Plângere contravenţională. Sentința nr. 5019/2013. Judecătoria BUFTEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5019/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 13163/94/2012
JUDECĂTORIA BUFTEA
Dosar nr._
Sentința civilă nr.5019
Ședința Publică din data de 10.09.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. V. A.
Grefier C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. T. și pe intimat I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, DIRECȚIA POLIȚIEI RUTIERE, SECȚIA AUTOSTRĂZI, având ca obiect plângere contravenționala CP,_/06.10.2012.
Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 02.09.2013 fiind consemnate în încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta sentință, când, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 10.09.2013 si a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând, asupra cauzei civile de față constata următoarele:
Prin acțiunea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._ petentul B. T. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/06.10.2012, încheiat de intimatul I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, DIRECȚIA POLIȚIEI RUTIERE, SECȚIA AUTOSTRĂZI.
In fapt, petentul a arătat că in data de 06.10.2012 a circulat pe autostrada A3 dinspre Ploiești către București, însă la stabilirea contravenției constând în depășirea vitezei legale, agentul constatator a arătat că pe aceasta autostrada limita de viteza este de 100 km/h. Petentul a menționat ca limitarea inițială de viteză pe aceasta autostrada a fost ridicată.
In drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile OG 20/1992, Legea 11/1994 Ordinul NML 021-05 Ordinul Directorului G. nr.301/2005, OUG 195/2002, HG 1391/_.
In susținerea cererii s-au depus la dosar copia procesului verbal de contravenție a cărui anulare o solicită.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar conform art.15 lit. i din Legea nr. 146/1997 modificată coroborat cu dispozițiile art. 1 al. 2 din OG 32/1995.
Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat in instanța pentru a-si formula apărările.
La termenul din 02.09.2013 instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, apreciind ca acestea sunt utile, pertinente si concludente soluționării cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._ din data de 06.10.2012 petentul a fost amendat contravențional cu suma de 420 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.101 al.2 din OUG 195/2002, reținându-se în fapt că la data de 06.10.2012, ora 11.14, petentul a condus autoturismul cu numarul de inmatriculare_ pe A3, km 25, pe sensul catre Bucuresti, fiind surprins de aparatul R. cu viteza de 131 km/h in zona de actiune a indicatorului „Limitare de viteza 100 km/h”.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art.16 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.17 din același act normativ, a fost semnat de către agentul constatator și de catre petent.
Analizând temeinicia procesului verbal, instanța constată că din probele administrate în cauză nu rezultă ca organul din care face parte agentul constatator a facut dovada celor retinute in cuprinsul procesului verbal, nefiind rasturnata prezumtia de nevinovatie ce opereaza in favoarea petentului, pentru urmatoarele considerente:
Articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu denumirea… ,,Dreptul la un proces echitabil’’ are următorul conținut:
,,1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță, atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.
2. Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.
3. Orice acuzat are, în special, dreptul:
a. să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa;
b. să dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
c. se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer;
d. să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină
citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării;
e. să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere”
Prin Legea nr. 30/1994, România, a ratificat Convenția. Coroborând această lege cu prevederile Constituției din art. 11 și 20, Convenția, precum și protocoalele adiționale au devenit parte din dreptul intern. Totodată, Constituția consacră regula că atunci când există neconcordanțe între tratatele internaționale ratificate de România privind drepturile fundamentale și legile interne, prioritare sunt reglementările internaționale, cu excepția cazului în care dreptul intern conține dispoziții mai favorabile. Având în vedere că reglementările ce decurg din hotârârile C.E.D.O. sunt mai favorabile contravenientului decât cele ce rezultă din reglementările dreptului pozitiv român rezultă necesitatea aplicarii în mod obligatoriu a celor stabilite de instanța de la Strasbourg. Acest lucru este relevat de practica judiciară repetată și constantă a C.E.D.O. în materie contravențională. Astfel, Curtea de la Strasbourg a arătat cum trebuie înțeles în sensul Convenției termenul de acuzație. Ea apreciază fără rezerve și în mod unitar condițiile ce trebuie îndeplinite ca o contravenție să poată fi calificată drept acuzație în materie penală.Curtea are în vedere trei criterii:
1. dacă reglementările ce definesc contravenția aparțin conform legii naționale dreptului penal;
2. natura faptei;
3. natura și gradul de severitate al sancțiunii ce trebuie aplicate.
Referitor la primul criteriu enunțat, C.E.D.O remarcă caracterul relativ al indicațiilor furnizate de dreptul intern cu privire la scoaterea de sub ilicitul penal al contravențiilor de către statele moderne. Statele europene au scos din sfera ilicitului penal infracțiunile considerate mai ușoare și mai puțin periculoase pentru societate transferându-le în sfera contravențiilor pentru ca organele administrative să le poată sancționa, astfel degrevând și instanțele judecătorești. Trebuie amintit aici că, în trecut, dreptul penal avea un conținut trihotomic alcătuit din: crime, delicte și contravenții.
Analizând cel de-al doilea criteriu arătat mai sus, C.E.D.O afirmă că nimic nu împiedică statele să-și realizeze rolul de gardieni ai interesului public prin distincții proprii între diferitele tipuri de infracțiuni, și nu se opune tendinței de dezincriminare existentă în statele membre ale Consiliului Europei. Ar fi în contradicție cu scopul și obiectul art. 6 din Convenție, dacă o categorie de fapte ar fi excluse din sfera lui de aplicare, pe motivul că statele, prin legislația lor internă, le califică drept contravenții. Ca o concluzie, C.E.D.O., reține că faptele contravenționale, în principiu, intră sub incidența art. 6 din Convenție, (Ozturk contra. Germania 1984, Kadubek contra. Slovacia 1998).
În ceea ce privește ,,natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate”, Curtea arată că ,,ratio legis” a amenzii contravenționale nu este asigurarea unei reparații pecuniare a unui eventual prejudiciu, ci caracterul punitiv al acesteia. Aaceasta din urmă reprezintă principala caracteristică distinctă a sancțiunii penale. Sancțiunile contravenționale, de regulă, nu privesc un grup de persoane, ci au ca beneficiari toți indivizii pentru realizarea scopului preventiv, dar și represiv al sancțiunii. Astfel, se dezvăluie încă o dată în plus caracterul de natură penală al faptei contravenționale. Analizând toate aceste condiții C.E.D.O., stabilește că distincția făcută de dreptul intern între infracțiuni și contravenții devine inoperantă și, ca atare, toate acestea au caracter penal în sensul art. 6 din Convenție.
Curtea de la Strasbourg a stabilit în mai multe hotârâri pe care le-a pronunțat, o . precizări ca, de pildă:
–cuantumul redus al amenzii nu constituie un criteriu ce poate caracteriza fapta săvârșită ca nepenală (Ziliberberg contra. M. 2005).
–sub acest aspect este luată în considerare sancțiunea aplicabilă și nu cea efectiv aplicată (Engel contra. Olanda).
Criteriile de apreciere a unei contravenții ce poate fi calificată drept acuzație în materie penală, nu se cer a fi îndeplinite și respectiv analizate neapărat cumulativ, dar în condițiile în care, analizate distinct, nu pot stabili caracterul penal sau nepenal al acuzației, ele urmează a fi analizate coroborat.
Ca argument suplimentar în susținerea ideii de prezumție de nevinovăție în materia contravențională, trebuie precizat că până la revizuirea Constituției României din 2003, sancțiunile contravenționale puteau îmbrăca chiar și forma privativă de libertate. Acest fapt relevă, o dată în plus, caracterul penal al acuzației contravenționale.
Prin urmare, dacă în viziunea Curții contravenția reprezintă acuzație în materie penală, în mod automat devin incidente prevederile art. 6 din Convenție și, în special, prezumția de nevinovăție dar și celelalte garanții ce sunt stabilite prin aceasta.
În ceea ce privește prezumția de nevinovăție reglementată în art. 6, paragraful 2 din Convenție, aceasta privește atitudinea judecătorului care trebuie să analizeze și să se pronunțe fără părtinire și prejudecăți intrând în acest fel în coliziune cu eventuala prezumție de temeinicie a procesului verbal de contravenție. Cu toate că prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal nu rezultă în mod expres din prevederile O.G. 2/2001, aceste prezumții sunt reținute de către judecător din doctrină ca principii de drept administrativ.
Curtea, în teoriile și jurisprudența sa, arată că stabilirea vinovăției în materia contravențiilor nu are în vedere faza extrajudiciară a sancțiunii administrative, ci tocmai faza judiciară a acesteia, ceea ce obligă la respectarea dreptului la un proces echitabil și a garanțiilor prevăzute de art. 6 din Convenție. De asemenea, are în vedere modul de reglementare al contravenției în dreptul intern, plângerile contravenționale fiind soluționate prin aplicarea regulilor procedurii civile și nu a celor specifice materiei penale. Cu toate acestea, în cazul Dombo Beheer contra. Olanda, statuează principiul egalității armelor juridice, care trebuie aplicat atât în cauzele civile, cât și în cauzele penale. Dacă în cazul prezumției de legalitate, instanța, chiar și din oficiu, poate verifica destul de ușor prezența acesteia și poate stabili deseori neîndoielnic, legalitatea sau nelegalitatea unui proces-verbal de contravenție împotriva căruia s-a făcut plângere, în cazul analizei temeiniciei procesului-verbal de contravenție, lucrurile sunt mai complexe.
Prezumția de temeinicie (validitate) a procesului-verbal de contravenție nu trebuie să aducă atingere principiului egalității și proporționalității în ceea ce privește dreptul la apărare al petentului. Acesta nu trebuie să fie pus în imposibilitatea de a se apăra dacă nu are probe de nevinovăție în cazul în care procesul verbal de contravenție nu este susținut cu probele în baza cărora instanța să constate fără dubiu vinovăția contravenientului. Astfel de situații ar putea fi cele în care agentul constatator a folosit mijloace tehnice omologate care au putut surprinde săvârșirea faptei contravenționale de către petent (de exemplu, fotografii, video, etc.).
În celelalte cazuri în care constatarea contravenției a fost făcută ,,ex propriis sensibus” de către agentul constatator, ar fi necesar ca instanța să considere că asupra faptelor descrise în conținutul actului și infirmate prin plângerea petentului (contravenientului), având în vedere respectarea principiului contradictorialității și egalității de arme juridice, pot plana o . dubii și devine aplicabil un alt principiu de drept cunoscut ,,in dubio pro reo”.
Mențiunile agentului constatator înscrise în actul sancționator nu pot singure servi drept temei pentru aplicarea sancțiunii contravenționale în absența altor mijloace de probă.În acest fel, prezumția de nevinovăție ar conduce la răsturnarea sarcinii proprii care astfel ar reveni agentului constatator, iar îndoiala ar profita petentului.
În acest sens și C.E.D.O. a arătat că nu trebuie lipsiți de garanțiile fundamentale cei acuzați de săvârșirea unor fapte ilicite, garanții care au rolul să-i protejeze împotriva arbitrariului celor competenți să constate caracterul ilicit al acestor fapte și să aibă drept rezultat restabilirea echilibrului între autoritate și contravenient (sau pretins contravenient) problemă ce intră sub incidența art. 6 din Convenție.(A. contra România 2007)
Prin urmare, avand in vedere ca agentul constatator nu a facut dovada celor consemnate in cuprinsul procesului verbal de contraventie, neprezentand instantei probele tehnice de unde sa rezulte temeinicia sustinerilor agentului constatator (plansa foto ca urmare a inregistrarii aparatului R.), instanta urmeaza a admite plangerea, va anula procesul verbal ., nr._ din data de 06.10.2012, emis de IGPR-Sectia Autostrazi si va exonera petentul de plata amenzii in cuantum de 420 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul B. T. domiciliat în Ploiești, ., nr.190, ., . în contradictoriu intimat I. G. AL POLIȚIEI ROMÂNE, DIRECȚIA POLIȚIEI RUTIERE, SECȚIA AUTOSTRĂZI, cu sediul în București, .. 83-85, sector 5.
Anulează procesul verbal . nr._/06.10.2012 emis de IGPR-Sectia Autostrăzi si exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 420 lei.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.09.2013.
Președinte Grefier
Red.jud RAV/Tehn.C.L.4 ex./ 09.01.2014
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 3138/2013. Judecătoria BUFTEA | Rezoluţiune contract. Sentința nr. 3640/2013. Judecătoria BUFTEA → |
|---|
