Contestaţie la executare. Sentința nr. 840/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 840/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 840/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

CIVIL

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.840

Ședința publică din data de 29.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. A. C. – judecător

GREFIER: M. C. P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 19.01.2015 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 29.01.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 20.01.2015, concluzii scrise formulate de contestatoare, după care:

Instanța, deliberând, a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECATORIA

Prin cererea formulată la data de 11.09.2014 și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus contestatoarea Ș. C. C. a formulat, în contradictoriu cu intimata S.C. E. F. GmgH, contestație prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare silite din dosarul execuțional nr. 1093/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc M. M. I. urmare a intervenirii prescripției dreptului la executare silită. Pe fond contestatoarea a solicitat admiterea contestației și anularea actelor de executare silită datorită caracterului abuziv al clauzelor din contractul de împrumut nr._/27.02.2007 și a lipsei caracterului cert al creanței urmărite silit, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii contestatoarea a arătat că a încheiat cu CETELEM IFNS S.A. la data de 27.02.2007, contractul de credit de consum_/27.02.2007 pentru suma de 65.000 lei, perioada de rambursare fiind de 100 luni. În data de 14.09.2009 creditoarea, urmare a faptului că reclamanta contestatoarea nu a mai achitat ratele lunare la creditul contractat, a cesionat creanța în favoarea intimatei. Având în vedere faptul că ultima plată a fost făcută în anul 2009 și că după darea în plată integrală a sumei împrumutate în septembrie 2009 au trecut mai mult de 3 ani, contestatoarea apreciază că a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, conform dispozițiilor art. 705 din codul de procedură civilă. În acest sens contestatoarea a înțeles să invoce și clauzele stabilite de comun acord de părți prin art. 7.4 și 7.3 din anexa Condiții generale de creditare. Pe fondul cauzei contestatoarea a criticat faptul că instanța nu a verificat, cu ocazia pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite, caracterul abuziv al unor clauze din contractul de credit - fără a specifica în ce consta acest lucru și care erau clauzele considerate abuzive - și lipsa caracterului cert al creanței urmărite silit. Mai menționează contestatoarea faptul că nu are nici un fel de raport juridic cu intimata creditoare și că executorul judecătoresc nu a verificat modul de calcul al sumei urmărite silit. Contestatoarea a mai înțeles să invoce practica adoptată de Curtea Europeană de Justiție în materia clauzelor abuzive din contractele de credit.

În probațiune contestatoarea au depus înscrisuri în dovedirea susținerilor din contestația formulată, respectiv somația executorului judecătoresc M. M. I. din data de 29.08.2014 din dosarul execuțional nr. 1093/2014, încheierea de încuviințare a executării silite din data 24.09.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._/197/2014, încheierea executorului judecătoresc din data de 31.07.2014, contractul de credit de consum nr._/27.02.2007.

Prin încheierea de la termenul din data de 23.10.2014 instanța a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de către contestatoare în sensul stabilirii în sarcina acesteia a obligației de a achita taxa de timbru de 1.000 lei în 6 tranșe lunare de 166,66 lei.

La dosarul cauzei a fost atașată copie după dosarul execuțional nr. dosarul execuțional nr. 1093/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc M. M. I..

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:

Prin cererea formulată contestatoarea a solicitat instanței să dispună anularea tuturor actelor de executare silite din dosarul execuțional nr. 1093/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc M. M. I. urmare a intervenirii prescripției dreptului la executare silită. Pe fond contestatoarea a solicitat admiterea contestației și anularea actelor de executare silită datorită caracterului abuziv al clauzelor din contractul de împrumut nr._/27.02.2007 și a lipsei caracterului cert al creanței urmărite silit.

În legătură cu prescripția dreptului de a cere executarea silită:

Contestatoarea a apreciat că, având în vedere faptul că ultima plată a fost făcută în anul 2009 și că după darea în plată integrală a sumei împrumutate în septembrie 2009 au trecut mai mult de 3 ani, a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită, conform dispozițiilor art. 705 din codul de procedură civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 249 din codul de procedură civilă cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească „.

În baza dispozițiilor legale mai sus menționate contestatoarei îi revenea obligația de a face dovada intervenirii prescripției dreptului intimatei creditoare de a cere executarea silită, respectiv a faptului că ultima plată în contul creditului ce a făcut obiectul contractului nr._/27.02.2007 a fost făcută în anul 2009.

Având în vedere faptul că la dosarul cauzei nu există nici un fel de dovadă în sensul celor menționate de către reclamanta contestatoare, instanța apreciază excepția invocată ca fiind neîntemeiată și, în consecință, urmează a o respinge.

În legătură cu caracterul abuziv al clauzelor din contractul de credit nr._/27.02.2007:

Contestatoarea a arătat faptul că instanța de judecată, cu ocazia pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite, a omis să analizeze caracterul abuziv al clauzelor din contractul de credit ce constituie titlu executoriu, fără a menționa care sunt clauzele la care se referă.

Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității. Astfel, dispozițiile art. 9 alin. 2 din codul de procedură civilă stabilesc că „Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. „.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate și faptul că reclamanta contestatoare nu a menționat în cererea formulată care sunt clauzele din contractul de credit nr._/27.02.2007 care sunt abuzive și motivele pentru care le consideră abuzive, instanța apreciază cererea formulată ca fiind neîntemeiată.

În legătură cu caracterul incert al creanței urmărite silit:

Contestatoarea a arătat faptul că instanța de judecată, cu ocazia pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite, a omis să analizeze caracterul cert al creanței urmărite silit, fără a arăta în ce sens contestă cuantumul sumelor menționate în cererea de executare silită și în somația emisă.

Potrivit dispozițiilor art. 249 din codul de procedură civilă „ cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească „.

În baza dispozițiilor legale mai sus menționate contestatoarei îi revenea obligația de a face dovada lipsei caracterului cert al creanței urmărite silit.

Având în vedere faptul că reclamanta contestatoare nu a făcut nici un fel de dovadă prin care să conteste sumele urmărite silit în dosarul execuțional nr. 1093/2014 al Biroului Executorului Judecătoresc M. M. I., instanța apreciază că executarea silită din dosarul execuțional mai sus menționat are la bază o creanță certă, a cărei existența neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, astfel cum prevăd dispozițiile art. 662 alin. 2 din codul de procedură civilă

Pentru motivele mai sus invocate instanța apreciază cererea formulată de către contestatoare ca fiind neîntemeiată și, în consecință, urmează a o respinge.

În baza dispozițiilor art. 453 din codul de procedură civilă instanța, reținând culpa procesuală a contestatoarei, va respinge cererea acesteia de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatoarea Ș. C. C., cu domiciliul ales în localitatea C., ., jud. B. în contradictoriu cu intimata E. F. GmbH- prin mandatar E. KSI ROMÂNIA -, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul mandatarului din B., .. 45 colț cu Brândușelor nr. 76, ., jud. B..

Respinge cererea contestatoarei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel, care se va depune la Judecătoria B., în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. A. C. M. C. P.

Red.CCA/Dact.PMC/19.03.2015 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 840/2015. Judecătoria BRAŞOV