Contestaţie la executare. Sentința nr. 3862/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 3862/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 15-04-2015 în dosarul nr. 3862/2015

ROMANIA

JUDECATORIA BRASOV

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.3862

Ședința publică din 15.04.2015

PREȘEDINTE: L. S.

GREFIER :D. C.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei privind pe contestatoarea R. M. R. împotriva intimatei M. FINANȚELOR PUBLICE-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- DGRFP B. prin ADMINISTRATIA JUDETEANA A F. PUBLICE BRASOV pentru contestație la executare .

La apelul nominal făcut în ședință la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 16.03.2015 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 01.04.2015, 15.04.2015.

JUDECĂTORIA

Constată că prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria B. sub nr._ /25.07.2014 astfel cum a fost formulată și precizată contestatoarea R. M. R. a solicitat în contradictoriu cu intimata M. FINANȚELOR PUBLICE-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- DGRFP B. prin ADMINISTRATIA JUDETEANA A F. PUBLICE BRASOV anularea Titlului executoriu nr._/15.07.2013 pentru suma de 536 lei, a procedurii de executare silită respectiv poprirea demarată împotriva contestatoarei prin poprirea conturilor de la Banca Transilvania și OTP Bank și restituirea sumelor debitate . În motivarea contestației s-a arătat în esență că contestatoarea nu a avut cunoștință de vreo executare îndreptată împotriva sa neavând cunoștință despre existența unui titlu executoriu care nu i-a fost comunicat. În drept au fost invocate disp.art.711CPC și OG 92/2003.

Contestația a fost timbrată cu 42,52 lei taxă de timbru.

Intimata a depus întâmpinare ( f 28) solicitând respingerea contestației ca fiind rămasă fără obiect întrucât s-a emis o decizie de ridicare a măsurilor de executare silită întrucât obligațiile fiscale au fost anulate de CASJ B..

Contestatoarei i s-a pus în vedere să achite taxa de timbru de 50 lei pentru cererea privind întoarcerea executării, instanța invocând la termenul din data de 16.03.2015 excepția de netimbrare a cererii privind întoarcerea executării.

În probațiune părțile au depus înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele :

La data de 15.07.2013 intimata emite somația nr._/15.07.2013 prin care i s-a pus în vedere contestatoarei să achite suma de 536 lei reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente individualizată în Titlul executoriu nr._/15.07.2013 ( f 37) . Din Titlul executoriu nr._/15.07.2013 ( f 38) reiese că documentul prin care s-a evidențiat suma de plată este Decizia de accesorii nr._/28.06.2013 emisă de CASJ B. .

Din copia Deciziei de ridicare a măsurilor de executare silită nr. 2429/16.09.2014 ( f 29) reiese că au fost ridicate măsurile de executare silită aplicate contestatoarei întrucât obligațiile fiscale au fost anulate de CASJ B., astfel că a încetat executarea silită, iar poprirea înființată prin adresa nr._/03.07.2014 asupra disponibilităților din conturile bancare ale debitoarei de la Banca Transilvania și OTP Bank au fost ridicate.

Potrivit art. 141 alin. 1, 11, 2 și 3 din OG 92/2003 rep. „ (1) Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

(1^1) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare prevăzut la alin. (1) se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.

(2) Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

(3) Modificarea titlului de creanță atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător.”

În baza art. 148 alin. 4 din OG nr. 92/2003 rep. P „ (4) Executarea silită încetează dacă:

a) s-au stins integral obligațiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligațiile de plată accesorii, cheltuielile de executare și orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii;

b) a fost desființat titlul executoriu;

c) în alte cazuri prevăzute de lege.”

În cauza dedusă judecății obligațiile fiscale prevăzute în titlul executoriu au fost anulate, astfel instanța reține că anularea deciziei de impunere în cadrul procedurii administrative, nu face ca contestația la executare să rămână fără obiect, ci executarea silită pornită în baza unor decizii nule a rămas fără obiect, astfel a încetat ca atare, în baza art. 174 alin. 3 din OG 92/2003 coroborate cu art. 719 alin. 1 din NCPC, instanța va admite cererea contestatorului privind anularea actelor de executare și va dispune anularea Titlului executoriu nr._/15.07.2013, a somației nr. 8/_ /_ și a adreselor de înființare a popririi din dosarul de executare nr._/03.07.2014.

În baza art. 45 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013 va dispune restituirea către contestator a taxei de timbru achitate în cuantum de 42,52 lei, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Întrucât contestatoarea nu a achitat taxa de timbru de 50 lei pentru capătul de cerere privind întoarcerea executării, instanța va admite excepția de netimbrare a capătului de cerere privind întoarcerea executării și-l va anula ca netimbrat, dat fiind faptul că o cerere trebuie timbrată anterior introducerii ei, or contestatoarea nu a timbrat-o nici până la închiderea cercetării judecătorești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN TEMEIUL LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de netimbrare a capătului de cerere privind întoarcerea executării și anulează ca netimbrată cererea contestatoarei R. M. R. împotriva intimatei M. FINANȚELOR PUBLICE-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- DGRFP B. prin ADMINISTRATIA JUDETEANA A F. PUBLICE BRASOV privind întoarcerea executării silite.

Admite contestația la executare formulată de contestatoarea R. M. R. domiciliată în B., ., ., cu domiciliul ales în municipiul Pitești, ., ., . împotriva intimatei M. FINANȚELOR PUBLICE-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ- DGRFP B. prin ADMINISTRATIA JUDETEANA A F. PUBLICE BRASOV cu sediul în B., .. 7, jud. B. și în consecință:

Anulează Titlul executoriu nr._/15.07.2013, somația nr. 8/_ /_ și adresele de înființare a popririi din dosarul de executare nr._/03.07.2014.

În baza art. 45 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013, dispune restituirea taxei de timbru datorate și achitate în cuantum de 42,52 lei, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri .

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, apel care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din 15.04.2015.

P., GREFIER,

L. S. D. C.

Red./dact. LS- 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 3862/2015. Judecătoria BRAŞOV