Actiune in regres. Sentința nr. 2129/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2129/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 16575/94/2012

JUDECĂTORIA BUFTEA

JUDEȚUL ILFOV

Dosar nr._

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.2129

Ședința publică din data de 09.04.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: TĂŞCAN ADRIANA

GREFIER: F. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta S.C. A. – R. ASTRA S.A. împotriva pârâtei S.C. E. ROMÂNIA A. R. S.A. și intervenientului P. N. V..

Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 02.04.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta Încheiere, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 09.04.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 27.12.2012 sub nr._, reclamanta S.C. A. – R. Astra S.A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta S.C. E. România A. R. S.A. la plata sumei de 2.619,14 lei din care:

- suma de 2.582,98 lei reprezentând cuantumul despăgubirii achitate de S.C. Astra pentru avariile autovehiculului cu număr de înmatriculare_ ;

- suma de 36,16 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data introducerii prezentei acțiuni și penalități de întârziere de 0,1%, pentru fiecare zi de întârziere, în continuare, până la plata efectivă a sumelor datorate; cu cheltuieli de judecată.

În fapt, a arătat că în data de 02.06.2011 intervenientul forțat P. N. V. conducând autovehiculul cu număr de înmatriculare_, a produs din culpa sa un accident de circulație, iar în urma accidentului de circulație a fost avariat auto marca Ford Focus cu număr de înmatriculare_ asigurat CASCO, potrivit Procesului verbal de contravenție . nr._.

A precizat faptul că autovehiculul cu număr de înmatriculare_ avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă RCA la pârâtă, respectiv polița ./16/H16/DV nr._ valabilă la data accidentului.

Autovehiculul cu număr de înmatriculare_ era asigurat CASCO la S.C. Astra S.A. cu polița nr._ în vigoare la data accidentului. Pentru reparațiile avariilor reclamanta a achitat suma de 2.582,98 lei.

Prin plata despăgubirii în temeiul dispozițiilor art.22 din Legea nr.136/1995 S.C. Astra se subrogă în drepturile asiguratului săi CASCO, fiind îndreptățită să recupereze suma achitată de la asigurătorul de răspundere civilă al persoanei vinovate de producerea accidentului.

În vederea recuperării sumei reclamanta a convocat pârâta la conciliere conform art.720 alin.1 C., însă aceasta nu s-a prezentat.

Potrivit dispozițiilor art.7201 C. pârâta a fost convocată la conciliere pentru data de 14.12.2012, însă aceasta nu s-a prezentat.

Conform prevederilor art.64 alin.4 din Ordinul 14/2011 al CSA pârâta datorează și suma de 36,16 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate de la data scadentei, respectiv de la data de 05.12.2012 până la data de 19.12.2012.

În drept, a invocat art.22, art.49, art.54 din Legea nr.136/1995, art.64 din Ordinul nr.14/2011 al CSA.

În susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar în copie un set de înscrisuri.(f.5-42). Totodată a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Cererea a fost legal timbrată. ( f.61).

Reclamanta la data de 02.04.2013 a formulat cerere precizatore, în temeiul art.132 C. prin care a arătat că pârâta a achitat suma de 1.820,37 lei potrivit extrasului de cont nr.252/31.12.2012.(f.62).

Pârâta legal citată a formulat precizare prin care a arătat că a procedat la achitarea dosarului de daună cu Ordinul nr._ din data de 31.12.2012.(f.48).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În temeiul dispozițiilor art.3-5 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor noului cod civil prezenta cauză este guvernată de prevederile noului Cod civil, Legea nr.287/2009.

La data de 02.01.2012 autovehiculele cu nr. de înmatriculare_ și_ au fost implicate într-un accident de circulație, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în procesul verbal . nr._ (fila 5).

La data producerii accidentului – autoturismul cu nr. de înmatriculare_ era asigurat de răspundere civilă obligatorie la societatea pârâtă, polița RCA_ (fila 17), iar autoturismul cu nr. de înmatriculare_ avea asigurare facultativă CASCO la societatea reclamantă.

Din procesul verbal . nr._ (fila 5) rezultă culpa exclusivă a intervenientului forțat pentru producerea accidentului.

Reclamanta a achitat asiguratului său o indemnizație de asigurare de 2582,98 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturism, astfel cum rezultă din facturi fiscale și deviz (filele 21-30).

Reclamanta are, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea 136/1995, art. 2210 alin.1 și 2224 din Codul Civil dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În baza dreptului de regres, la data de 20.11.2012 reclamanta a comunicat pârâtei cererea de despăgubire și convocarea la conciliere directă (filele 41-42), indicând cuantumul prejudiciului și actele dosarului de daună. Pârâta nu a achitat suma solicitată în termenul indicat.

Conform precizărilor depuse de ambele părți la dosar, ulterior înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv la data de 01.01.2013 pârâta a achitat o parte din debit, în valoare de 1820,37 lei, motiv pentru care reclamanta, prin cererea precizatoare depusă la termenul din data de 02.04.2013 (fila 62) și-a redus cuantumul pretențiilor la diferența de debit în valoare de 762,61 lei și penalitățile de 0,1% pe zi de întârziere calculate la întregul debit, de la data de 5.12.2012 până la data plății parțiale, respectiv penalități de 0,1% pe zi calculate la diferența de debit, de la data plății parțiale în continuare, până la plata integrală a sumelor datorate.

În aceste condiții, instanța, având în vedere faptul că în cauză sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită constând în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul constând în avariile produse autoturismului aparținând asiguratului CASCO, culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului, precum și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu), în temeiul art. 1357 Cod civil va admite cererea reclamantei astfel cum a fost precizată și va obliga pârâta, asigurătorul RCA al intervenientului forțat la plata diferenței de debit de 762,61 lei.

Având în vedere că cererea de despăgubire a fost comunicată la data de 20.11.2012 și că pârâta nu a efectuat plata sumei în termen de 15 zile de la expirarea termenului de plată, în baza dispozițiilor art. 64 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta și la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la întregul debit, de la data de 5.12.2012 până la data plății parțiale, respectiv penalități de 0,1% pe zi calculate la diferența de debit, de la data plății parțiale în continuare, până la plata integrală a sumelor datorate.

Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 220,53 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, 3 lei timbru judiciar si 744 lei onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea precizată de reclamanta S.C. A. – R. ASTRA S.A. cu sediul ales la C.. Av. „A. N.” în București, ., nr.83, Sector 3 pârâta S.C. E. ROMÂNIA A. R. S.A. cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr.10, Clădirea O23, Etaj 4, Județul Ilfov și intervenientul P. N. V. cu domiciliul Crevedia, ., Județul Dâmbovița.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 762,61 lei diferență debit. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 67,15 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la întregul debit de la data de 5.12.2012 până la data de 31.12.2012, la plata sumei de 70,16 lei penalități aferente diferenței de debit calculate de la data de 01.01.2013 până la data de 02.04.2013 și la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate în continuare, până la data plății efective.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 220,53 lei reprezentând taxă de timbru, 3 lei timbru judiciar și 744 lei onorariu de avocat.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.04.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Tășcan A. F. G.

Red.jud.T.A. /

Thn.red.grFG/5ex/

10.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 2129/2013. Judecătoria BUFTEA