Rezoluţiune contract. Sentința nr. 3640/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3640/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 9374/94/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINTA NR. 3640
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.05.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. A.
GREFIER: BUSTEAN S. S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentii- pârâti S. N., S. M. și pe intimata- reclamanta VULPĂȘIN M. având ca obiect rezolutiune contract - completare dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședință publică au raspuns petentii personal si intimata personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează:
- cauza are ca obiect rezolutiune contract - completare dispozitiv;
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza in stare de judecată și acordă cuvântul pe fond în cadrul dezbaterilor.
Petentii solicită admiterea cererii si completarea dispozitivului hotărârii in sensul pronunțării pe capătul privind cheltuielile de judecata solicitate la fond.
Intimata solicita respingerea cererii, pârâtii vor sa îi ia casa.
Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cererea spre solutionare.
INSTANTA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
La data de 02.04.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. cererea formulată de petenti – pârâti S. N., S. M. având ca obiect completarea sentinței civile nr. 1487/14.03.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către pârâti.
În motivare, petentii- pârâti au arătat că solicitată aceste cheltuieli ca urmare a respingerii cererii reclamantei, cheltuieli pe care nu le-ar pune în executare, dar trebuie mentionate.
Cererea este scutită de taxa de timbru, potrivit art.2813 alin. 2din C.proc. civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit 2812 alin. 2din C.proc. civ., completarea hotărârii poate fi solicitată atunci când instanța „a omis să se pronunțe asupra unui capat de cerere principal sau accesoriu”.
Instanta va respinge cererea petentilor- pârâti, prin care solicita obligarea reclamantei la cheltuieli de judecata, ca neîntemeiata având în vedere urmatoarele:
Obligatia de întretinere implica faptul personal al debitorului, acesta fiind obligat sa asigure creditorului hrana, îmbrăcăminte, încaltaminte, menaj, s.a.
Reclamanta este o persoana în vârsta, cu o pensie de 561 lei lunar, astfel ca obligarea acesteia la cheltuielile de judecata efectuate de pârâti, în prezenta cauza, ,,cheltuieli pe care nu le-ar pune în executare, dar trebuie mentionate”, asa cum precizeaza pârâtii în cerere, ar afecta traiul zilnic al reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea privind pe pe petentii- pârâti S. N., S. M., domiciliati în ., . A, judetul Ilfov, și pe intimata- reclamanta VULPĂȘIN M., cu domiciliul în comuna Chiajna, ..36, judetul Ilfov, ca neîntemeiata.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.06.2013.
PREȘEDINTEGREFIER
Red. Jud.CER/dact. gref. BSS/5 ex/17.06.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5019/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7821/2013.... → |
---|