Pretenţii. Sentința nr. 3203/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 3203/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 3203/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3203

Ședința publică din 31.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M.- judecător

GREFIER: C. D.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile de față, când instanța a rămas în pronunțare asupra fondului cauzei potrivit încheierii de ședință din data de 10.03.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 24.03.2015 până la data de astăzi, 31.03.2015

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Instanța, în urma deliberării, a pronunțat sentința de mai jos:

JUDECĂTORIA

Constată că, prin acțiunea civilă formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.06.2014, sub nr._, reclamanta S.C. „ R. „ S.R.L. B. în contradictoriu cu pârâții B. G. și B. M. a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 4.330,99 lei reprezentând contravaloarea ratelor neachitate în sumă de 2.533, 32 lei înregistrate pentru perioada iunie 2013 – mai 2014 conform contractului de vânzare – cumpărare nr._ încheiat la data de 04 mai 2010 pentru suprafața de locuit la imobilul situat în B., ., . 2 camere, bucătărie,grup sanitar, cămară, hol și verandă, la care se adaugă suma de 817,44 lei dobânzi restante și penalizări de întârziere în cuantum de 980,23 lei aferente aceleași perioade și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În expunerea în fapt a motivelor, reclamanta a învederat că a încheiat cu pârâții contractul de vânzare – cumpărare cu plata în rate nr._/04.05.2010 privind imobilul apartament nr. 1 situat în B., ..

A arătat reclamanta că la data semnării contractului de vânzare – cumpărare, pârâții – cumpărători au achitat un avans în sumă de 16,357, 67 lei, urmând ca restul de preț de 38.000 lei să fie achitat în rate lunare pe o perioadă de maxim 15 ani, rata curentă fiind de 211, 11 lei, începând cu data de 04.06.2010.

Începând cu luna iunie 2013, pârâții nu și-au mai îndeplinit obligația de plată, astfel că înregistrează 12 rate restante în cuantum total de 2.332,21 lei, la care se adaugă dobânzi în sumă de 817,44 lei și penalități de întârziere în cuantum de 980, 23 lei, calculate în baza prevederilor contractuale.

În drept, acțiunea civilă nu a fost întemeiată.

Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 323,17 lei.

Pârâții nu au formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201 alin. 1 din NCPC.

În probațiune, instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri.

Cu privire la pârâții instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 208 alin. 2 din NCPC.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 04 mai 2010 s-a încheiat între S.C. „ R. „ S.R.L. B., în calitate de mandatar al STATULUI ROMÂN - vânzător, pe de o parte,și B. G. și B. M., în calitate de cumpărători,pe de altă parte, contractul de vânzare - cumpărare cu plata în rate, având ca obiect apartamentul nr. 1 situat în B., .. Prețul imobilului a fost stabilit la suma de 54.356,67 lei.

La semnarea contractului, cumpărătorii au achitat un avans în sumă de 16,357, 67 lei, urmând ca diferența în sumă de 38.000 lei să fie achitată în rate lunare într-o perioadă maximă de 15 ani. S-a stabilit o rată lunară de 211, 11 lei.

Întrucât pârâții nu au mai achitat ratele începând cu luna iunie 2013, reclamanta a promovat prezenta cerere de chemare în judecată.

După formulare cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus la dosarul cauzei o notă de ședință prin care a arătat că pârâții au achitat integral, anterior primului termen de judecată, debitul aferent perioadei iunie 2013 – mai 2014 solicitat prin cererea de chemare în judecată, astfel că acțiunea a rămas fără obiect ( a făcut dovada plății debitului de către pârâți). A solicitat reclamanta obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Având în vedere că pârâții au achitat integral suma solicitată de reclamantă prin prezenta acțiune, instanța va respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. „ R. „ S.R.L. B. în contradictoriu cu pârâții B. G. și B. M.,ca rămasă fără obiect.

Cu privire la plata cheltuielilor de judecată instanța reține aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 454 din NCPC potrivit cărora „ pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se află de drept în întârziere. Dispozițiile art. 1522 alin.5 din Codul civil rămân aplicabile”.

Conform art. 1522 alin. 1 din NCC „ debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației, fie prin cererea de chemare în judecată”.

În speță, reclamanta a somat pârâții la data de 20.04.2014, prin notificare scrisă conform prevederilor art. 1522 alin. 1 din NCC, să achite debitul restant în sumă de 4.360,41 lei reprezentând contravaloarea ratelor neachitate pentru perioada mai 2013 – martie 2014.

Având în vedere că pârâții au fost puși în întârziere anterior formulării prezentei acțiuni, în temeiul dispozițiilor legale precitate, instanța va obliga pârâții să plătească reclamantei suma de 323, 17 lei cheltuieli de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. „ R. „ S.R.L. , cu sediul în mun. B., . nr. 29 în contradictoriu cu pârâții B. G. și B. M., ambii domiciliați în mun. B., ., . fără obiect.

Obligă pârâții să plătească reclamantei suma de 323, 17 lei cheltuieli de judecată constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică azi, 31.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. M. ptr. C. DĂNET aflată în

concediu legal semnează grefier șef,

I. C. - D.

Red/ dact.A.M – 24.07.2015 ( 5 ex.)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3203/2015. Judecătoria BRAŞOV