Partaj judiciar. Sentința nr. 1970/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 1970/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 1970/2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.1970
Ședința publică din data de 25.02.2015
PREȘEDINTE - M. L.- judecător
GREFIER –M. T.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect “partaj judiciar” formulata de reclamanta M. M. în contradictoriu cu pârâții N. A. și N. N..
La apelul nominal facut in sedinta publica, se constata lipsa partilor.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 23.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ( încheiere care face corp comun cu prezenta sentință), dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 260 C.pr.civ. a amânat pronunțarea pentru data de 30.01.2015, pentru data de 04.02.2015, pentru data de 11.02.2015, pentru data de 18.02.2015 și ulterior pentru data de 25.02.2015
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 11.05.2011, sub nr.3_, reclamanta M. M. în contradictoriu cu pârâtul N. A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la:
-apartamentul situat în B., ., nr. 3, ., jud. B. înscris în CF nr._ B., la A+27, cu nr. top 7405/51/1/1/2/26,
-teren arabil în suprafața de 7010 mp, situat în intravilanului Orașului Întorsura Buzăului, înscris în Cf nr._ Întorsura Buzăului, la A+1, cu nr. cad.2341, conform certificatului de moștenitor nr. 76 din 05.11.2008 a certificatului suplimentar de moștenitor din data de 03.06.2009 și a convențiilor încheiate cu pârâtul,
-autoturismul marca VW Polo, cu nr. de înmatriculare_
-prin atribuirea acestor bunuri către pârât, cu plata în favoarea reclamantei a unei sulte valorice.
-să se dispună înscrierea în Cf a dreptului de proprietate al pârâților cu titlu de drept provenit din ieșire din indiviziune.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a menționat că împreună cu pârâtul sunt moștenitori ai defunctului N. G. decedat la data de 22.03.2008, conform certificatului de moștenitor nr. 76 din data de 05.11.2008 și a certificatului suplimentar de moștenitor nr. 35 din data de 03.06.2009, reclamanta având calitate de legatar universal cu o cotă de ½ din întreaga masă succesorală.
A precizat reclamanta că între părți au fost încheiate două convenții, respectiv contracte de vânzarea cumpărare în privința bunurilor care face parte din masa succesorală pârâtului negoț A. fiindu-i înstrăinată cota de 1/10 din moștenire și 1/20 din cota moștenită din terenul arabil în suprafață de 7010 mp.
A concluzionat reclamanta că se impune admiterea cererii întrucât încercarea de partajare a bunurilor prin bună învoială între părți a eșuat.
În drept au fost invocate prevederile art. 728 Cciv.
In dovedirea cererii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâtul N. A. a formulat la data de 02.11.2011 întâmpinare prin care a solicitat doar amânarea cauzei din motive medicale ( fila 15).
La data de 07.11.2011 a fost formulată de către reclamantă completare și precizare acțiune prin care s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună ieșirea din indiviziune și asupra autoturismului marca Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare_, în valoare de 3.000 lei.
S-a indicat valoarea apartamentului parte din masa succesorală 170.000 lei iar valoarea autoturismului VW Polo la suma de 14.875 lei, rezultând o valoare a masei partajabile de 306.875 lei.
Conform încheierii de ședință din data de 16.11.2011 a fost încuviințat pentru reclamantă ajutorul public judiciar sub forma scutirii de plata taxelor judiciare de timbru.
Prin întâmpinarea formulată la pârâtul N. A. acesta a menționat că nu s-a putut realiza vânzarea prin bună învoială a apartamentului care face parte din masa partajabilă. În ce privește autoturismul marca VW Polo, acesta, a precizat pârâtul, a fost utilizat de către reclamantă, împreună autorul său până la data decesului acestuia.
La data de 23.10.2012 s-a formulat de către pârât cerere prin care s-a solicitat partajarea unor bunuri cumpărare de tatăl său și care nu au fost cuprinse în certificatul de moștenitor, bunuri evaluate la suma de 6200 lei și 7000 euro.
A formulat pârâtul întâmpinare la data de 23.10.2012 prin care a menționat că din locuința defunctului a dispărut suma de 7.000 euro, cu toate că el, în calitate de fiu al defunctului era singura persoană autorizată să intre în imobil.
A menționat totodată pârâtul că tatăl său avea o pensie de 1200 lei și era un om econom care punea bani de o parte, bani care însă nu au fost găsiți la moartea acestuia și că se impune ca pârâta să nu beneficieze de nici un ajutor public judiciar deoarece prin testament a beneficiat de numeroase sume de bani, prin contractele de vânzare cumpărare încheiate și urmează a primi și altele.
Întâmpinarea pârâtului nu a fost motivată în drept și nici nu a fost solicitate probe în dovedirea celor afirmate.
Prin precizarea de acțiune formulată de către reclamantă la data de 27.10.2012 aceasta a menționat că înțelege să renunțe la petitul privind ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul apartament situat în B., ., acest imobil fiind vândut prin bună învoială între părți.
În dovedirea precizării de acțiune, s-a solicitat de către reclamantă administrarea probei cu înscrisuri.
Prin încheierea de ședință de la termenul din data de 06.12.2013 instanța a luat act de renunțarea la petitul privind ieșirea din indiviziune cu privire la imobilul apartament situat în B., ..
A fost încuviințată pentru părți proba cu înscrisuri iar pentru reclamantă proba cu expertiză specialitatea topografie având ca obiective:
1. .identificarea scriptică și faptică a terenului în litigiu,
2.formarea de loturi conform cotelor ce revin fiecărei părți
3. propuneri de dezmembrare.
A fost depus la data de raportul de expertiză întocmit de expert T. A., înregistrat cu nr._ din 09.05.2014 8 filele 101-122.
Conform încheierii de ședință de la termenul din data de 03.10.2014 s-a pus în vedere pârâtului să indice dacă înscrisul intitulat „ cerere” depus la dosarul cauzei ( fila 63 ) este o cerere reconvențională iar în caz afirmativ să formuleze această cerere sub forma unei veritabile cereri reconvenționale cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege și să indice în lei valorile solicitate, în vederea stabilirii timbrajului.
Obligația stabilită în sarcina pârâtului nu a fost îndeplinită de către acesta.
Prin completarea de acțiune formulată de către reclamantă, la data de 20.10.2014 aceasta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună ieșirea din indiviziune asupra terenului înscris în CF nr._ Întorsura Buzăului cu nr. cad._ în suprafață de 7010 mp, conform cotelor de proprietate înscrise în CF și în contradictoriu și cu pârâtul N. N..
A menționat reclamanta că pârâtul N. N. este fratele defunctului N. G. care deține cota de ½ din imobilul supus partajului, cealaltă cotă de ½ fiind deținută de către reclamantă și pârâtul N. A..
În dovedirea cererii precizatoare s-au depus la dosarul cauze înscrisuri.
A formulat la data de 14.11.2014 pârâtul N. A. „ întâmpinare” prin care a menționat că nu a fost consultat în privința modalității de partajarea a imobilului. A menționat totodată pârâtul că, în calitate de „ fiu legitim al defunctului” nu poate fi de acord cu atribuirea lotului nr. 2 către reclamantă astfel că se impune modificarea expertizei și partajarea loturilor în funcție de suprafața acestora și urmare a acestei operațiuni, să îi fie atribuit lotul nr. 2.
A formulat întâmpinare și pârâtul N. N. prin care a solicitat să se dispună partajarea imobilului în varianta în care lotul reclamantei să fie lângă lotul ce îi va fi atribuit. A precizat pârâtul că a fost prezent la efectuarea expertizei și este de acord cu concluziile acesteia.
Analizând actele si lucrările dosarului, constata următoarele:
Așa cum rezultă din rezultă din cuprinsul extrasului CF atașat la dosarul cauzei ( fila 52) asupra imobilului înscris în Cf nr._ nr. top_ Întorsura Buzăului reprezentat de teren în suprafață de 7010 mp au calitatea de coproprietari pârâtul N. N. cu o cotă de 20/80 din dreptul de proprietate, cu titlu de drept dobândit prin moștenire, reclamanta M. M. cu o cotă de 19/80 din dreptul de proprietate și pârâtul N. A. cu o cotă de 21/80 din dreptul de proprietate.
Prin raportul de expertiză nr._ din data de 09.05.2015 a fost identificat terenul ce constituie masa partajabilă ca fiind situat în intravilanul loc. Întorsura Buzăului, jud. C., nr. cad, topografic_, CF nr._ Întorsura Buzăului.
A reținut expertul că suprafața terenului este de 7010 mp și că acesta este comod partajabil în natură.
Dată fiind concluzia formulată de expert potrivit căreia imobilul este comod partajabil în natură, instnța va dispune partajarea imobilului în suprafață de 7010 MP înscris în CF nr._ Întorsura Buzăului, nr. cadastral_ prin formarea a TREI LOTURI, conform raportului de expertiză tehnică topografică nr._ din data de 09.05.2014, întocmit de expert Ț. A..
Cu privire la formarea loturilor, în drept, instanța reține că potrivit art. 673 ind. 9 din C., la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama de după caz și de acordul părților, mărimea cotei părți ce se cuvine fiecăreia ori masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților faptul că unii dintre coproprietari înainte de se cere împărțeala au făcut construcții îmbunătățiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
În speță, instanța reține că propunerea de lotizare și atribuire a loturilor înaintată de reclamantă și de către pârâtul N. N. a fost contestată de către pârât, acesta susținând fără a prezenta alt argument decât acela că este „ fiul legitim „ al defunctului N. G.” că dorește să i se atribuie lotul nr. 2, aflat între loturile propuse de a fi atribuite reclamantei, respectiv pârâtului N. N..
Instanța însă reține că dat fiind consensul intervenit între reclamanta M. M. și pârâtul N. N., va dispune atribuirea lotului nr. 1 în suprafață de în suprafață de 3.505 mp către pârâtul N. N., atribuirea lotului nr. 2 în suprafață de 1.665 MP, către reclamanta M. M. și atribuirea lotului nr. 3 în suprafață de 1.840 MP, către pârâtul N. A..
Se va dispune înscrierea în CF a dreptului de proprietate al părților asupra loturilor formate conform raportului de expertiză tehnică topografică nr._ din data de 09.05.2014, întocmit de expert Ț. A. cu titlu de drept provenit din partaj.
Având în vedere omisiunea părților de a achita în favoarea expertului diferența de onorariu în cuantum de 600 lei, instanța va dispune obligarea acestora la plata sumelor datorate, în cuantum de câte 200 lei, fiecare parte.
Referitor la ajutorul public judiciar acordat reclamantei M. M. rețin instanța că, potrivit dispozițiilor art. 50 ind. 2 din OUG 51 din 2008, în situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public. Procedura de restituire este cea prevăzută la cap. III din prezenta ordonanță de urgență.
Având în vedere că prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în cusul soluționării cauzei reclamanta a dobândit suma de 13.818 euro ( renunțând la cererea de partajare a acestui bun ) și suprafața de 1665 mp de teren, în urma partajului, valori care depășesc de 10 ori suma de 7.179,75 lei, acordată cu titlu de ajutor public judiciar, instanța va obligă reclamanta în temeiul art. 50 ind. 2 din OUG 51 din 2008 la restituirea către Stat a sumei de 7.179,75 lei acordată cu titlu de ajutor public judiciar.
Instanța va lua totodată act de împrejurarea că nu au fost solicitate de către reclamantă, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTARASTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamanta M. M. cu domiciliul în B., .. 24, . în contradictoriu cu pârâții N. A. domiciliat în B., .. 7, ., . și N. N., cu domiciliul în B., ., .. 1, jud. B..
Constată că părțile au calitatea de coproprietari asupra imobilului teren, înscris în CF nr._ Întorsura Buzăului, nr. cadastral_, în suprafață de 7010 mp, cu o cotă de 19/20 reclamanta M. M., 21/80 pârâtul N. A. și 40/80 pârâtul N. N..
Dispune partajarea imobilului în suprafață de 7010 MP înscris în CF nr._ Întorsura Buzăului, nr. cadastral_ prin formarea a TREI LOTURI, conform raportului de expertiză tehnică topografică nr._ din data de 09.05.2014, întocmit de expert Ț. A..
Dispune atribuirea lotului nr. 1 în suprafață de în suprafață de 3.505 mp către pârâtul N. N..
Dispune atribuirea lotului nr. 2 în suprafață de 1.665 MP, către reclamanta M. M..
Dispune atribuirea lotului nr. 3 în suprafață de 1.840 MP, către pârâtul N. A..
Dispune înscrierea în CF a dreptului de proprietate al părților asupra loturilor formate conform raportului de expertiză tehnică topografică nr._ din data de 09.05.2014, întocmit de expert Ț. A. cu titlu de drept provenit din partaj.
Obligă reclamanta la plata în favoarea expertului Ț. A. a sumei de 200 lei, cu titlu de diferență onorariu expert.
Obligă pârâtul N. N. la plata în favoarea expertului Ț. A. a sumei de 200 lei, cu titlu de diferență onorariu expert.
Obligă pârâtul N. A. la plata în favoarea expertului Ț. A. a sumei de 200 lei, cu titlu de diferență onorariu expert.
Obligă reclamanta în temeiul art. 50 ind. 2 din OUG 51 din 2008 la restituirea către Stat a sumei de 7.179,75 lei acordată cu titlu de ajutor public judiciar.
Ia act de împrejurarea că nu au fost solicitate de către reclamantă cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, in termen de 15 zile de la data comunicării prezentei hotărari.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 25.02.2015.
P. GREFIER
M. L. M. T.
M.L. 15 Iulie 2015
← Partaj judiciar. Sentința nr. 1969/2015. Judecătoria BRAŞOV | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 1180/2015.... → |
---|