Revendicare imobiliară. Sentința nr. 2471/2015. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2471/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 9286/197/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2471/2015
Ședința publică de la 06.03.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: T. A.-E.
GREFIER: S. C.-V.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile de față pentru care dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.02.2015, când s-au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 20.02.2015, 27.02.2015 și 06.03.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
INSTANȚA:
Deliberând, constată următoarele :
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.04.2012 sub nr.de mai sus, reclamanții V. A. și V. N. căsăt. S. ( cu procură judiciară date mamei sale, V. A., fila 112-113), prin reprezentant convențional av. F. D. (cu delegație la fila 9), au chemat în judecată pe pârâții B. D. M. și B. S. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să-i oblige pe aceștia să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 0,70 m lățime și aproximativ 26 m lungime de-a lungul proprietății deținute, suprafață constând în coama zidului despărțitor dintre proprietățile părților, precum și șanțul alăturat de colectare și scurgere a apelor pluviale, cu care face corp comun, întrucât acestea aparțin proprietății reclamanților.
Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, în esență, s-a arătat că sunt proprietarii tabulari ai imobilului situat în mun.B., ..10, înscris în CF nr.9310 B. sub nr.top. 4394, de natură casă și teren în suprafață de 289,80 mp, în amonte de proprietatea acestora fiind cea deținută de pârâți, respectiv imobilului situat în mun.B., ..12, înscris în CF nr._ ( nr.vechi_) B. sub nr.top. 4392/1, 4393/1, de natură casă, curte și grădină în suprafață de 254,916 mp.
S-a mai indicat că întrucât cele două proprietăți sunt situate în pantă, acestea sunt despărțite de un zid de sprijin, cu funcția esențială de a opri alunecările de teren provenite din amonte, zidul despărțitor având construit alăturat, pe toată lungimea sa, un șanț cu care face corp comun, cu scopul de colectare și scurgere a apelor pluviale de pe terenul pârâților, având în același timp funcția de a nu deteriora, prin umezeală, integritatea zidului de sprijin, cu atât mai mult cu cât peste o treime din lungimea zidului de sprijin constituie totodată și peretele casei reclamantelor la o cameră, bucătărie și cămară, hornul casei fiind înglobat în acest zid.
Întrucât cu ani în urmă autorii pârâților au tăiat gardul despărțitor inițial aflat pe marginea exterioară a șanțului de scurgere a apelor pluviale și l-au mutat ulterior pe o lungime de 26 m pe zidul de sprijin ( după cum se constată din devierea bruscă și nefirească spre proprietatea reclamanților), la 15 cm în partea de aval a zidului, ocupând astfel suprafața de teren în litigiu și astupând totodată printr-o placă de beton gura de canalizare aflată la capătul de jos al șanțului, ceea ce a condus ca toate apele să se scurgă direct în zid, creând astfel pericolul prăbușirii acestuia prin eroziune, au promovat prezentul demers judiciar pentru repunerea pârâților în situația anterioară.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 563-art.566 NCC, art.274 C. 1865.
În probațiune, au solicitat înscrisuri, interogatoriu, martori, expertiză topo și cercetare locală.
Cererea a fost taxată judiciar cu suma de: 0,30 lei timbru judiciar ( fila 5), sub aspectul taxei judiciare datorate în cauză încuviințându-se cererea de ajutor public judiciar a reclamantelor, sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 338,6 lei. ( prin încheierea de ședință din data de 13.02.2013, fila 66)
Ulterior, reclamantele au rectificat eroarea materială din cuprinsul cererii de chemare în judecată ( fila 50), în sensul că solicită: ca printr-o expertiză să se identifice suprafața ocupată de reclamanți din terenul reclamantelor, iar prin sentința ce se va pronunța să se dispună eliberarea acesteia și lăsarea sa în deplina proprietate și folosință.
Pârâții B. D. M. și B. S. M., aceasta din urmă prin reprezentant convențional avocat B. D. M. ( cu delegație la fila 17), au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, în esență, pentru următoarele considerente:
- reclamantele au prezentat o stare de fapt incompletă și denaturată
- între părți a mai existat un litigiu privind limita de grănițuire ( ds.nr.5009/1977 al Judecătoriei B.), prin care s-a stabilit exact contrariul a ceea ce se încearcă a se obține prin prezenta acțiune, prin expertiza de la acea vreme constatându-se că „ urmele existente pe partea de deasupra zidului de sprijin care desparte cele 2 proprietăți în cauză arată că a existat un gard, înainte de construirea celui existent, chiar pe coama acestui zid, iar mutarea gardului despărțitor în afara șanțului de scurgere nu este justificată”, hotărârea judecătorească pronunțată în acea cauză, anume sentința civilă nr. 7995/17.10.1977 având putere de lucru judecat în privința limitei de hotar, aceasta rămânând irevocabilă prin respingerea recursului ( prin decizia civilă nr. 237/1978 a Tribunalului Județean B.).
- pe seama acestui prim litigiu, reclamantele au mai formulat plângeri penale și cereri de revizuire și de revendicare, toate respinse, dar din nou au reluat litigiile, posibil observând că s-a schimbat proprietarul imobilului învecinat și probabil mizând că noul vecin nu are cunoștință de istoricul proceselor anterioare. Iar a stabili că zidul despărțitor și jgheabul de scurgere a apelor le-ar aparține ( adică, a admite acțiunea reclamanților) ar echivala cu stabilirea unei noi linii de hotar între cele două proprietăți, contrar a ceea ce s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 C. 1865.
În probațiune, au solicitat înscrisuri, interogatoriu, martori.
În cursul judecății:
- reclamanta V. A. a depus un memoriu, prin care solicită „ a nu fi lăsate expuse nedreptății și greșelilor” anterior comise prin pronunțarea hotărârilor judecătorești anterioare ( fila 68-78, VOL I)
- pârâții au depus notă de ședință în susținerea excepției puterii de lucru judecat invocată prin întâmpinare. ( fila 105-111 VOL I)
- prin încheierea de ședință din data de 08.05.2013, instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri și expertiza topo, iar pentru pârâți proba cu înscrisuri, respingându-li-se proba cu interogatoriul reclamantelor. ( fila 115-116 VOL I). Tot cu aceeași ocazie s-a prorogat discutarea probei cu cercetarea locală solicitate de reclamante, după efectuarea expertizei, probă ce a fost încuviințată ulterior ( fila 225 VOL I), fiind administrată potrivit procesului-verbal de la fila 232 VOL I.
- pârâții au depus notă de ședință prin care s-au opus oricărui obiectiv prin care s-ar dispune măsurarea din nou a celor 2 proprietăți determinate în anul 1977 ( fila 119-121, VOL I).
- s-a încuviințat obiectivul solicitat de reclamanți ( dacă pârâții ocupă vreo suprafață de teren din imobilul proprietatea reclamantelor, respectiv coama zidului de sprijin, precum și șanțul alăturat, de colectare și scurgere a apelor fluviale), s-a desemnat expert R. S. C., s-a stabilit onorariu provizoriu 800 lei ( tot ca ajutor public judiciar, fila 131 VOL I, dovadă plată) și s-a încuviințat expert parte pt pârâții, în persoana expertului M. E. ( fila 124, VOL I)
- s-a efectuat raportul de expertiză topografică ( fila 145-185, VOL I), pentru care s-a solicitat în completare onorariul de 2850 lei ( fila 150, VOL I), achitat de reclamante potrivit dovezii de la fila 1 VOL II, lucrarea fiind avizată favorabil de OCPI B., potrivit procesului-verbal de recepție nr. 2573/27.11.2014 ( 74-82 VOL II).
- pârâții au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză ( fila 188-193, VOL I), care au fost respinse ca neîntemeiate, în esență întrucât în Anexa nr.7 la raport ( fila 171) a fost evidențiată exact varianta solicitată de pârâți prin obiecțiuni, urmând ca instanța, la momentul pronunțării soluției, să dea eficiență raportului de expertiză prin coroborare cu restul materialului probator ( fila 223, VOL I)
- pârâții au invocat excepția autorității de lucru judecat, pentru identitate de părți, obiect și cauză între prezentul litigiu și cel soluționat prin sentința civilă nr. 9889/11.12.1979 a Judecătoriei B. ( fila 23-28, VOL II)
Analizând probatoriul administrat în cauza, instanța retine următoarele:
În fapt, între părțile litigante s-a ivit un litigiu de vecinătate ocazionat de presupusa faptă a „autorilor” pârâților, care au tăiat gardul despărțitor inițial aflat pe marginea exterioară a șanțului de scurgere a apelor pluviale și l-au mutat ulterior pe o lungime de 26 m pe zidul de sprijin, la 15 cm în partea de aval a zidului, ocupând astfel suprafața de teren în litigiu și astupând totodată printr-o placă de beton gura de canalizare aflată la capătul de jos al șanțului de scurgere a apei. ( potrivit susținerilor reclamantelor).
Limita de grănițuire contestată în cauză implică două CF-uri, respectiv:
- CF nr._ B. (nr. CF vechi 9310) nr.A1 nr. top. 4394, în suprafață de 290 mp teren intravilan și nr.A1.1.cad.C1, top 4394 de natură casă ( situată în mun.B., .), proprietatea tabulară a reclamantelor V. A. și V. N., potrivit extrasului Cf de la fila 45 VOL I.
- CF nr._ B. (nr. CF vechi_) nr.A1 nr. top. 4392/1 și 4393/1, în suprafață de 255 mp teren intravilan și nr.A1.1.cad.C1, top 4392/1 și 4393/1, de natură casă parter ( situată în mun.B., .), proprietatea tabulară a pârâților B. D.-M. și B. S. M., potrivit extrasului Cf de la fila 7-8 VOL I.
În teren, cele 2 imobile în litigiu au ca limită comună un zid de sprijin pe care există un gard de sârmă și stâlpi metalici, iar în partea din amonte a zidului se află un șanț de scurgere și colectare a apelor pluviale. ( potrivit expertizei topografice efectuate în cauză, fila 162)
Asupra acestei linii de hotar, între reclamantele în cauză și proprietarii anteriori ai terenului învecinat - proprietatea actuală a pârâților - ( numiții S. M., C. E. și S. E.) s-a purtat anterior un alt litigiu, soluționat prin pronunțarea sentinței civile nr.7995/17.10.1977 a Judecătoriei B., astfel cum a fost menținută soluția prin decizia civilă nr.237/02.03.1978 a Tribunalului Județean B., prin care s-a stabilit că „ hotarul dintre cele două proprietăți…..îl formează linia care merge pe zidul de sprijin, la o distanță de 15 cm de marginea din aval pe toată lungimea zidului de sprijin, începând de la poartă și până la ultimul capătul celălalt al zidului, notată cu linie roșie întreruptă în schița și raportul de expertiză al ing.P. Ghe., parte integrantă din sentință în ce privește hotarul”. ( potrivit hotărârii judecătorești de la fila 23-27 VOL I, litigiul debutând de la „ actul samavolnic” al prezentelor reclamante de a desființa gardul din scânduri existent pe coama zidului de sprijin și de a-l reconstrui, din plasă de sârmă și din stâlpi metalici, dar „ fără a-l mai amplasa pe linia vechii împrejmuiri, ci pornind de la poartă din . pe mijlocul zidului de susținere-pe o lungime de 3 metri, apoi continuând pe marginea exterioară a șanțului de scurgere pe toată lungimea zidului”, în acest fel „ alipind de proprietatea lor șanțul de scurgere a apelor pluviale” ).
Reclamantele au încercat să infirme realitatea judiciară statuată potrivit dispozițiilor hotărârii judecătorești anterior amintite, promovând un nou litigiu ( finalizat în primă instanță prin pronunțarea sentinței civile nr. 9889/11.12.1979 a Judecătoriei B., prin care reclamantele au încercat să dovedească faptul că zidul de sprijin constituie proprietatea exclusivă a acestora), care a fost însă irevocabil respins prin decizia civilă nr. 506/24.04.1980 a Tribunalului Județean B., întrucât operează „ autoritatea de lucru judecat”, în esență, motivat de împrejurarea că „ întinderea suprafețelor celor 2 proprietăți a fost determinată într-un alt litigiu care se bucură de autoritate de lucru judecat, iar adoptarea unei alte soluții ar determina o modificare a graniței dintre cele 2 proprietăți” ( fila 34-39, VOL I)
Și după finalizarea irevocabilă a acestui al doilea litigiu, reclamantele au mai promovat și o cerere de revizuire a celor 2 sentințe civile pronunțate anterior în primă instanță ( sentința civilă nr.7995/17.10.1977 a Judecătoriei B. și sentința civilă nr. 9889/11.12.1979 a Judecătoriei B.), însă și această cerere de revizuire a fost respinsă în mod irevocabil. ( prin sentința civilă nr._/28.12.1981 a Judecătoriei B., astfel cum a fost menținută prin decizia civilă nr. 635/07.06.1982 a Tribunalului Județean B., fila 40 - 42 VOL I).
Dată fiind tehnicitatea problematicii puse în discuție, în cauză s-a efectuat o lucrare de expertiză topografică, întocmită de expert R. S.-C., potrivit căruia, în cazul în care s-ar fi respectat hotărârile judecătorești mai sus amintite, configurația conturului celor 2 imobile și suprafețele acestora ar fi arătat precum cele din schița care reprezintă Anexa nr.7 la raportul de expertiză. ( fila 163 VOL I rap. la fila 171 VOL I)
În realitate însă, situația de fapt nu respectă întru totul cele statuate prin hotărârile judecătorești pronunțate anterior între părți, în condițiile în care gardul existent este amplasat pe marginea din aval a zidului începând de la poarta de acces din . continuă în acest fel pe o distanță de 20,38 m ( până în dreptul casei reclamantei), unde gardul este deviat și amplasat după șanțul de scurgere pe o porțiune de 11,43 m ( până la capătul celălalt al zidului), potrivit Anexei nr.9 la raportul de expertiză. ( fila 162 VOL I rap. la fila 174 VOL I).
Concret, devierea dintre punctele 38-49 de pe zidul de sprijin s-a realizat dintre proprietatea reclamantelor înspre proprietatea pârâților, prin însușirea canalului de scurgere a apelor, dincolo de care s-a fixat gardul despărțitor. ( astfel cum s-a constatat nemijlocit cu ocazia cercetării locale, fila 232 VOL I).
Iar pentru a răspunde la obiectivul încuviințat de instanță, expertul topograf R. S.-C. a utilizat planșa de carte funciară germană existentă la Arhivele Statului, întrucât planșa de carte funciară existentă în arhiva OCPI „este deteriorată și nu permite utilizarea adecvată a acesteia”, în raport de carta germană expertul concluzionând că „ o suprafață de aproximativ 33 mp din imobilul teren cu nr. 4394 ( al reclamantelor) se regăsește în actuala curte a imobilului proprietatea pârâților aflat în ., diferența până la 290 mp regăsindu-se în imobilele învecinate ( 4 mp pe imobilul cu nr.top.4735/2 și 1 mp pe . în Anexa nr.8 la raportul de expertiză. ( fila 163 VOL I rap. la fila 173 VOL I).
În drept, instanța reține ca situație premisă aplicabilitatea dispozițiilor art. 563 alin.1 și 2 NCC, în temeiul căruia: „ (1) Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. (2) Dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepția cazurilor în care prin lege se dispune altfel”.
În continuare, instanța mai reține că potrivit art. 230 lit.a din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, „ la data intrării în vigoare a Codului civil ( NCC) –(01.10.2011)- se abrogă: „ Codicele Civil ( sau Codul Civil din 1864)…cu modificările și completările ulterioare, cu excepția dispozițiilor art.1169 -1206, care se abrogă la data intrării în vigoare a Legii nr.134/2010 privind codul de procedură civilă ( NCPC).” ( 15.02.2013)
Așadar, față de împrejurarea că prezenta cerere s-a înregistrat pe rolul instanței la data de 19.04.2012 ( așadar, anterior intrării în vigoare a NCPC, instanța mai reține ca aplicabile dispozițiile de drept material cuprinse în art. 1201 C.civ.1864, în temeiul căruia „ este lucru judecat atunci când a 2-a cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.
Totodată, mai are în vedere și incidența dispozițiilor de drept procesual incluse în art. 166 C. 1865, în baza căruia „ excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs”.
Concret, instanța apreciază că în cauză subzistă o imposibilitatea juridică de a stabili o realitate diferită de cea stabilită prin sentința civilă nr. 7995/17.10.1977 a Judecătoriei B., irevocabilă prin decizia civilă nr.237/02.03.1978 a Tribunalului Județean B. ( astfel cum soluția a fost susținută ulterior și prin pronunțarea sentinței civile nr. 9889/11.12.1979 a Judecătoriei B., irevocabilă prin decizia civilă nr. 506/24.04.1980 a Tribunalului Județean B. și prin sentința civilă nr._/28.12.1981 a Judecătoriei B., irevocabilă prin decizia civilă nr. 635/07.06.1982 a Tribunalului Județean B.), prezentul demers judiciar inițiat de reclamante urmând a fi respins ca neîntemeiat, în consecință, în esență, pentru următoarele considerente:
În soluționarea procesului, pârâții au invocat excepția autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești anterior enumerate față de prezentul proces ( prin întâmpinare, apoi prin nota de ședință de la fila 105-111 VOL I și de la fila 23-28, VOL II ), sub aspectul în ambele sale manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C.civ. și art. 166 C.proc.civ., care presupune identitate de părți, obiect și cauză), precum și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți (conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C.civ.).
În cauză, instanța urmează a acordă eficiență juridică doar acestei ultime manifestări ( de prezumție, ca mijloc de probă), în condițiile în care nu se poate reține identitatea de părți între participanții la procesul soluționat prin sentința civilă nr. 7995/17.10.1977 a Judecătoriei B., irevocabilă prin decizia civilă nr.237/02.03.1978 ( privind pe actualele reclamante și pe numiții S. M., C. E. și S. E.) și participanții la prezentul litigiu, noțiunea de având-cauză ( ce desemnează persoana care, deși nu a participat la încheierea actului juridic civil, este totuși îndrituită să profite de efectele actului respectiv sau, după caz, este ținută să suporte aceste efecte, datorită legăturii sale juridice cu una din părțile acelui act juridic) fiind folosită incorect în prezentul raport de disputare a unor drepturi reale (revendicare), în condițiile în care, prin act juridic se înțelege manifestarea de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice, adică de a naște, a modifica sau stinge un raport juridic civil concret ( ca negotium iuris, ca operațiune juridică).
Pentru acest considerent, chestiunea autorității de lucru judecat, în manifestarea sa de excepție procesuală, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, tocmai ca urmare a acestei lipse de totală identitate între părțile dintre cele două litigii.
În schimb, dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C.civ. (obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.
Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin.(2) C.civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior.
Principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări, decurgând din aplicarea altor principii.
Aceeași este și practica judiciară națională în materie ( cu titlu de exemplu în materie, decizia civilă nr. 995/02.04.2009 a ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală), aceeași este și practica judiciară european-convențională în materie ( cu titlu de exemplu în cauza CEDO ..Romaniei s-a statuat că “ obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitiv învederând ca articolul 6 paragraf 1 din Convenție nu face nici o distincție intre hotarârile prin care se admite acțiunea si cele prin care se respinge acțiunea și că, indiferent de rezultat hotărârea trebuie să fie respectată și aplicată, concluzie reiterată și în cauza CEDO Zazanis si alții c.Greciei, în care s-a a statuat ca obligația de a executa o hotărâre nu se limitează la dispozitivul acesteia, iar autoritățile nu pot împiedica și cu atât mai mult nu pot repune în discuție fondul problemei soluționate prin hotărârea judecătorească, principiu reiterat și în De cauza CEDO A. c.Romaniei, în care Curtea a reamintit ca dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraful 1 din Conventie trebuie interpretat prin prisma preeminentei dreptului ce are care ca element fundamental principiul securității raporturilor juridice care presupune, printre altele, ca soluțiile definitive date de instanțele judecătorești nu mai pot fi repuse în discuție în cazul altor litigii ulterioare), aceeași fiind, de altfel, litera expresă legii procesual civile în vigoare ( NCPC), care nu diferă, ca substanță, de dispozițiile în drept a căror incidența a reținut-o instanța în cauză.
Tocmai aceeași este situația și în prezenta cauză, când se tinde la stabilirea unei alte linii de hotar decât cea stabilită între cele două imobile în litigiu prin sentința civilă nr.7995/17.10.1977 a Judecătoriei B., irevocabilă prin decizia civilă nr.237/02.03.1978 a Tribunalului Județean B., astfel cum a fost tradusă prin Anexa nr. 7 la raportul de expertiză ( fila 171 VOL I) și astfel cum a confirmat expertul R. S. C. cu ocazia cercetării locale, când acesta a arătat că gardul metalic, potrivit hotărârii judecătorești amintite, a fost stabilit să fie poziționat pe zidul despărțitor de beton, la 15 cm aval de casa reclamanților. ( fila 232).
Or, la fața locului, s-a constatat nu numai că pârâții nu au mutat gardul metalic înspre imobilul reclamantelor, ci că, dimpotrivă, o atare mutare a gardului există, începând cu punctele 38-49 ( fila 174 VOL I), dinspre imobilul reclamantelor spre imobilul pârâților, deși hotarul trebuia să fie drept, de-a lungul întregului zid despărțitor, potrivit hotărârii judecătorești „pilot” în relația de vecinătate a celor două imobile în litigiu.
Iar o atare „ deviere” confirmă, în esență, tocmai nemulțumirea continuă a reclamantelor față hotărârile judecătorești anterior pronunțate cu privire la imobil ( deși au exercitat toate căile de atac avute la îndemână împotriva titlului judecătoresc pronunțat contrar intereselor acestora), hotărâri care statuează o „nedreptate” din perspectiva acestora, reclamantele apreciind că zidul despărțitor și șanțul de scurgere a apelor pluviale le aparțin, gardul despărțitor trebuind mutat în amonte de acestea ( înspre proprietatea pârâților, potrivit Anexei nr.8 la raportul de expertiză).
Dar o atare „nemulțumire” nu i se poate da satisfacție prin încălcarea caracterului absolut obligatoriu al hotărârilor judecătorești anterior amintite, chiar dacă prezentul expert a luat drept criteriu o altă hartă de carte funciară ( cea germană, iar nu cea din Arhiva OCPI B.), întrucât s-ar ajunge la încălcarea principiului autorității de lucru judecat, ca fundament al securității raporturilor juridice civile, ceea ce nu este legal.
În final, sub aspectul cheltuielilor de judecată:
Se va lua act de împrejurarea că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Sens în care,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat, excepție invocată de pârâții cauzei.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanții V. A. și V. N. căsăt. S., prin mandatar special V. A., ambii cu dom. în mun.B., ., jud.B., în contradictoriu cu pârâții B. D. M. și B. S. M., ambii cu dom. în mun.B., ., jud.B..
Ia act de împrejurarea că pârâții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 06.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A.-E. T. C.-V. S.
Red. A.E.T.- 26.05.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2908/2015. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 2983/2015. Judecătoria BRAŞOV → |
|---|
