Actiune in regres. Sentința nr. 1530/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1530/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 8311/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr.1530

Ședința Publică din data de 18.03.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU

Grefier C. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA si intervenientul D. C., având ca obiect acțiune in regres.

Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 11.03.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integranta din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la 18.03.2013 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 10.07.2012, reclamanta . SA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța in contradictoriu cu pârâta E. R. asigurare REASIGURARE S.A și intervenientul forțat D. C., să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.436,99 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de reclamantă pentru repararea autovehiculului marca F. cu număr de înmatriculare_ precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1 % pe zi calculate de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că în data de 04.03.2012 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr.de înmatriculare_ si_, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în procesul verbal de contravenție . nr._/04.03.2013.

A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO cu polița nr._ în baza căreia s-a deschis dosarul de daună nr.CG458698 și s-a plătit despăgubirea în cuantum de 1.436,99 lei. Deținătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A, ./16/H16/DV nr._.

În drept au fost invocate disp. art. 49 din Legea nr.136/1995, art. 2210 Noul cod civil si Ordinul CSA 14/2011.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copie certificată, o . înscrisuri (filele 5-45).

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 125,96 lei si timbru judiciar de 3 lei în baza art. 2 alin. 1 din Legea 146/1997.

În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Legal citată pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat că a achitat către reclamanta suma de 854,22 lei.

Legal citat, intervenientul nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.

La termenul din data de 25.02.2013 reclamantul a depus cerere precizatoare prin care a arătat că ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, la data de 08.08.2012 pârâta a efectuat o plată parțială a debitului în cuantum de 854,22 si a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței debitului rămas neachitat de 582,77 lei, obligarea la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 1.436,99 lei de la data introducerii acțiunii,10.07.2012 până la data plătii parțiale, 07.08.2012, obligarea la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la diferența de 582,77 lei de la data de 08.08.2012 până la data achitării integrale a debitului,precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:

La data de 04.03.2012, D. C., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație în urma căruia a fost întocmit proces verbal de contravenție(f. 7). A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO cu polița nr._/19.08.2011(f.17) în baza căreia reclamanta a întocmit dosarul de daună nr. CG458598 și a plătit despăgubirea în cuantum de 1.436,99 lei astfel cum rezultă din extrasul de cont depus la filele 34-42 din dosar. Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A, cu polita ./16/H16/DV nr._, cu valabilitate din data de 01.01.2012 până în data de 31.12.2012(f.20).

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2210 alin.1 din Codul Civil potrivit cărora în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane. Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

Culpa intervenientului forțat în producerea accidentului rezultă din procesul verbal întocmit și din declarațiile celor doi conducători implicați în accidentul rutier, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1357 din Codul Civil conform căruia cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. De asemenea, conform alin. 2 autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Astfel, fapta ilicită constă în încălcarea dispozițiilor OUG 195/2002, întrucât intervenientul forțat a încercat să evite un câine și din cauza neatenției în conducere a acroșat celălalt autovehicul care circula regulamentar. Prejudiciul produs rezultă din nota de constatare în care s-au consemnat avariile suferite de autoturismul asigurat facultativ la societatea reclamantă, iar cuantumul pagubei a fost determinat ulterior pe baza devizului de reparații. Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu există, întrucât din înscrisurile întocmite de inspectorul de dauna reiese că avariile constatate la autovehiculul asigurat facultativ s-au datorat impactului dintre cele două vehicule.

Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 49 din Legea 136/1995 societatea pârâtă care este asigurător RCA, este ținută să acopere prejudiciile pentru care asiguratul său răspunde în baza legii.

Așadar, având în vedere că reclamanta, în calitate de asigurător CASCO a achitat valoarea pagubei în locul pârâtei, aceasta în temeiul art. 2210 din Codul civil se subrogă în drepturile propriului asigurat împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia. Întrucât pârâta a achitat la data de 07.08.2012 suma de 854,22 lei din debitul principal, instanța consideră primul capăt de cerere întemeiat astfel cum a fost precizat, urmând ca, în baza art.49 din Legea 136/1995, să oblige pârâta la plata sumei de 582,77 lei, reprezentând rest neachitat din contravaloarea reparațiilor plătite de reclamantă. Totodată, având în vedere că despăgubirea nu a fost plătită de asiguratorul RCA în 15 zile de la data avizării scrise, în conformitate cu dispozițiile art.64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinul CSA nr.14/2011 instanța va admite și celelalte capete de cerere precizate și va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 1.436,99 lei de la data introducerii acțiunii, 10.07.2012 până la data achitării parțiale, 07.08.2012 precum și la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 582,77 lei de la data de 08.08.2012 până la data achitării integrale a debitului principal.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 396,25 lei constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru de 126,65 lei, a timbrului judiciar de 3 lei și a onorariului de avocat de 266,60 lei (conform ordinului de plată depus la dosar). Trebuie menționat faptul că, deși pârâta a achitat parțial debitul principal, nu pot fi reduse cheltuielile de judecată stabilite în sarcina sa, atâta vreme cât plata s-a făcut după momentul introducerii cererii de chemare în judecată, iar pârâta fusese pusă în întârziere înainte de acest moment prin avizul de daună din data de 01.06.2012. Mai mult decât atât, în raporturile dintre profesioniști părțile sunt de drept în întârziere chiar din momentul ajungerii la scadență a obligației de plată. Prin urmare, instanța va reține culpa procesuală a pârâtei prin raportare la cuantumul inițial al pretențiilor reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată, formulată de reclamanta . SA, cu sediul ales la SOCIETATEA CIVILĂ DE AVOCAȚI "C. & C." in sector 1, București, .. 80-84, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul Voluntari, . City Business Park, nr.10, ..4,județul Ilfov si intervenientul D. C. domiciliată în C., .. 50, județ Constanta.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 582,77 lei, reprezentând rest debit principal.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 1.436,99 lei de la data introducerii acțiunii, 10.07.2012 până la data achitării parțiale, 07.08.2012.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 582,77 lei de la data de 08.08.2012 până la data achitării integrale a debitului principal.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 396,25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publică astăzi, 18.03.2013.

Președinte Grefier

Re: jud. FAL Tehndact. CL 5 ex/07.05.2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

ÎNCHEIERE

Ședința Publică din data de 11.03.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU

Grefier C. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA si intervenientul D. C., având ca obiect acțiune in regres.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta apărător C. T. cu împuternicire avocațială aflata la fila 45 dosar, lipsă fiind pârâta si intervenientul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că prin serviciul registratură, la data de 01.03.2013 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că a achitat către reclamanta suma de 854,22 lei, după care,

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat instanța acordă părților cuvântul pe probe.

Pe probe având cuvântul, reprezentantul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Cu privire la probele solicitate de reclamanta, instanța, in temeiul art. 167 C.pr.civ, încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar si față de actele si lucrările dosarului instanța constata cauza in stare de judecata si acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, obligarea pârâtei la plata diferenței debitului rămas neachitat de 582,77 lei, obligarea la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 1.436,99 lei de la data introducerii acțiunii,10.07.2012 până la data plătii parțiale, 07.08.2012, obligarea la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate la diferența de 582,77 lei de la data de 08.08.2012 până la data achitării integrale a debitului,precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

INSTANTA

Având nevoie de timp pentru a delibera si pentru ca părțile să depună concluzii scrise, va dispune amânarea pronunțării cauzei, sens in care,

DISPUNE

Amână pronunțarea cauzei la 18.03.2013.

Pronunțata in ședința publică azi, 11.03.2013

Președinte, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 1530/2013. Judecătoria BUFTEA