Actiune in regres. Sentința nr. 658/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 658/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 16375/94/2012
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 658
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 12 FEBRUARIE 2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect acțiune în regres, cerere formulată de reclamanta . GROUP SA, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA și intervenientul, D. F..
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: reclamanta . GROUP SA reprezentată de avocat S. Preotășescu, lipsind pârâta . REASIGURARE SA și intervenientul, D. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: cauza are ca obiect acțiune în regres, se află la primul termen de judecată, stadiul procesual fond, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța în temeiul art. 159 ind. 1 C.p.c rap. la art. 1 și 7 C.p.c constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța ia act că reclamanta prin apărător depune la dosar taxa judiciară de timbru de 1787,71 lei timbrul judiciar de 5 lei și extras de la ONRC privind dovada schimbării denumirii .
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.
Apărătorul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
În temeiul art. 167 C.p.c. încuviințează pentru reclamantă prin apărător proba cu înscrisurile aflate la dosar .
Nemaifiind alte probe de administrat instanța acordă cuvântul reclamantei prin apărător asupra fondul cauzei.
Reclamanta prin apărător solicită admiterea cererii, obligarea pârâtei la plata debitului, obligarea la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.( taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat)
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 20.12.2012, sub nr._ reclamanta . GROUP SA. a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. România asigurare Reasigurare S.A., cu citarea în calitate de intervenient forțat, a șoferului vinovat de producerea accidentului, D. F. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de_,87 lei, la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 10.01.2012 s-a produs un accident de circulație, din culpa intervenientului, în urma căruia a fost avariat autovehiculul asigurat facultativ la societatea reclamantă, aceasta plătind despăgubirea de_,87 lei.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 22, 41, 43,49, art. 54 din Legea nr. 136/1995, Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 1787,71 lei conform art. 2 din L146/1997 și timbru judiciar de 5 lei, conform art. 3 alin.2 din OG 32/1995.
La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri.
Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula eventuale apărări.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
În temeiul dispozițiilor art.3-5 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor noului cod civil prezenta cauză este guvernată de prevederile noului Cod.
La data de 10.01.2012 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate mopedul cu nr. de înmatriculare_ și autovehiculul_, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în constatarea amiabila de accident (f. 62).
La data producerii accidentului – autoturismul cu nr. de înmatriculare_, avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA (f.32), iar autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ era asigurat facultativ la O. V. Insurance Group SA (fosta BCR Asigurari V. Insurace Group SA) astfel cum rezultă din polița valabilă la data producerii accidentului (f.31).
Reclamanta, în calitate de asigurător CASCO analizând datele cuprinse în formularul completat la data producerii accidentului și declarația conducătorului autovehiculului asigurat CASCO, a stabilit culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului deoarece nu a respectat semnificatia indicatorului cedeaza trecerea.
La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. AVA/MB/_/12, în cadrul căruia a aprobat despăgubirea de_,87 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul cu număr de înmatriculare nr._, despăgubire care a fost achitată către societatea care a efectuat reparațiile, astfel cum rezultă din extrasul de cont (f. 7). Valoarea despăgubirilor calculată de reclamantă rezultă din înscrisurile depuse.
Potrivit art. 22 din Legea 136/1995 reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 01.10.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f.6), pârâta neachitând suma solicitată.
În aceste condiții, instanța având în vedere dispozițiile art. 22 din Legea 136/1995 precum și faptul că în cauza sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită constând în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul reprezentand avariile produse autoturismului aparținând asiguratului CASCO, culpa exclusivă a intervenientul forțat în producerea accidentului a fost stabilită, precum și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu), în temeiul art. 2210 Cod civil va admite cererea reclamantei si va obliga parata, asiguratorul RCA al intervenientul forțat, la plata suma de_,87 lei reprezentând contravaloarea despăgubirii.
Având în vedere că avizarea de daună a fost efectuată la data de 01.10.2012 și că pârâta nu a efectuat plata sumei de_,87 lei în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga parata si la plata penalităților, de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la 01.11.2012 (potrivit cererii reclamantei și în baza principiului disponibilității care guvernează acțiunea civilă), până la data plății efective.
Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 1792.91 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, cu titlul de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta, . GROUP SA - București, cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați " C. & Asociații" din ., nr.15, sector 5 în contradictoriu cu pârâta, . REASIGURARE SA, PRIN REPREZENTANT - Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. ILFOV și intervenientul, D. F. cu domiciliul în satul Berceni, ..
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de_,87 lei debit, cu titlu de despagubire, plus penalități de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la 01.11.2012, până la data plății efective.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1792.91 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentand taxa timbru si timbru judiciar.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2013.
P., GREFIER,
Red. E.M.I./thn.E.A./5 ex/2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6848/2013. Judecătoria... | Actiune in regres. Sentința nr. 7288/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|