Pretenţii. Sentința nr. 5650/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5650/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 5650/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

SENTINȚĂ NR. 5650

Ședința din Camera de Consiliu 26.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. M. - judecător

GREFIER: L.-B. G.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect “pretenții” privind pe reclamantul ASOCIAȚIA DE P. TITAN, în contradictoriu cu pârâtul B. G..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc în ședință publică din data de 12.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26.05.2015, când a dat următoarea hotărâre:

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei de față.

Constată că prin cererea înregistrată la data de 20.10.2014 sub numărul_ reclamanta ASOCIAȚIA DE P. TITAN B. a chemat în judecată pe pârâtul B. G., solicitând instanței să dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 1200,38 lei reprezentând cheltuieli de întreținere neachitate aferente perioadei septembrie 2013-iunie 2014 și a sumei de 408,05 lei reprezentând penalizări de întârziere.

Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată se arată că pârâtul nu au achitat cotele de întreținere aferente imobilului pentru perioada septembrie 2013-iunie 2014, motiv pentru care solicită obligarea acestuia la plata debitului restant și a penalităților de întârziere de 0,2%, astfel cum prevăd dispozițiile legale în materie.

În drept au fost invocate dispozițiile din legea nr. 230/2007 și legea nr. 114/1996.

Cererea de chemare în judecată este scutită de taxa de timbru conform art. 50 alin. 2 din legea nr. 230/2007.

În probațiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei, listele de plată pentru perioadele menționate în cererea de chemare în judecată, înștiintarea de plată.

Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nu a propus probe pentru a combate susținerile reclamantei din cererea de chemare în judecată.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Așa cum rezultă din susținerile reclamantei pârâtul B. G. are calitatea de proprietar al imobilului situat în B., ., ., .> Potrivit înscrisurilor din dosar, pentru apartamentul său se înregistrează datorii la plata întreținerii constând în cheltuieli de întreținere neachitate în cuantum de 1200,38 lei și penalități de întârziere în cuantum de 408,05 lei.

Potrivit dispozițiilor art. 46 din legea nr. 230/2007 privind asociațiile de proprietari „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”, iar dispozițiile art. 50 din același act normativ prevăd că “ Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.”

Din probele administrate în cauză instanța reține că pârâtul are calitatea de proprietar al imobilului situat în B., ., ., .> Instanța reține că pârâta nu a făcut dovada achitării debitului restant sau a existenței unei cauze exoneratoare de răspundere.

Având în vedere cele mai sus menționate instanța apreciază că cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumelor restante cu titlu de cheltuieli de întreținere pentru imobilul sus menționat aferente perioadei septembrie 2013-iunie 2014 este întemeiată și, în consecință, urmează a o admite.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă, acestea sunt pe deplin justificate față de dispozițiile art. 49 alin.1 din legea nr. 230/2007 potrivit cu care “Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat”.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata de penalități de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, fiind respectate astfel dispozițiile legale mai sus menționate.

Având în vedere cele mai sus menționate, instanța consideră întemeiată cererea reclamantei, urmând a fi admisă în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 408,05 lei reprezentând penalizări de întârziere aferente debitului restant.

Reținând culpa procesuală a pârâtului, în temeiul art. 453 c. pr. Civilă obligă pârâtul la plata sumei de 200 lei reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată și precizată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. TITAN, cu sediul în B., ., nr. 17, ., jud. B. în contradictoriu cu pârâtul B. G. cu domiciliul în B., ., ., . consecință:

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1200,38 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei septembrie 2013-iunie 2014 și a sumei de 408,05 lei cu titlu de penalități întârziere.

Obligă pârâtul la plata sumei de 200 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică azi, 26.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. M. L.-B. G.

Red. M.M. / 26.05.2015/4 ex.

Dact. G.L./ 26.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5650/2015. Judecătoria BRAŞOV