 executorul judecătoresc a emis adresă de înființare a popririi până la concurența sumei de 4.022, 83 euro ( la cursul BNR din ziua plății ) + 2.342, 99 lei cheltuieli de executare, pe care a comunicat-o terțului poprit S.C. „ D&C BUILDING „ S.R.L .
Ulterior, la data de 03.12.2013 și respectiv la data de 16.01.2014 executorul judecătoresc a revenit cu adrese către terțul poprit cu mențiunea că potrivit art. 786 din NCPC are obligația ca în termen de 5 zile de la primirea adreselor să consemneze sumele de bani poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc.
Întrucât terțul poprit nu a dat curs adreselor de înființare a popririi creditoarea a formulat prezenta cerere de validare a popririi prin care a solicitat validarea popririi înființată de S.C.P.E.J. „ Termure C.- O. și B. O. – M. „ în dosarul de executare nr. 2339/2013 până la concurența sumei de 4.022,83 euro și 2.342, 99 lei cheltuieli de executare silită precum și pentru sumele ce urmează a deveni scadente în viitor.
Terțul poprit a primit adresele de înființare a popririi la data de 07.10.2013 ; la data de 04.12.2013 și la data de 21.01.2014.
Inspectoratul Teritorial de Muncă B. a comunicat la solicitarea instanței ( adresa nr._/ 17.07.2014 ) faptul că din Registrul General de Evidență al Salariaților în format electronic, rezultă că debitorul G. P. este angajat în baza contractului individual de muncă activ nr. 3/14.06.2013 la S.C. „ D&C BUILDING „ S.R.L. F., cu începere a activității din data de 15.06.2013, pe funcția de instalator încălzire centrală și gaze, cu norma de 4h/zi.
Conform art. 783 alin. 1 teza I din NCPC „ din momentul comunicării adresei de înființare a popririi către terțul poprit sunt indisponibilizate toate sumele și bunurile poprite „ .
În art. 786 alin. 1 pct. 1 din NCPC se prevede că terțul poprit are obligația ca în termen de 5 zile de la comunicarea popririi să consemneze suma de bani și să trimită dovada executorului judecătoresc.
Legiuitorul a prevăzut în art. 789 alin. 1 din NCPC că „ dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi “ iar în alin. 4 se stipulează că “ dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi “.
Cu privire la solicitarea creditoarei de a se valida poprirea și asupra sumelor ce urmează a deveni scadente în viitor, instanța reține că potrivit art. 789 alin. 5 teza I din NCPC „ dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, în acest ultim caz validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente .
Neexistând alte sume datorate periodic de către debitor în temeiul titlului executoriu, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 789 alin. 5 teza I din NCPC, ci prevederile art. 783 alin. 3 din NCPC potrivit cărora „ indisponibilizarea se întinde și asupra fructelor civile ale creanței poprite, precum și asupra oricăror alte accesorii născute chiar după înființare popririi „, fără ca însă legiuitorul să prevadă posibilitatea validării accesoriilor născute după înființarea popririi.
P. urmare, creditoarea urmează a uza de dispozițiile art. 783 alin. 3 din NCPC pentru încasarea eventualelor accesorii născute după înființarea popririi.
Pe motiv că între debitor și terțul poprit există raport de muncă iar terțul poprit nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 786 din NCPC cererea de validare poprire este întemeiată.
În temeiul tuturor considerentelor de fapt și de drept reținute, instanța va admite cererea de validare poprire formulată de creditoarea G. H. LTD , prin mandatar S.C. „ TOP FACTORING „ S.R.L. în contradictoriu cu debitorul G. P. și terțul poprit S.C. „ D&C BUILDING „ S.R.L. F. și în consecință, în baza art. 789 alin. 4 din NCPC urmează a valida poprirea înființată la data de 04.10.2013 de S.C.P.E.J. „ Termure C.- O. și B. O. – M. „ în dosarul de executare nr. 2339/ 2013 până la concurența sumei de 4.022, 83 EUR ( la cursul BNR din ziua plății ) + 2.342, 99 lei și va obliga terțul poprit S.C. „ D&C BUILDING „ S.R.L. F. să plătească creditoarei G. H. LTD suma de 4.022, 83 EUR ( la cursul BNR din ziua plății ) reprezentând debit și suma de 2.342, 99 lei reprezentând cheltuieli de executare, sume datorate de către debitorul G. P..
Legiuitorul a prevăzut în art. 789 alin. 9 din NCPC că „ terțul poprit care, cu rea - credință, a refuzat să își îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeași hotărâre de validare, cu o sumă cuprinsă între 2.000 lei și 10.000 lei „.
Având în vedere că executorul judecătoresc a comunicat terțului poprit de 3 ori adresa de înființare a popririi, instanța reține că ignoranța terțului poprit atestă reaua – credință a acestuia în îndeplinirea obligațiilor legale, motiv pentru care va dispune amendarea terțului poprit S.C. „ D&C BUILDING „ S.R.L. F. cu suma de 2.000 lei (amenda minimă ).
În temeiul art. 453 alin. 1 din NCPC va obliga debitorul și terțul poprit să plătească creditoarei suma de 123 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru ( 20 lei ) și contravaloarea xerocopierii dosarului execuțional nr. 2339/2013 ( 103 lei ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de validare poprire formulată de creditoarea G. H. LTD, prin mandatar S.C. „ TOP FACTORING „ S.R.L., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, .. 21, etaj 5, sector 2 în contradictoriu cu debitorul G. P. , domiciliat în mun. F., .. 73, jud. B. și terțul poprit S.C. „ D&C BUILDING „ S.R.L., cu sediul în mun. F., .. 73, jud. B., și în consecință:
Validează poprirea înființată la data de 04.10.2013 de S.C.P.E.J. „ Termure C.- O. și B. O. – M. „ în dosarul de executare nr. 2339/ 2013 până la concurența sumei de 4.022, 83 EUR ( la cursul BNR din ziua plății ) + 2.342, 99 lei .
Obligă terțul poprit S.C. „ D&C BUILDING „ S.R.L. F. să plătească creditoarei G. H. LTD suma de 4.022, 83 EUR ( la cursul BNR din ziua plății ) reprezentând debit și suma de 2.342, 99 lei reprezentând cheltuieli de executare, sume datorate de către debitorul G. P..
În temeiul art. 789 alin. 9 din NCPC dispune amendarea terțului poprit S.C. „ D&C BUILDING „ S.R.L. F. cu suma de 2.000 lei.
Obligă debitorul și terțul poprit să plătească creditoarei suma de 123 lei cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru și contravaloarea xerocopierii dosarului execuțional nr. 2339/2013.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la sediul Judecătoriei B..
Pronunțată în ședință publică azi, 30.09.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER ,
A. M. C. D.
Red/ dact. A.M. – 5 ex
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3768/2014. Judecătoria... → |
---|