Contestaţie la executare. Sentința nr. 1117/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 1117/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 1117/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1117
Ședința publică din data de 04.02.2015
PREȘEDINTE: L. A. - judecător
GREFIER: L. T.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 26.01.2015, când văzând concluziile părților, prin reprezentanți legali, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art.396 pct.(1) NCPC. a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 02.02.2015 și 04.02.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.
JUDECĂTORIA
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr_ contestatorii M. G. E. și M. L. au chemat în judecată intimata V. România SA solicitând:
-să se constate caracterul abuziv al clauzelor de la pct 5 lit a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr_/22 07 2008 și art 2 cu subpunctele 5.1(b) din actul adițional nr 3/12 11 2010;
-să se constate nulitatea absolută a clauzelor mai sus menționate;
-să se dispună restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor abuzive, cu titlu de comision de risc/administrare, începând cu data semnării convenției de credit nr_/22 07 2008;
-obligarea intimatei la plata dobânzii legale pentru sumele încasate în temeiul clauzelor abuzive, calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate, până la data plății efective a debitului restant;
-anularea actelor de executare emise în dosar execuțional nr 553/2014 B. Filofie L.;
-suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendarea executării silite;
-suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că prin Convenția de credit nr_/22 07 2008, contestatorul M. G. E. a beneficiat de un credit în valoare de_ CHF.La convenșția de credit s-a încheiat și un contract de garanție imobiliară autentificat sub nr 2733/2008, prin care s-a constituit un drept de ipotecă în favoarea Băncii, asupra imobilului situat în B., ., ., . garant.La Convenția de credit s-au încheiat două acte adiționale nr 1/24 10 2008 și 3/12 11 2010.După . OUG 50/2010 a fost încheiat Actul adițional nr 3/ 12 11 2010 în scopul eliminării comisionului de risc, fiind introdus în schimb comisionul de admninistrare.Există o practică judiciară amplă în acest sens, respectiv faptul că aceste comisioane sunt rezultatul unor clauze abuzive, raportat la dispozițiile legii 193/2010, scopul perceperii unui astfel de comision fiind neclar.Prin urmare, suma ce se solicită a fi executată nu este certă, lichidă și exigibilă.
În drept contestatorii și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art 711-719 NCPC, Legea 193/2010, OUG 50/2010.
În probațiune au fost depuse înscrisuri și s-a solicitat admiterea probei cu interogatoriul intimatei.
Contestatorii au depus la dosarul cauzei completare de acțiune prin care au solicitat:
-să se constate caracterul abuziv al clauzelor de la pct 5 lit a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr_/22 07 2008 și art 2 cu subpunctele 5.1(b) din actul adițional nr 3/12 11 2010;
-să se constate nulitatea absolută a clauzelor mai sus menționate;
-să se dispună restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor abuzive, cu titlu de comision de risc/administrare, începând cu data semnării convenției de credit nr_/22 07 2008;
-să se constate caracterul abuziv al clauzelor de la pct 4.2 din Condițiile generale ale convenției de credit nr_/22 07 2008;
-să se constate nulitatea absolută a clauzelor de la pct 4.2;
-să fie obligată Banca să recalculeze și să stabilească anuitățile datorate de contestator la cursul de schimb al CHF din momentul semnării Convenției de credit;
-să se dispună anularea planurilor de rambursare emise în derularea contractului și emiterea unui nou plan cu înscrierea corectă a ratei lunare, calculate la cursul CHF din momentul semnării Convenției și cu eliminarea comisionului de risc perceput lunar;
-să se dispună restituirea către contestator a sumelor plătite în plus rezultate din diferența dintre cursul valutar de la data semnării Convenției și cel de la data plății fiecărei rate, începând cu data semnării Convenției de credit.
-să fie obligată intimata la plata dobânzii legale pentru sumele încasate în temeiul clauzelor abuzive, calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate până la data plății efective a debitului restant;
-anularea actelor de executare emise în dosarul execuțional nr 553/2014 B. Filofie L.;
-suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii se arată că contractul de credit încheiat cu Banca a fost un contract standard, preformulat, în care comisionul de risc a fost expresia voinței unilaterale a Băncii, fără a i se acorda posibilitatea împrumutatului de a influența în vreun fel acest comision.Clauzele menționate creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul contestatorului.De asemenea sunt abuzive și clauzele care permit Băncii să calculeze ratele la un nivel valutar diferit de cel la care a acordat creditul, deoarece aceasta ar reprezenta o plată căreia nu i-ar corespunde nicio contraprestație din partea Băncii, prețul creditului, respectiv dobânda, fiind deja plătit de către împrumutat.
Prin Încheierea din data de 22 07 2014 a Judecătoriei B. a fost admisă cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității invocării pe calea contestației la executare a aspectelor privind clauzele abuzive, întrucât legea prevede o cale specifică pentru desființarea lui.S-a invocat și excepția prematurității introducerii acțiunii, în prezenta speță fiind obligatorie parcurgerea procedurii medierii.Intimata a invocat și excepția prescripției dreptului de a mai solicita restituirea sumelor achitate în perioada anterioară împlinirii termenului de 3 ani.
În ceea ce privește fondul cauzei, intimata arată că referitor la primele două petite din acțiune, ca urmare a intrării în vigoare a OUG 50/2010 a fost implementat comisionul de administrare.Convenția de credit a fost încheiată în anul 2008, iar activitatea de creditare era supusă reglementărilor naționale, reglementări ce au fost respectate de Bancă.După apariția OUG 50/2010 Banca a exclus comisionul de risc și a introdus comisionul de administrare.Acesta este în concordanță cu prevederile art 36 al 1 și 3 din OUG 50/2010, comisionul de administrare fiind un comision prevăzut și reglementat de lege, specific operațiunilor legate de creditare și indisolubil legat de acordarea, gestionarea și monitorizarea creditelor.În acest sens intimata invocă Decizia nr 482/19 11 2012 a ÎCCJ.De asemenea, Curtea de Apel B. prin Deciziile 48/10 12 2013 și 1861/R/16 10 2013 a statuat faptul că se exclude de la controlul abuziv clauzele prin care furnizorul de servicii financiare inserează chiar unilateral, dar cunoscut de consumator taxe, comisioane, dobânzi care alcătuiesc prețul total al contractului.
În ceea ce privește constatarea ca fiind abuzivă a clauzei de la art 4.2 din Condițiile speciale și nu cele generale, contestatorii nu indică în mod concret nicio prevedere legală care ar fi fost încălcată.Clauza respectivă este clar formulată, ba mai mult, este o clauză care protejează consumatorul, dând posibilitatea, ca în cazul în care există fluctuații ascendente ale cursului valutar să fie convertit împrumutul în moneda națională.Contestatorii nu au solicitat Băncii convertirea creditului în lei, deoarece creditarea în valută oferă condiții mult mai avantajoase.Contractul de credit valutar conține un element de risc valutar, însă aceasta nu îl transformă automat într-un contract abuziv.Riscul valutar nu poate fi controlat de către Bănci, și nu se poate reține faptul că fluctuația monedei CHF ca și o culpă a Băncii, datorită impredictibilității evenimentelor care pot afecta nivelul cursului și fluctuația valutei respective.
În probațiune intimata a depus la dosarul cauzei înscrisuri și a solicitat admiterea probei cu interogatoriul contestatorilor.
Contestatorii au depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate.
În data de 27 08 2014 contestatorii au solicitat introducerea în cauză a ., ca urmare a transferului către aceasta a drepturilor de creanță rezultate din contractul de credit nr_/2008.
Prin Încheierea din 10 11 2014 instanța s-a pronunțat asupra excepțiilor invocate.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
Între intimata V. SA și contestaorul M. G. E., în calitate de împrumutat și M. L. în calitate de garant, s-a încheiat convenția de credit nr_/22 07 2008, având ca obiect acordarea contestatorului M. G. a unui împrumut în valoare de_ CHF și Contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr 2733/22 07 2008.Convenția de credit nr_/22 07 2008 a fost modificată prin două acte adiționale nr 1/25 10 2008 și nr 3/12 11 2010.
În data de 9 04 2014 intimata creditoare a formulat cerere de executare silită imobiliară îndreptată împotriva contestatorilor, cerere adresată B. Filofie L., care a deschis dosar execuțional nr 553/2014.
Prin Încheierea din data de 15 04 2014 a Judecătoriei B. a fost încuviințată executarea silită privind titlurile executorii constând în convenția de credit nr_/22 07 2008, modificată prin actul adițional nr 1/24 10 2008 și nr 3/12 11 2010 și contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr 2733/22 07 2008 BNPA Mierosu G. și Mierosu C., pentru recuperarea creanței în valoare de_,75 CHF.
În data de 7 05 2014 s-a emis somație imobiliară, comunicată contestaorilor în data de 13 05 2014.
Prin prezenta acțiune formulată și completată ulterior contestatorii au solicitat:
-să se constate caracterul abuziv al clauzelor de la pct 5 lit a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr_/22 07 2008 și art 2 cu subpunctele 5.1(b) din actul adițional nr 3/12 11 2010;
-să se constate nulitatea absolută a clauzelor mai sus menționate;
-să se dispună restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor abuzive, cu titlu de comision de risc/administrare, începând cu data semnării convenției de credit nr_/22 07 2008;
-să se constate caracterul abuziv al clauzelor de la pct 4.2 din Condițiile generale ale convenției de credit nr_/22 07 2008;
-să se constate nulitatea absolută a clauzelor de la pct 4.2;
-să fie obligată Banca să recalculeze și să stabilească anuitățile datorate de contestator la cursul de schimb al CHF din momentul semnării Convenției de credit;
-să se dispună anularea planurilor de rambursare emise în derularea contractului și emiterea unui nou plan cu înscrierea corectă a ratei lunare, calculate la cursul CHF din momentul semnării Convenției și cu eliminarea comisionului de risc perceput lunar;
-să se dispună restituirea către contestator a sumelor plătite în plus rezultate din diferența dintre cursul valutar de la data semnării Convenției și cel de la data plății fiecărei rate, începând cu data semnării Convenției de credit.
-să fie obligată intimata la plata dobânzii legale pentru sumele încasate în temeiul clauzelor abuzive, calculată de la data achitării fiecărei sume nedatorate până la data plății efective a debitului restant;
-anularea actelor de executare emise în dosarul execuțional nr 553/2014 B. Filofie L.;
Instanța va analiza în cele ce urmează petitul având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la pct 5 lit a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr_/22 07 2008 și art 2 pct 5.1(b) din Actul adițional nr 3/ 12 11 2010.
Conform art 5 lit a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr_/22 07 2008 și art 2 pct 5.1(b) din Actul adițional nr 3/ 12 11 2010-Banca percepe un comision de risc de 0,26 %, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a Convenției de credit.
Potrivit art 2 pct 5.1(b) din Actul adițional nr 3/ 12 11 2010 Banca percepe un comision de administrare credit de 0,05% pe lună, aplicat la soldul creditului, datorat și plătibil de împrumutat Băncii, lunar, pe toată durata creditului.
Conform art 4 al 2 din Directiva 93/13/CE-aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Această prevedere a fost preluată în dreptul intern, prin art 4 al 6 din Legea 193/2000, care prevede că - evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului nici cu calitatea de-a satisface cerințele de preț și plată, pe de-o parte, și nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte.Singura condiție pe care legea o impune este ca aceste clauze să fie exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000 „ se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”, iar în conformitate cu art. 4 alin. 1 din același act normativ „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ”.
Art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive stabilește că „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care sa fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul „
Pentru a fi incidente dispozițiile art. 4 din Legea nr. 193/2000, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: clauza respectivă să fie inclusă într-un contract încheiat între un comerciant și un consumator, să nu fi fost negociată direct cu consumatorul și să creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Lipsa negocierii este prezumată în cazul încheierii unor contracte preformulate, care au natura unor contracte de adeziune, în cadrul cărora consumatorul nu-și poate impune punctul de vedere asupra condițiilor stipulate de vânzătorul produselor.( Decizia 579/2014 a Curții de Apel B.)
Potrivit ÎCCJ –Decizia nr 1393/2013- este abuzivă clauza prin care se reglementează dreptul băncii de a percepe comision de risc, atâta timp cât funcția și destinația comisionului de risc nu au fost evidențiate în contract, orice consumator fiind într-o poziție dezavantajoasă față de bancă și într-o imposibilitate reală de a negocia acest comision.
Comisionul de risc redenumit de Bancă comision de administrare, are în cele din urmă același conținut.Instanța poate analiza caracterul abuziv al clauzelor referitoare la costul împrumutului, atunci când aceste clauze nu sunt exprimate într-un limbaj inteligibil.Deși contestatorii au cunoscut încă de la încheierea convenției de credit comisionul de risc, ulterior denumit comision de administrare, nu au avut nicidecum posibilitatea de a modifica sau chiar exclude această clauză.
De asemenea, instanța reține faptul că acest comision nu este inserat în convenție printr-o clauză clară și inteligibilă, nefiind definit și explicat, iar consumatorul nu are posibilitatea de a verifica dacă riscul s-a produs și dacă suma solicitată cu acest titlu este proporțională cu riscul acoperit.Altfel spus, comisionul de risc/administrare este de fapt o formă mascată a Băncii de a încasa o dobândă mai mare.
Un motiv în plus pentru care instanța apreciază faptul că acest tip de comision este abuziv constă în aceea că prin contract nu este stipulat niciun mecanism care să permită restituirea sumelor achitate cu acest titlu, în măsura în care riscul pentru care s-a constituit nu s-a realizat.
Astfel, convenția de credit și actele adiționale încheiate de părți reprezintă contracte de adeziune, intimata nefăcând dovada negocierii clauzelor referitoare la comisionul de risc/administrare, comisioane ce creează în detrimentul contestatorilor și contrar bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.Existența elementului discreționar în relațiile contractuale dintre entitățile comerciale și persoanele fizice este de notorietate, ca de altfel și lipsa de echilibru precum și lipsa unei negocieri reale, neexistând egalitate între părți.
Față de considerentele mai sus reținute instanța va constata caracterul abuziv al clauzelor de la pct 5 lit a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr_/22 07 2008 și art 2 cu subpunctele 5.1(b) din actul adițional nr 3/12 11 2010 și pe cale de consecință va constata nulitatea absolută a clauzelor mai sus menționate și va dispune restabilirea situației anterioare în sensul că va obliga intimata V. SA să restituie contestatorilor sumele încasate în temeiul clauzelor abuzive, cu titlu de comision de risc/administrare, începând cu data semnării convenției de credit nr_/22 07 2008 și la plata dobânzii legale, calculată de la data achitării fiecărei sume și până la plata efectivă a debitului.Va dispune anularea planurilor de rambursare și emiterea unui nou plan, cu eliminarea comisionului de risc/administrare.
În ceea ce privește petitele având ca obiect:
-să se constate caracterul abuziv al clauzelor de la pct 4.2 din Condițiile gebnerale ale convenției de credit nr_/22 07 2008;
-să se constate nulitatea absolută a clauzelor de la pct 4.2;
-să fie obligată Banca să recalculeze și să stabilească anuitățile datorate de contestator la cursul de schimb al CHF din momentul semnării Convenției de credit;
-să se dispună anularea planurilor de rambursare emise în derularea contractului și emiterea unui nou plan cu înscrierea corectă a ratei lunare, calculate la cursul CHF din momentul semnării Convenției și cu eliminarea comisionului de risc perceput lunar;
-să se dispună restituirea către contestator a sumelor plătite în plus rezultate din diferența dintre cursul valutar de la data semnării Convenției și cel de la data plății fiecărei rate, începând cu data semnării Convenției de credit.
Instanța reține următoarele:
Potrivit pct 4.2 din Condițiile generale ale convenției de credit nr_/22 07 2008-în cazul în care Creditul este acordat într-o altă monedă decât moneda națională, Împrumutatul, fiecare codebitor, garant, declară că recunoaște și acceptă în mod expres faptul că, în situația în care, pe parcursul duratei creditului, cursul de schimb pentru moneda creditului fluctuează, în sens crescător, cu mai mult de 10% față de valoarea acestuia de la data semnării prezentei Convenții, în vederea evitării continuării/majorării expunerii la riscul valutar….
Ceea ce urmărește contestatorul este ca Banca să recalculeze anuitățile la cursul de schimb CHF din momentul semnării convenției de credit.
Instanța apreciază faptul că clauzele mai sus identificate nu sunt abuzive, întrucât acele clauze au fost exprimate în mod clar și inteligibil în cuprinsul contractului.În momentul acordării împrumutului contestatorul a știut cu exactitate în ce monedă se acordă împrumutul precum și faptul că ambele părți contractante își asumă o . consecințe negative rezultate din riscul valutar.
În răspunsul la interogatoriu contestatorul arată faptul că Banca i-a prezentat o oferă de împrumut care „ i s-a părut în regulă” și „ a fost mulțumit întrucât a primit banii”.
Astfel, în materia creditelor în valută, problema riscului valutar la care este expus consumatorul nu este susceptibilă de a fi soluționată pe calea unor acțiuni întemeiate pe Legea 193/2000, întrucât riscul valutar este suportat de consumator nu în temeiul unei pretinse clauze abuzive din contract, fiind consecința aplicării principiului nominalismului consacrat de lege.
Solicitarea contestatorului este neîntemeiată în condițiile în care fluctuația cursului valutar este de notorietate, iar intimata nu are nicio influență asupra stabilirii cursului valutar de schimb al francului elvețian.Instanța apreciază faptul că nu poate interveni într-un contract sinalagmatic, față de dispozițiile art 969 cod civil, potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acordul de voință referitor la acest aspect fiind legal și liber exprimat.
Față de aspectele mai sus reținute instanța va respinge petitele mai sus identificate.
În ceea ce privește contestația la executare instanța reține că potrivit art 662 al 1 NCPC-executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă.
Instanța apreciază faptul că creanța care face obiectul executării silite nu este o creanță certă, lichidă și exigibilă, în condițiile în care intimata va fi obligată la întocmirea unui nou plan de rambursare, urmând a elimina comisionul de risc/administrare și la plata sumelor percepute cu acest titlu de la data semnării convenției.
Prin urmare va dispune anularea formelor de executare efectuate în dosar execuțional nr 553/2014 B. Filofie L..
În tem art 453 al 1 NCPC va obliga intimatele să achite contestatorilor suma de 2550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxe de timbru și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată și completată de contestatorii M. G. E., cu domiciliul în Baicoi, ., jud. Prahova și M. L., cu domiciliul în B., ., ., . în contradictoriu cu intimații V. România SA, cu sediul în București, ., . 10, sector 2 și . SRL, cu sediul în București, Calea S. V., Central Business Park, clad. A, nr.133, ..26, sector 4 și pe cale de consecință:
Constată caracterul abuziv al clauzelor de la pct 5 lit a din Condițiile speciale ale Convenției de credit nr_/22 07 2008 și art 2 cu subpunctele 5.1(b) din actul adițional nr 3/12 11 2010 .
Constată nulitatea absolută a clauzelor mai sus menționate.
Obligă intimata V. SA să restituie contestatorilor sumele încasate cu titlu de comision de risc/administrare, începând cu data semnării convenției de credit nr_/22 07 2008 și la plata dobânzii legale, calculată de la data achitării fiecărei sume și până la plata efectivă a debitului.
Dispune anularea planurilor de rambursare și emiterea unui nou plan, cu eliminarea comisionului de risc/administrare.
Dispune anularea actelor de executare efectuate în dosar execuțional nr 553/2014 B. Filofie L..
Respinge restul pretențiilor.
Obligă intimatele să achite contestatorilor suma de 2550 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi: 4 02 2015
PREȘEDINTE GREFIER
L. ACHTENLAURA T.
Red./Dact. judecător L.A.
10.02.2015 – 4ex
← Pretenţii. Sentința nr. 2156/2015. Judecătoria BRAŞOV | Obligaţie de a face. Sentința nr. 825/2015. Judecătoria BRAŞOV → |
---|