Contestaţie la executare. Sentința nr. 4732/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 4732/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 4732/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4732

Ședința publică din 04.05.2015

Instanța constituită din :

Președinte - M. A. - judecător

Grefier – A. M.

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cauzei civile de fata, rămasă în pronunțare in ședința publică din data de 03.04.2015, conform celor consemnate in încheierea de ședință din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 17.04.2015, pentru data de 21.04.2015, pentru data de 22.04.2015, pentru data de 24.04.2015, pentru data de 30.04.2015 și pentru data de 04.05.2015.

Instanța a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECĂTORIA

Constată că pe rolul acestei instanțe a fost înregistrata la data de 20.08.2014 contestația la executare formulată de . în contradictoriu cu intimata M. G. E. prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare din dosarul execuțional nr.362/2014 al B. Corșate încheierea nr.1, încheierea nr.2, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 06.08.2014, anularea somației din 06.08.2014, desființarea încheierii din 04.08.2014 din dosar_/197/2014 și suspendarea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a contestației legal timbrate, esențial se arată că sumele indicate de executor sunt greșit individualizate, onorariului executorului este excesiv față de obiectul executării, toate calculele executorului se raportează la valoarea salariului de încadrare nu și a celui net, creditoarea este cea care a determinat erorile de calcul, societatea a achitat deja suma de 10.845 lei, restanța fiind de 6.000 lei și nu 11.183,56 lei.

În drept au fost invocate art.12, 662 și 711 Cod procedură civilă.

P. întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestației.

În probațiune la cererea părților, instanța a admis și administrat proba cu actele depuse în copie la dosar.

P. încheierea din 23.01.2015 a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite.

La data de 01.04.2015 a fost atașat cauzei dosarul execuțional, cererile anterioare de depunere a dosarului nefiind soluționate din cauza neprezentării contestatoarei . la executor pentru fotocopiere și achitare taxa aferentă, ceea ce rezultă din adresele datate 06.10.2014, 23.01.2015, 13.02.2015.

Analizând actele dosarului, instanța de judecată a reținut că prin încheierea din dosar_/197/2014 a fost încuviințată executarea silită privind titlul executoriu reprezentat de Sentința civila nr. 667/MAS din data de 22.04.2014 pronunțată de Tribunalul B., la cererea creditoarei M. G. E. împotriva debitoarei . pentru creanța în sumă de 10.488,94 lei, reprezentând contravaloarea debitului, pentru creanța în valoare de 700 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de judecată, și pentru cheltuielile de executare.

A fost demarată executarea prin emiterea încheierii de stabilire cheltuieli de executare, a încheierii nr.1 și a încheierii nr.2 privind calculul dobânzii și actualizarea creanței din titlul executoriu. Debitoarea a fost somată să achite creanța către M. G. E. iar în 22.08.2014 s-a suspendat provizoriu executarea în ce privește suma de 5.183 lei provenind din salariu și în ce privește partea din onorariul executorului judecătoresc aferentă executării acestei sume, efectuată în dos. execuțional nr. 362/2014 al B. Corșate A. A. până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite formulate în dosarul nr._ al Judecătoriei B..

În data de 28.08.2014 instanța a solicitat copia dosarului execuțional-fila 32 dosar execuțional, însă aceasta nu a fost trimis.

Conform corespondenței electronice, în ziua de 02.09.2014 creditoarea M. îl anunța pe executor că a calculat valoarea salariului net din brutul de 1.580 și a rezultat un salariu net de 1137 ron, „vă rog să faceți calculele la această sumă”- fila 33 dosar execuțional.

În data de 02.09.2014 executorul a emis o încheiere prin care stabilea dobânda recalculată aferentă perioadei 31.05._14 la suma de 575,09 lei-fila 40 dosar execuțional, în timp ce prin încheierea nr.1 pentru aceeași perioadă calculase dobânda de 639,32 lei-fila 12 dosar execuțional.

În 09.09.2014 creditoarea îl anunța prin corespondență electronică pe executor că a verificat contul și „a fost încasată suma de 6.000 lei de la ., menționez că nu mai am nicio pretenție referitoare la acest dosar, singura pretenție este legată de suma de 250 lei cheltuieli de executare”.

Executorul a procedat la desființarea popririi anterior pusă pe conturile societății, și prin încheierea din 16.09.2014 constatându-se că debitoarea a plătit în întregime suma datorată creditoarei inclusiv cheltuielile de executare, s-a dispus încetarea executării silite.

În litigiul de față, contestatoarea societate a atacat actele de executare emise în 06.08.2014, procedura de executare a continuat, partea nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a atașa dosarul execuțional, la termenul din 23.01.2015 creditoarea M. prin avocat a arătat că dorește continuarea executării pentru suma de 5.183 lei, la termenul din 20.03.2015 avocatul contestatoarei a arătat că executarea este finalizată, solicitând termen pentru a depune dosarul execuțional. În fine la termenul din 03.04.3015 dosarul a fost atașat, iar societatea contestatoare prin avocat a solicitat respingerea contestației ca rămasă fără obiect.

Instanța față de obiectul și considerentele de fapt și de drept ale contestației, în raport de art.711 Cod procedură civilă, consideră că acțiunea-contestația părții nu este fondată. Executarea a încetat prin plata creanței către creditoare și nu din alte considerente. Actele de executare atacate nu sunt lovite de cauze de nulitate sau nelegalitate, nefiind făcută o probă în acest sens.

Astfel, având în vedere că în privința actelor de executare contestate nu s-a învederat și nu s-a dovedit o cauză de nulitate, instanța va respinge contestația ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de ., cu sediul în B., . B în contradictoriu cu intimata M. G. E., cu domiciliul ales la avocat G. S. în B., ., ., .> Cu apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.05.2015.

PREȘEDINTEGrefier

M. ARAMĂAngela M.

Tehn ma 4 ex 18.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4732/2015. Judecătoria BRAŞOV