Actiune in regres. Sentința nr. 1562/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1562/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 10168/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr. 1562
Ședința publică de la 18.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. D.-I.
Grefier: C. V.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . GROUP SA - București, cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați" C.&Asociații", . nr. 15, sector 5 în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul în or. Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. Ilfov și intervenientul forțat S. M. C. - sector 6, București, ., ., . obiect acțiune în regres.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin reprezentant convențional avocat cu împuternicire avocațială la dosar (fila 44), lipsind pârâta și intervenientul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: reclamanta nu și-a precizat acțiunea așa cum i s-a pus în vedere.
Reclamanta prin reprezentant depune la dosar în ședință publică concluzii scrise prin care precizează acțiunea potrivit art. 132. alin. 2 C.pr.civ. și dovada achitării onorariului de avocat.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul pe probe.
Având cuvântul, reprezentantul reclamantei, solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
În temeiul art. 167 alin.1 Cod Procedură Civilă instanța încuviințează proba cu înscrisuri apreciind-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantei solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, obligarea pârâtei la plata de penalității precum și la plata cheltuielilor de judecată (taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu de avocat).
Față de actele și lucrările dosarului instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.08.2012 sub nr._ reclamanta . GROUP SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA și cu intervenientul forțat S. M. C., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3061,90 lei reprezentând indemnizația de asigurare achitată de societate asiguratului, precum obligarea pârâtei la plata sumei de 238,82 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data de 15.06.2012 până la data de 01.09.2012, precum și în continuare până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 09.11.2011, intervenientul forțat S. M. C., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a provocat din culpa sa un accident de circulație așa cum reiese din constatarea amiabilă de accident. Autoturismul avariat cu nr. de înmatriculare_ era asigurat CASCO la societatea reclamantă la data producerii accidentului, iar în baza poliței de asigurare facultativă s-a plătit despăgubirea în cuantum de 3061,90 lei. Autoturismul intervenientului forțat S. M. C. era asigurat obligatoriu de răspundere civilă (RCA) la pârâta . REASIGURARE SA.
Prin plata indemnizație, reclamanta a menționat, că potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea 136/1995 și Ordinului CSA nr.5/2010 s-a subrogat în drepturile asiguratului, având dreptul de a recupera despăgubirea plătită direct de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie a persoanei vinovate de producerea accidentului, pârâta primind cererea de despăgubire la data de 01.06.2012, fiind invitată la conciliere.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 2210 C.civ, Legea 136/1995 și Ordinului CSA nr.5/2010.
Cererea a fost legal timbrată cu 275,06 lei taxă de timbru și 3 lei timbru judiciar.
Pârâta a depus întâmpinare la data de 29.01.2013 prin serviciul registratură, solicitând respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata debitului principal ca fiind rămas fără obiect întrucât a achitat debitul în cuantum de 2254,42 lei la data de 28.12.2012. Cu privire la plata penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată solicită respingerea acestora față de principiul potrivit căruia „accesoriul urmează principalul” având în vedere că a achitat debitul principal.
În drept nu și-a întemeiat susținerile.
Intervenientul forțat, deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.
Instanța, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună (filele 4-27) și înscrisuri (fila 51), iar pârâta înscrisurile aflate la filele 37-41.
La termenul din data de 18.03.2013 reclamanta, în temeiul art. 132 pct. 2 C.pr.civ., a formulat precizare de acțiune diminuându-și pretențiile în sensul solicitării obligării pârâtei la plata diferenței de 276,75 lei, la plata sumei de 600,13 lei cu titlu de penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la suma de 3061,90 lei de la data de 15.06.2012 până la data de 28.12.2012, precum și a penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere pentru diferența neachitată de la data plății parțiale până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Cu titlu preliminar, cu privire la legea aplicabilă în timp litigiului, instanța constată că față de data producerii accidentului rutier – 09.11.2011, după . Noului Cod Civil, în temeiul art. 6 alin.1 și 5 NCC litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile legii noi, subrogația asigurătorului în dreptul asiguratului său în vederea recuperării despăgubirii achitate fiind un efect al producerii faptei ilicite.
În fapt, la data de 09.11.2011 a avut loc un accident de circulație, în sensul în care conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, numita S. M. C., din culpa sa exclusivă, a avariat autoturismul cu nr._ asigurat CASCO la societatea reclamantă. Conform constatării amiabile de accident aflată la fila 12 din dosar, culpa exclusivă în producerea accidentului aparține intervenientul forțat S. M. C. întrucât nu a păstrat distanța regulamentară în trafic, accidentând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ . Părțile nu au formulat observații cu ocazia întocmirii constatării amiabiel de accident (f.12).
La data producerii accidentului, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA ./16/H16/DV nr._ (poliță f.18), iar autoturismul cu nr._ era asigurat facultativ la societatea reclamantă astfel cum rezultă din polița . nr._ (f.16), ambele în vigoare la data producerii accidentului rutier.
La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. RA18/BU/11/_, în cadrul căruia a fost aprobată despăgubirea în cuantum de 3061,90 lei reprezentând contravaloarea daunelor produse autoturismului cu nr._, despăgubire care a fost achitată asiguratului său CASCO, astfel cum rezultă din extrasul de cont depus de reclamantă (f.13-14).
La termenul din data de 18.03.2013 reclamanta, în temeiul art. 132 pct. 2 C.pr.civ., a formulat precizare de acțiune diminuându-și pretențiile în sensul solicitării obligării pârâtei la plata diferenței de 276,75 lei, la plata sumei de 600,13 lei cu titlu de penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la suma de 3061,90 lei de la data de 15.06.2012 până la data de 28.12.2012, precum și a penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere pentru diferența neachitată de la data plății parțiale până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 01.06.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f.6), pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 5/2010 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la suma solicitată, ci a achitat suma de 2254,42 lei cu întârziere la data de 28.12.2012 conform ordinului de plată depus de către pârâtă la fila 38 din dosar.
În cauză, fapta ilicită constă în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, iar între faptă și prejudiciu există legătură de cauzalitate, culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului fiind stabilită prin constatarea amiabilă de accident.
Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Față de precizarea de acțiune formulată de reclamantă în temeiul art. 132 pct.2 C.pr.civ., prin care își diminuează pretențiile, solicitând debitul restant, precum și plata penalităților de întârziere, aceasta reprezintă limitele învestirii instanței în temeiul art. 129 alin.6 C.pr.civ.
Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 01.06.2012, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris (f.6), și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, ci ulterior, în mod parțial și cu întârziere la data de 28.12.2012, reclamanta dovedind în fața instanței achitarea despăgubirii către asiguratul său CASCO, în baza dispozițiilor art. 2210 NCC și art. 64 din Normele aprobate prin Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în vigoare la acea dată, va obliga pârâta la plata sumei de 276,75 lei cu titlu de debit restant reprezentând diferența dintre despăgubirea achitată de către reclamantă și cea achitată de către pârâtă.
Cu privire la plata penalităților de întârziere, instanța constată că acestea încep să curgă de la data expirării celor 15 zile de la primirea cererii de despăgubire de către pârâtă, termen procedural calculat pe zile libere, respectiv de la data de 17.06.2012. Prin urmare, va obliga pârâta și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la suma de 3061,90 lei de la data de 17.06.2012 până la data de 27.12.2012, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la suma de 276,75 lei de la data de 28.12.2012 până la data achitării integrale a debitului restant.
Va respinge restul pretențiilor reprezentând penalități de întârziere ca neîntemeiate, având în vedere că scadența obligației de plată este de la data de 17.06.2012.
Susținerile pârâtei în sensul că prin achitarea debitului principal se stinge și dreptul accesoriu privind penalități de întârziere sunt neîntemeiate, neexistând o dispoziție în acest sens, iar textul din materia prescripției extinctive a dreptului material la acțiune prin care se prevede că odată cu prescripția dreptului material la acțiune pentru debitul principal se prescrie și dreptul material la acțiune pentru sumele accesorii nu poate fi aplicat și în privința executării obligației, neexistând un text de lege în acest sens.
Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 774,06 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de apărător conform înscrisurilor depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta . GROUP SA - București, cu sediul ales la Societatea Civilă de Avocați" C.&Asociații", . nr. 15, sector 5 în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul în or. Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. Ilfov și intervenientul forțat S. M. C. - sector 6, București, ., ., . a fost precizată.
Obligă pârâta la plata sumei de 276,75 lei cu titlu de debit parțial restant, la plata sumei de 600,13 lei cu titlu de penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate la suma de 3061,90 lei de la data de 17.06.2012 până la data de 27.12.2012, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi calculate la suma de 276,75 lei de la data de 28.12.2012 până la data achitării integrale a debitului restant.
Respinge celelalte pretenții ca neîntemeiate.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 774,062 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2013.
Președinte Grefier
S. D.-I. C. V.
Pentru grefier aflat în concediu semnează grefier șef,
Red. Jud. SDI
Thn.CV /5ex/13.05.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3379/2013. Judecătoria... | Somaţie de plată. Sentința nr. 6292/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|