Contestaţie la executare. Sentința nr. 1336/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1336/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 177/94/2013
ROMÂNIA -JUDEȚUL ILFOV
JUDECĂTORIA BUFTEA
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.1336
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE 07.03.2013
INSTANȚA CONSITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE TĂŞCAN ADRIANA
GREFIER F. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare formulată de contestatoarea M. A. A. în contradictoriu cu intimata M. FINANȚELOR PUBLICE – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ORAȘ VOLUNTARI.
Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 05.03.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 07.03.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 04.01.2013 sub nr._ contestatoarea M. A. A. în contradictoriu cu intimata Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov – Administrația Finanțelor Publice Voluntari a formulat contestație la executare împotriva somației și titlului executoriu emise în dosarul nr._/2012 de către ANAF Ilfov.
În motivarea cererii, a arătat că atât somația cât și titlul executoriu au fost emise fără îndeplinirea formelor prevăzute expres de codul de procedură fiscală, care potrivit art.28 alin.2 obligă expres la emiterea unei decizii de către organul fiscal acesta fiind documentul care constituie titlul de creanță, iar art.5 obliga autoritatea fiscală dă comunice decizia în condițiile art.111 alin.2 care prevede scadența creanțelor fiscale și termenul, în funcție de data comunicării titlului de creanță. A apreciat că cele două acte sunt informe și nu pot produce efecte legale fiind lipsite de elemente fundamentale. Chiar dacă s-ar face dovada existenței acestei decizii, lipsa comunicării acesteia echivalând cu lipsirea ei, rămânând afectate de nulitate prin cuprinsul lor incomplet, nu are la bază un calcul corect, un act decizional legal care să le justifice.
În drept au fost invocate Codului de procedură fiscală, codul de procedură civilă și orice alte legi aplicabile în speță.
În dovedirea cererii contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar înscrisuri doveditoare.( f.45). La prezenta cauză s-a atașat dosarul de executare.(f.20-22).
Cererea legal timbrată.(f.26).
Intimata legal citată nu a formulat întâmpinare.
Contestatoarea a formulat precizare și completare la contestația formulată prin care a arătat că sumele menționate în somație și titlul executoriu au fost calculate greșit, nu a fost depus de către intimată detaliat modul de calcul a debitului. (f.23).
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 141 din OG 92/2003, executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială își are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare, se înscriu toate creanțele fiscale neachitate la scadență, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat, precum și accesoriile aferente acestora, stabilite în condițiile legii. Cu excepția cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absența unui titlu de creanță în baza căruia se stabilesc, în condițiile legii, creanțe fiscale principale sau accesorii.
În cauză, intimata a emis somația_/12.12.2012 și titlul executoriu având același număr, fără ca în cuprinsul vreunuia dintre cele două acte să fie indicate documentele prin care s-au stabilit în sarcina contestatoarei sumele și termenul de plată. De asemenea, nu s-a indicat perioada pentru care s-au calculat sumele pretins datorate.
Intimata nu a făcut dovada că ar fi comunicat contestatoarei deciziile de impunere anuale privind obligațiile de plată a impozitului pe venituri din chirii.
Mai mult decât atât, sumele prevăzute în titlul executoriu contestat nu corespund cu cele din cuprinsul situației contribuțiilor (fila 25).
Instanța constată că, potrivit legii fiscale, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 din OG nr. 92/2003 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic.
Potrivit dispozițiilor art. 172 din O.G. 92/2003, persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor codului de procedură fiscală, de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
În materie fiscală legea pune la dispoziția contestatorului o cale de atac prin care poate să valorifice apărările de fond împotriva titlului executoriu. Această cale de atac este contestația împotriva actului administrativ fiscal, reglementată de dispozițiile art. 205 și urm din C.pr.fisc.
Actele administrativ fiscale care constituie titluri executorii nu pot fi supuse controlului de legalitate pe fond în cadrul contestației la executare, ci numai în cadrul contestației prevăzute de art. 205 și urm. C.pr.fisc. Cu toate acestea, posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă în măsura în care actul ce constituie titlul de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ fiscal.
Or, în condițiile în care intimata a emis titlul executoriu_/12.12.2012 fără ca anterior să fi comunicat contestatoarei decizia de impunere din care să rezulte obligațiile de plată și perioada pentru care au fost calculate, contestatoarea nu a avut posibilitatea nici să-și execute asemenea obligații în termen, după cum nu a fost în măsură nici să conteste actul administrativ fiscal potrivit procedurii prevăzute de art. 205, nefiindu-i comunicat un atare act administrativ fiscal.
Pentru a se determina momentul în care începe curgerea termenului și ajungerea la scadență este necesar ca actul administrativ fiscal să fie comunicat debitorului, care poate să conteste titlul în procedura specială prevăzută de cod.
Potrivit art. 141 alin.2 din OG nr.92/2003, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată. Ajungerea la scadență a titlului de creanță determină transformarea acestuia în instrument de executare silită, în condițiile în care a și fost cunoscut de debitor, fiind îndeplinite cerințele de comunicare. Comunicarea titlului executoriu nu poate suplini comunicarea titlului de creanță.
Potrivit art. 44 din codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat, prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Actul administrativ fiscal poate fi comunicat și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail sau alte mijloace electronice de transmitere la distanță, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia și dacă contribuabilul a solicitat expres acest lucru. În subsidiar, cazul în care comunicarea potrivit prin remitere, prin poștă sau prin alte mijloace care asigură confirmarea primirii, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.
Având în vedere că în cauză intimata nu a făcut dovada comunicării actului administrativ fiscal prin niciuna dintre metodele reglementate de lege, iar din cuprinsul titlului executoriu nu rezultă perioada pentru care sunt calculate obligațiile fiscale în sarcina contestatoarei, instanța va constata că titlul executoriu_/12.12.2012 și somația_/12.12.2012 nu au la bază un titlu de creanță care să fi devenit scadent pentru a putea fi executoriu.
Potrivit prevederilor art. 172 C.pr.fisc, contestația la executare este întemeiată, întrucât nefiind emis și comunicat contestatoarei, potrivit legii, un titlu de creanță care să poată fi atacat potrivit art. 205 și 218 C.pr.fisc. și nefiind prevăzută procedura executării silite fără existența unui titlu de creanță devenit executoriu, executarea silită nu a respectat prevederile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea M. A. A. cu domiciliul în Voluntari, ., nr.71A, Județul Ilfov în contradictoriu cu intimata M. FINANȚELOR PUBLICE – AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ORAȘ VOLUNTARI cu sediul în București, ..10, Sector 3.
Anulează somația nr._/12.12.2012 și titlul executoriu nr._/12.12.2012 emise de intimată.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către contestatoare.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.03.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
TĂȘCAN A. F. G.
Red.jud.T.A.
Thn.red.gr.FG/ 4ex /
19.04.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 5593/2013. Judecătoria BUFTEA | Somaţie de plată. Sentința nr. 2350/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|