Contestaţie la executare. Sentința nr. 4406/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 4406/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 24-04-2015 în dosarul nr. 1809/197/2015

ROMANIA

JUDECATORIA BRASOV

Dosar nr._

SENTINȚA NR. 4406

Ședința publica din data de 24.04.2015

P. C. M.

GREFIER A. P.-C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu intimata A., D. GENERALA ANTIFRAUDA, D. REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA 7 SIBIU.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată depusă la dosarul cauzei, prin serviciul registratură al instanței, din partea reclamantei, cerere de renunțare la judecată.

JUDECATORIA

Având în vedere cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 406 N.C.p.c., conform cărora titularul cererii poate să renunțe oricând la judecată fie verbal in ședință, fie prin cerere scrisă, instanța urmează să ia act de renunțarea la judecată.

DISPUNE

Ia act de renunțarea contestatoarei . cu sediul în BRASOV, M. KOGALNICEANU, nr. 19, ., J. B. la judecarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „contestație la executare”, formulată în contradictoriu cu intimata A., D. GENERALA ANTIFRAUDA, D. REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA 7 SIBIU cu sediul în SIBIU, .. 73A, J. SIBIU.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.04.2015.

P. GREFIER

C. M. A. P.-C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4406/2015. Judecătoria BRAŞOV