Plângere contravenţională. Sentința nr. 7313/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7313/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 10-12-2013 în dosarul nr. 11826/94/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr. 7313

Ședința publică de la 10.12.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: R. V. A.

Grefier: S. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul P. M. și pe intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, având ca obiect plângere contravențională.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 02.12.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, 10.12.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 28.05.2013, sub nr._, contestatorul P. M. în contradictoriu cu intimatul IPJ Ilfov-Serviciul Rutier a solicitat anularea procesului-verbal . nr._/18.06.2013.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că faptele reținute în sarcina sa în cuprinsul procesului-verbal sunt în mare măsură reale, doar în ceea ce privește locația, dar nu și direcția din care venea și nu reflectă realitatea că ar fi circulat cu 144 km/h.

În susținerea cererii, contestatorul a depus următoarele înscrisuri: procesul-verbal . nr._/18.06.2013, dovada . nr._, chitanța nr. 2754/21.05.2013, cartea de identitate.

În data de 20.06.2013, prin serviciul registratură, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

La întâmpinare au fost anexate următoarele înscrisuri: buletin de verificare metrologică nr._/16.08.2012, proces-verbal din 08.06.2007, planșă foto.

În data de 24.07.2013, prin serviciul registratură prin fax, intimatul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată

invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, iar pe fond a solicitate respingerea plângerii contravenționale.

În susținerea întâmpinării au fost anexate următoarele înscrisuri: procesul-verbal de constatare a contravenției nr._/28.01.2013, înștiințarea nr._, confirmare de primire.

Prin sentința civilă nr. 7332/10.09.2013 Judecătoria Sectorului 6 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..

Pe rolul Judecătoriei B., cauza a fost înregistrată la data de 27.09.2013 sub nr._ .

În cadrul probatoriului, instanța a încuviințat pentru părți, proba cu înscrisuri.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._ din data de 18.05.2013 petentul a fost amendat contravențional cu suma de 675 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.102 al.3 din OUG 195/2002, reținându-se în fapt că la data de 18.05.2013, ora 15.37, petentul a condus autoturismul cu numarul de inmatriculare_ pe DNCB km 02+500 in judetul Ilfov, fiind inregistrat cu aparatul radar circuland cu o viteza de 144 km/h pe un sector de drum cu limitare de viteza de 90 km/h.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține ca petentul a fost sanctionat pentru savarsirea unei fapte contraventionale care se constata cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, drept care sarcina probei revine agentului constatator care trebuie sa dovedeasca, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, savarsirea contraventiei.

Potrivit dispozitiilor pct. 3.1.1 lit. c din Norma de metrologie legala NML 021-05/23.11.2005, aprobata prin Ordinul nr.301/2005 al Biroului Român de Metrologie Legala, în conditii normale de trafic, pentru cinemometrele care functioneaza atat in regim stationar cat si in regim de deplasare, pentru masurarea vitezei eroarea maxima tolerata este de +/-4% din valoarea conventional adevarata pentru viteze egale sau mai mari decât 100 Km/h.

Pe cale de consecinta, masurarea vitezei autoturismului face dovada absoluta pana la limita minima de la care incep erorile de masurare, respectiv pâna la 100 Km/h (144 valoarea masurata - 4% din valoarea masurata). Ca urmare, raportat la aceasta viteza, în cauza nu sunt întrunite elementele constitutive ale laturii obiective a contraventiei pentru care a fost sanctionat petentul întrucât nu s-a facut dovada unei depasiri cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise, limitarea de viteza fiind de 90 km/h.

Prin urmare, instanta urmeaza a admite plangerea, va anula procesul verbal ., nr._ din data de 18.05.2013, emis de IPJ Ilfov si va exonera petentul de plata amenzii in cuantum de 675 de lei, urmand a fi inlaturata si sanctiunea complementara a suspendarii dreptului de a conduce autovehicule pe o perioada de 90 de zile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petentul P. M., cu domiciliul în . în contradictoriu cu intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov cu sediul în București, ., nr.7, sector 2 .

Anulează procesul verbal . nr._/18.05.2013 emis de IPJ Ilfov, exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 675 lei și înlătură sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2013.

Președinte Grefier

R. V. A. S. D.

Red.jud.R.V.A./Thn.SD/4ex/13.02.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7313/2013. Judecătoria BUFTEA