Contestaţie la executare. Sentința nr. 5518/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5518/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 22-05-2015 în dosarul nr. 5518/2015

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5518

Ședința publică din data de 22.05.2015

Instanța constituită din:

Președinte: B. R. M.

Grefier: A. M. L.-D.

Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulate de contestatoarea . în contradictoriu cu intimata Direcția Regională Antifraudă Fiscală 7 Sibiu.

Dezbaterile au avut loc la data de 08.05.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de 15.05.2015 și pentru data de astăzi, 22.05.2015, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Contestatoarea . a formulat contestație la executare, înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 03.04.2015, ca urmare a declinării de la Judecătoria Sibiu, împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/04.11.2014, precum și împotriva actelor de executare subsecvente, respectiv a proceselor-verbale de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr._/05.11.2014, nr._/05.11.2014 și a proceselor-verbale nr._/05.11.2014, nr._/05.11.2014 și nr._/05.11.2014, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatoarea a arătat, în esență, următoarele motive de contestație: organele fiscale au considerat în mod netemeinic că ar fi fraudat bugetul general consolidat prin înregistrarea în contabilitate de facturi false pentru bunurile achiziționate, în scopul diminuării bazei de impozitare, motiv pentru care s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a TVA ului și a impozitului pe profit aferent; decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nu are la bază nicio constatare referitoare la încercări de sustragere ori de ascundere a patrimoniului societății, cu atât mai mult cu cât măsura sechestrului privește bunuri mobile folosite de către societate în desfășurarea activității curente; niciuna din societățile implicate în circuitul comercial nu a avut comportament de firmă fantomă, majoritatea tranzacțiilor financiare fiind derulate prin conturile bancare ale societăților, societatea verificând pe site ul Ministerului de Finanțe și pe cel al Oficiului Național al Registrului Comerțului, realitatea informațiilor prezentate de către partenerii comerciali.

În drept, a invocat prevederile art. 129 al.11 și art.172 din Codul de procedură fiscală, art. 628 al.2 din Codul de procedură civilă.

A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

A depus taxa de timbru în cuantum de 1000 lei, conform art. 10 al.2 din OUG 80/2013 ( fila 51).

La data de 03.02.2015 a formulat întâmpinare Agenția Națională de Administrare Fiscală prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a DGAF – Direcția Regională Antifraudă Fiscală nr. 2 C., arătând că acesta este o structură fără personalitate juridică, iar calitate procesuală pasivă în prezenta cauză are ANAF.

A mai a invocat excepția inadmisibilității în ceea ce privește anularea proceselor-verbale nr._/05.11.2014, nr._/05.11.2014 și nr._/5.11.2014, emise de Administrația Județeană a Finanțelor publice B., întrucât analiza acestui capăt de cerere excede cadrului juridic al contestației la executare și excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei întrucât actele prin care au fost puse în aplicare măsurile asigurătorii au fost emise de către organul fiscal local, competent cu executarea, respectiv Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., aceasta putând sta în judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 13 al.1 din HG nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea A.N.A.F.

Pe fondul cauzei, a arătat că decizia de măsuri asigurătorii este legal întocmită și nu există motive de anulare a acesteia, urmând a fi respinsă contestația la executare ca neîntemeiată.

În apărare, a afirmat că actul a fost emis în urma unui control ce a vizat verificarea realității și legalității operațiunilor economice efectuate de contestatoare în decursul anilor 2012-2013 . În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că . a înregistrat în contabilitate achiziții de bunuri și servicii taxabile cu cota de 24% de la trei societăți comerciale, în baza unor documente justificative false, care au fost înregistrate în documentele legale, având ca scop diminuarea bazei de impozitare și implicit a impozitului pe profit și a TVA de plată.

A mai arătat că decizia de instituire a masurilor asigurătorii este reglementată de dispozițiile art.129 alin.4 și 5 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală și că măsurile luate de organul fiscal sunt întemeiate pe prezumții legale, astfel că față de faptul că contestatoarea nu a făcut dovada existenței altei situații de fapt decât cea reținută de organele de control ce au dispus măsurile asiguratorii, trebuie constatat că forța probantă a Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nu a fost înlăturată și nu se poate reține vreo cauză de nulitate absolută în această privință.

Analizând cu prioritate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a intimatei, în temeiul art.258 din Codul de procedură civilă, constatând că numai după stabilirea cadrului procesual pasiv poate analiza admisibilitatea cererii, instanța constată următoarele:

În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive a intimatei Direcția Regională Antifraudă Fiscală nr. 7 Sibiu, instanța are în vedere faptul că prin decizia de impunere a măsurilor asigurătorii s-a creat un raport juridic de drept fiscal între contestatoare și intimata Direcția Regională Antifraudă Fiscală nr. 7 Sibiu, iar prin procesele-verbale de instituire a sechestrului și prin procesele-verbale de punere în executare a acestora s-a născut un raport juridic de drept fiscal între contestatoare și Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..

De asemenea, instanța mai are în vedere că cererea contestatoarei de anulare a fiecăruia dintre actele menționate presupune examinarea raportului juridic corespunzător, în contradictoriu cu părțile acestuia.

Având în vedere motivele expuse, dar și faptul că, potrivit art. 56 alin. 2 C.pr.civ., Direcția Regională Antifraudă Fiscală nr. 7 Sibiu poate sta în judecată pentru actele pe care le emite, chiar dacă nu are personalitate juridică proprie, instanța constată că pentru capătul de cerere privind anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii doar aceasta are calitate procesuală pasivă, iar nu Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Corespunzător, pentru capătul de cerere privind anularea proceselor-verbale de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr._/05.11.2014, nr._/05.11.2014 și a proceselor-verbale nr._/05.11.2014, nr._/05.11.2014 și nr._/05.11.2014, are calitate procesuală pasivă doar emitentul acestor acte, Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., iar nu și intimata Direcția Regională Antifraudă Fiscală nr. 7.

Prin urmare, va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Direcția Regională Antifraudă Fiscală nr. 7, în ceea ce privește decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/04.11.2014, ca neîntemeiată.

De asemenea, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Direcția Regională Antifraudă Fiscală nr. 7, în ceea ce privește contestația formulată împotriva proceselor-verbale de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr._/05.11.2014, nr._/05.11.2014 și a proceselor-verbale nr._/05.11.2014, nr._/05.11.2014 și nr._/05.11.2014, și va respinge cererea cu privire la acestea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Față de soluția care urmează a fi pronunțată asupra acestei cereri, constată inutilă analiza excepției inadmisibilității în ceea ce privește procesele-verbale nr._/05.11.2014, nr._/05.11.2014 și nr._/05.11.2014,

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Conform procesului-verbal încheiat la data de 31.10.2014, inspectori din cadrul intimatei Direcția Regională Antifraudă Fiscală nr. 7 Sibiu au efectuat la aceeași dată verificări la S.C. C. G. S.R.L., ocazie cu care s-a constatat că în perioada august 2012 – august 2013 contestatoarea a înregistrat operațiuni nereale, realizând operațiuni fictive înregistrate în perioada analizată, fără a putea exista un drept de deducere a TVA pentru vreuna din operațiuni.

De asemenea, pe baza verificărilor efectuate, inspectorii fiscali au constatat că S.C. C. G. S.R.L. are un comportament fiscal neadecvat, caracteristic firmelor fantomă și au apreciat că serviciile facturate de această societate către contestatoare nu au avut la bază operațiuni reale.

Pe baza acestor constatări și a textelor legale incidente, inspectorii fiscali au estimat că prin evidențierea în contabilitate a unor operațiuni fictive, bugetul consolidat al statului a fost prejudiciat cu cel puțin suma de 1 709 414 lei reprezentând TVA și impozit pe profit.

Prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii din data de 04.11.2014 s-a dispus indisponibilizarea unor bunuri mobile (bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfășurarea activității care constituie principala sursă de venit, în cuantum de 157 000, 4842 și 19 000 lei, mașini-unelte, utilaje, materii prime și materiale alte bunuri mobile, precum și bunuri imobile ce servesc activității care constituie principala sursă de venit, în valoare de 40 915,65 lei, sumele datorate cu orice titlu de către terțe persoane, în cuantum de 668 628 precum și conturile deținute la BCR Sucursala B., în cuantum de 59 563,73 și suma deținută în casa în cuantum de 82 972,66 lei ) ale contestatoarei.

În motivarea oportunității dispunerii măsurilor asigurătorii s-a arătat că societatea a înregistrat în contabilitate achiziții de bunuri și servicii taxabile cu cota de 24% de la ., . și ., societăți care au un comportament de tip fantomă, iar livrările de bunuri și servicii înregistrate de acestea în perioada 2012-2013 sunt operațiuni fictive. Contestatoarea a declarat, conform aceluiași document, prin deconturile de TVA achiziții de bunuri și servicii în baza unor documente în care sunt menționate operațiuni economice care în fapt nu s-au realizat, care au fost înregistrate în documentele legale, având ca scop diminuarea bazei de impozitare și implicit a impozitului pe profit și a TVA de plată. A mai arătat că sumele de plată estimate sunt estimate ca urmare a reîncadrării operațiunilor economice, existând pericolul ca societatea să se sustragă de la achitarea acestor obligații, iar societatea deține active patrimoniale insuficiente pentru recuperarea obligațiilor de plată.

Prin procesele-verbale de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr._/05.11.2014, nr._/05.11.2014, organul de executare fiscală Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. – C. Executare Silită a pus în executare măsurile dispuse prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii menționată anterior.

În drept, la soluționarea cauzei, instanța are în vedere faptul că, potrivit art. 129 alin. 11 raportat la art. 172 alin. 1 și 3 din OG 92/2003, împotriva actelor prin care se dispun și se pun în executare măsuri asigurătorii se poate face contestație la executare, în cadrul căreia se pot invoca apărări de fond în cazul în care titlul în baza căruia se face executarea nu este o hotărâre a unei instanțe sau a unui alt organ jurisdicțional.

În consecință, pentru situații precum cea din cauză, când actul în baza căruia se dispun și se instituie măsuri asigurătorii este emis de inspectorii fiscali, instanța învestită cu judecarea contestației la executare este obligată să examineze atât legalitatea cât și temeinicia actelor emise de organele fiscale, pe baza prevederilor legale incidente.

Conform art. 43 alin. 2 lit. e și f din OG 92/2003, actele administrative fiscale trebuie să conțină motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază dispozițiile pe care le conțin.

Cu privire procedura de dispunere și executare a măsurilor asigurătorii, în art. 129 alin. 2 din OG 92/2003 se arată că se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, iar potrivit alin 4 și 5 din același text de lege, măsurile asigurătorii se dispun prin decizie motivată emisă de organul fiscal competent și semnată de conducătorul acestuia.

Din analiza acestor texte de lege, rezultă necesitatea îndeplinirii a două condiții pentru instituirea măsurilor asigurătorii: 1) existența pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul și 2) acest comportament să fie de natură a periclita sau îngreuna în mod considerabil colectarea.

Se constată, așadar, că nu există în lege o prezumție de intenție a debitorului de a-și sustrage bunurile și veniturile de la executare, ci această intenție trebuie să rezulte din împrejurări concrete, care să se regăsească în motivarea deciziei de dispunere a măsurilor asigurătorii.

În măsura în care legiuitorul ar fi urmărit aplicarea unor măsuri asigurătorii în mod automat, această situație ar fi rezultat în mod neechivoc din textul de lege. O astfel de situație se regăsește, cu titlu exemplificativ, în art.11 din Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, potrivit cu care, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de această lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie (fără a fi necesară dovedirea pericolului ca debitorul să își risipească averea).

Este adevărat că faptele constatate de către intimată sunt grave, însă acestea nu pot justifica, singure, luarea unei astfel de măsuri. În schimb, decizia de sechestru nu face decât să enunțe existența pericolului cerut de lege, fără a indica existența unor informații care să îi ateste prezența.

Pentru toate argumentele expuse, instanța constată că motivele expuse de către organul fiscal referitoare la comportamentul fiscal anterior al contestatoarei nu sunt, în sine, suficiente să justifice existența unui pericol ca aceasta să-și sustragă patrimoniul sau veniturile de la obligațiile de plată către bugetul de stat.

Pe cale de consecință, se constată că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/04.11.2014 a fost emisă cu încălcarea condițiilor prevăzute de lege pentru valabilitatea sa, motiv pentru care va dispune admiterea, în parte, a contestației la executare și anularea acesteia. Întrucât procesele-verbale de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr._/05.11.2014 și nr._/05.11.2014 sunt acte subsecvente deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii și nu pot avea o existență distinctă de acesta, anularea deciziei va atrage pe cale de consecință și anularea proceselor-verbale de sechestru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Direcția Regională Antifraudă Fiscală nr. 7, în ceea ce privește decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/04.11.2014, ca neîntemeiată.

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei Direcția Regională Antifraudă Fiscală nr. 7, în ceea ce privește contestația formulată împotriva proceselor-verbale de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr._/05.11.2014, nr._/05.11.2014 și a proceselor-verbale nr._/05.11.2014, nr._/05.11.2014 și nr._/05.11.2014, și va respinge cererea cu privire la acestea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatoarea ., cu sediul în ., ., Birou 3, jud. B., CUI_ în contradictoriu cu intimata Direcția Regională Antifraudă Fiscală 7 Sibiu, cu sediul în Sibiu, Șoseaua A. I., nr.73A, jud. Sibiu.

Anulează decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/04.11.2014 Direcția Regională Antifraudă Fiscală nr. 7 Sibiu.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică azi, 22.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. M. B. A.-M. L.-D.

Dact/teh.red/BRM 4 ex/01.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5518/2015. Judecătoria BRAŞOV