Actiune in regres. Sentința nr. 7288/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7288/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 09-12-2013 în dosarul nr. 15056/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința Civilă nr. 7288

Ședința publică de la 09.12.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. M.

Grefier: M. A.

Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . REPREZENTANT . cu sediul ales la Cabinet de Avocat R. C. in Bucuresti, .-189, ., . în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul în or. Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. Ilfov și intervenientul B. D. – com. Suceava, ., nr. 35, jud. Suceava, având ca obiect acțiune în regres.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de astăzi, 04.12.2013, apoi la data de 09.12.2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.11.2012 sub nr._ reclamanta . REPREYENTANT . a solicitat în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA și cu intervenientul forțat B. D., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3.284,34 lei reprezentând despăgubirea, suma de 118,23 lei reprezentand reactualizarea cuantumului despăgubirii cu 0,1%, pentru fiecare zi de întarziere, la plata sumei corespunzătoare reactualizării cu 0,1%, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 01.08.2012, intervenientul forțat B. D., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a provocat din culpa sa un accident de circulație așa cum reiese din Constatarea amiabil[ de accident.

Autoturismul avariat cu nr. de înmatriculare_ era asigurat CASCO la societatea reclamantă la data producerii accidentului, iar în baza poliței de asigurare facultativă a fost deschis dosarul de daună nr. P. 3854EC12 prin care s-a plătit despăgubirea în cuantum de 3.284,34 lei.

Autoturismul intervenientului forțat B. D. era asigurat obligatoriu de răspundere civilă (RCA) la pârâta . REASIGURARE SA conform Poli’ei RCA nr._/05.03.2012.

P. plata indemnizație, reclamanta a menționat, că potrivit dispozițiilor Legii 136/1995 și Ordinul CSA 5/2010 s-a subrogat în drepturile asiguratului, având dreptul de a recupera despăgubirea plătită direct de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie a persoanei vinovate de producerea accidentului, pârâta fiind invitată la conciliere la data de 05.10.2012.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1349 alin. 1 și 2 Cod civil, Legea 136/1995, Ordin CSA .

Cererea a fost legal timbrată cu 283,21 lei taxă de timbru și 3 lei timbru judiciar.

Pârâta a depus cerere precizatoare la data de 12.02.2013 prin serviciul registratură, solicitând respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata debitului principal ca fiind rămas fără obiect întrucât a achitat debitul în cuantum de 2348.34 lei prin OP nr._/14.01.2013. Cu privire la plata penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată solicită respingerea acestora față de principiul potrivit căruia „accesoriul urmează principalul” având în vedere că a achitat debitul principal.

Intervenientul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

La data de 21.11.2013 reclamanta a depus la dosar taxa de timbru în original, împuternicire avocațială, timbru judiciar, factura fiscală, ordin de plată, reprezentand dovada achitării onorariului de avocat, note scrise arătând că debitul principal a fost achitat de către pârâtă și solicită obligarea paratei la plata sumei de 936 lei reprezentand diferența neachitată din contravaloarea despăgubirii achitate; la plata sumei de 279,14 lei reprezentand penalități de întarziere calculate de la data scadenței pană la data plății parțiale; la plata sumei corespunyătoare reactualizării cu 0,1% în continuare pană la data plății integrale; cu cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună (filele 5-16).

Instanța, în temeiul art. 167 alin. 1 Cod procedură civilă a încuviințat proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.

Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 05.10.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 15), pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la suma solicitată.

Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Față de precizarea formulată de reclamantă in data de 21.11.2013, instanța o califică drept o diminuare a cuantumului pretențiilor solicitate în temeiul art. 132 pct. 2 C.pr.civ. ce reprezintă prin raportare la dispozițiile art. 129 C.pr.civ. obiectul învestirii instanței.

Parata a achitat debitul principal in cuantum de 3284,34 partial, in data de 14.01.2013 cand a platit reclamantei suma de 2348,34 lei. Instanța, tinand seama de cele arătate mai sus, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 936 lei cu titlu de diferență debit principal.

Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 05.10.2012, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanta va obliga pârâta la plata catre reclamanta a sumei de 279,14 lei, reprezentand 0,1% pe zi penalitati de întârziere aferente debitului integral de 3284,34 lei pentru perioada 21.10._13, precum si penalități de 0,1% pe zi de întârziere aferente diferentei de debit de 936 lei calculate în continuare de la data de 15.01.2013 până la data plății efective.

In temeiul art. 274 Cod procedura civila, avand in vedere culpa procesuala a paratei, instanta o va obliga la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata in cuantum de 1646,68 lei, reprezentand taxa de timbru, timbru judiciar si onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta . REPREZENTANT . cu sediul ales la Cabinet de Avocat R. C. in Bucuresti, .-189, ., . în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul în or. Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. Ilfov și intervenientul B. D. – com. Suceava, ., nr. 35, jud. Suceava, astfel cum a fost precizată.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 936 lei cu titlu de diferență debit principal.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 279,14 lei, reprezentand 0,1% pe zi penalitati de întârziere aferente debitului integral de 3284,34 lei pentru perioada 21.10._13, precum si penalități de 0,1% pe zi de întârziere aferente diferentei de debit de 936 lei calculate în continuare de la data de 15.01.2013 până la data plății efective.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1646,68 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.12.2013.

Președinte Grefier

E. M. M. A.

Red. Jud. EM/

Thn.MA /

5ex/12.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 7288/2013. Judecătoria BUFTEA