Obligaţie de a face. Sentința nr. 06/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 06/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 10647/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 06.11.2015
PREȘEDINTE –I. V. – judecător
GREFIER – S. C.
Pentru astăzi fiind amânata pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 01.10.2015 când părțile au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședința din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentința, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 16.10.2015, apoi pentru data de 27.10.2015, pentru data de 03.11.2015 și pentru data de 06.11.2015.
La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constata lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Instanța, în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, la data de 12.12.2014, reclamantul M. M. a chemat în judecată pe pârâtul R. O. M., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să fie obligat pârâtul să se prezinte la organele competente pentru radierea autoturismului marca Dacia 1310, cu nr de inmatriculare_, . UU1R11711R2490982, ._, an de fabricație 1994 de pe numele reclamantului.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că în luna ianuarie 2014 a vândut pârâtului autoturismul mai sus menționat, dar acesta din urmă nici până în prezent nu a făcut demersuri pentru radierea respectiv înmatricularea autoturismului pe numele său, motivând că nu are bani.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Cererea a fost legal timbrată, cu taxa de timbru în cuantum de 20 lei.
Pârâtul, legal citat nu a formulat întâmpinare în cauză .Prezent la termenul din data de 09.01.2014 acesta a învederat instanței faptul că la rândul său a înstrăinat autovehiculul depunând în acest sens un contract de vânzare - cumpărare pentru un vehicul folosit (f.16).
În probațiune reclamantul a depus la dosar: înscrisul sub semnătură privată intitulat contract de vânzare-cumpărare, copie carte de identitate a autovehiculului.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În luna ianuarie 2014 între reclamant, în calitate de vânzător și pârât, în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit - fila nr. 5 din dosar - având ca obiect autoturismul marca Dacia 1310, cu nr de inmatriculare_, . UU1R11711R2490982, ._, an de fabricație 1994.
Contractul de vânzare-cumpărare este un contract consensual care ia naștere în mod valabil prin simpla manifestare de voință a părților, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalități.
Așadar, între părți a intervenit o manifestare de voință cu scopul de a produce efecte juridice, iar în virtutea caracterului translativ de proprietate al contractului de vânzare-cumpărare, conform art. 1674 NCC, prin realizarea acordului de voință și independent de predarea lucrului vândut și de plata prețului s-a produs nu numai încheierea contractului, dar a operat și transferul dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător.
În ceea ce privește radierea și înmatricularea în circulație a autovehiculului de către organele de Poliție și financiare, aceasta se face în condițiile prevăzute de H.G. nr. 610/1992 privind cartea de identitate a vehiculului și de Instrucțiunile Ministerului de interne, finanțelor și transporturilor nr. 290/1993, pe baza contractului-tip de vânzare-cumpărare încheiat la organele de Poliție. Aceste formalități sunt prevăzute de lege numai pentru înmatricularea autovehiculului în circulație și nu afectează validitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți printr-un înscris sub semnătură privată.
Instanța reține, de asemenea, că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. 4 din O.U.G. nr. 195/2002 “În cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul, datele noului proprietar se înscriu în evidențele autorităților competente simultan cu menționarea încetării calității de titular al înmatriculării a fostului proprietar”.
Art. 8 alin 1 lit a din Ordinul nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează în baza « cererii noului proprietar. În cazul înscrierii în certificatul de înmatriculare și a altei persoane care poate folosi vehiculul în virtutea unui drept legal, altul decât cel de proprietate, proprietarul va menționa solicitarea explicită în cerere ».
Asa cum rezulta din adresa nr._/24.06.2015 emisă de Inspectoratul de Poliție B.-Serviciul Rutier, autovehiculul marca Dacia 1310, cu nr de inmatriculare_, . UU1R11711R2490982, ._, an de fabricație 1994, figurează în proprietatea reclamantului.
Întrucât radierea autovehiculului de pe numele vânzătorului-reclamant nu se poate face decât pe baza actului încheiat în condițiile legii și față de refuzul paratului de a se prezenta la organele competente pentru efectuarea formalităților necesare radierii, reclamantul este îndreptățit ca, pe baza contractului de vânzare-cumpărare valabil încheiat, să intenteze prezenta acțiune privind constatarea dreptului de proprietate asupra autoturismului în patrimoniul cumpărătorului-pârât, urmând ca radierea să se facă pe baza hotărârii judecătorești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul M. M., având CNP_, cu domiciliul în B., ., ., jud. B., împotriva pârâtului R. O. M., cu domiciliul în loc. B., ., jud. B., și în consecință:
Obligă pârâtul să îndeplinească formalitățile necesare în vederea radierii autoturismului marca Dacia 1310, cu nr de inmatriculare_, . UU1R11711R2490982, ._, an de fabricație 1994 din evidențele Direcției de taxe și impozite a Mun.B. și ale Poliției Mun.B., de pe numele reclamantului, în caz de refuz prezenta hotărâre urmând să țină loc de consimțământ al pârâtului la radiere.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi –06.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. V. C. S.
Red. I.V.,06.11.2015, ex. 4
← Fond funciar. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria BRAŞOV | Obligaţie de a face. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria BRAŞOV → |
---|