Somaţie de plată. Sentința nr. 5593/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5593/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 16686/94/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINTA CIVILA NR.5593
Ședința publică de la 02.10.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE TĂŞCAN ADRIANA
GREFIER F. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată formulată de creditoarea S.C. E. M. DORALY S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. R. COMERȚ și SERVICII S.R.L.
Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 24.09.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 01.10.2013, apoi la data de 02.10.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 28.12.2012, sub nr._ /2013 creditoarea S.C. E. M. Doraly S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea S.C. R. Comerț și Servicii S.R.L. a formulat cerere privind emiterea ordonanței de plată, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 70.691,01 lei sumă compusă din: suma de 35.219,02 lei reprezentând contravaloare chirie și servicii telefonice conform facturilor fiscale emise; suma de 35.471,99 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 14.12.2012, penalități de întârziere în procent de 0,3% zi întârziere aplicate asupra sumai datorate până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, a arătat că în baza dispozițiilor contractului de închiriere dotari expoziționale nr.5T/3/29.11.2008, S.C. Rodival Impex Serv S.R.L a închiriat spațiul expozițional 5T x 29,6 mp situat în Comuna Afumați, ..31, Județul Ilfov, Pavilion T. Potrivit clauzei 2.2 a actului adițional încheiat la data de 26.05.2009 s-a permis chiriașului S.C. Rodival Impex Serv S.R.L. să subînchirieze spațiul 5T, tip spațiu stand și containerul, 1106 în perioada 01.06.2009 – 30.11.2011 debitoarei S.C. R. Comerț și Servicii S.R.L. În perioada decembrie 2011- aprilie 2012 a încheiat cu debitoarea S.C. R. Comerț și Servicii S.R.L. cinci contracte de închiriere, respectiv contractul nr._-5T/01.12.2011; contractul nr._-5T/30.12.2011; contractul nr._-5T/01.02.2012; contractul nr._-5T/01.03.2012; contractul nr._-5T/01.04.2012.
Debitoarea era obligată să procedeze la achitarea sumei datorate în termen de 10 zile de la primirea facturii fiscale. Nefiind achitată plata chiriei aferentă spațiului închiriat, debitoarea a fost obligată plata penalităților de întârziere, potrivit dispozițiilor Cp.IX pct.3 din contract.
In drept, creditoarea a invocat dispozițiile O.U.G. nr119/2007.
In susținerea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar în copie înscrisuri doveditoare. (f.6-92). Totodată a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Cererea a fost legal timbrată.( 93).
Debitoarea legal citată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru neîndeplinirea dispozițiilor prevăzut de codul de procedură civilă. (f.107) și Cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea creditoarei la plata sumei de 70.691,01 Ron. În fapt, a arătat că de-a lungul contractelor încheiate cu debitoarea, aceasta a blocat de nenumărate ori activitățile comerciale ale debitoarei. Deși face referire la respectarea la timp a contractelor semnate, acceptând în mod tacit plata chiriei cu întârziere, iese de sub incidenta contractelor despre care se face vorbire, conform cap.VII pct.B, paragraful 1 a – neplata chiriei 2 luni consecutive. (f.111).
Debitoarea la data de 24.09.2013 a depus la dosar Răspuns la întâmpinarea la cererea reconvențională prin care a arătat că a recunoscut sumele cerute de creditoare, însă factura EMD_/06.09.2011; EMD_/05.10.2011 și EMD_/03.11.2011 nu poartă semnătura debitoarei. În niciuna din facturi nu există date referitoare la penalități, iar contractele sunt semnate doar pe ultima pagină, nu pe fiecare pagină în parte.
Examinând cererea pe baza actelor depuse precum si a explicațiilor si lămuririlor părților, instanța reține următoarele:
În fapt, între creditoarea S.C.E. M. DORALY SRL CASE și debitoarea S.C. R. C. ȘI SERVICII SRL a fost încheiat contractul de închiriere nr. 5T/3/29.11.2008 având ca obiect închirierea de către creditor debitoarei spațiul depozit situat în Comuna Afumați, ..31, jud. Ilfov. Pentru o chirie de 3550 lei + TVA pe lună. Contractul a fost încheiat pe perioada 01.12.2008 până la 30.11.2011, urmând ca plata să fie efectuată în termen de 10 zile de la data emiterii facturii, penalitățile fiind de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere din cuantumul sumei datorate (f. 85-90).
Ulterior, între părți a fost încheiat contractul de închiriere dotări expoziționale nr._-5T/01.12.2011 având ca obiect spațiul exponențial situat în .-Urziceni, nr.31, jud. Ilfov, pavilion T pentru o perioadă de 1 lună de la data de 01.12.2011 până la 31.12.2011, chiria lunară fiind de 816 euro+TVA (f. 71-78).
De asemenea, a fost încheiat contractul de închiriere dotări expoziționale nr._-5T/30.12.2011 având ca obiect același spațiu expozițional precum contractul anterior, pe o perioadă de 1 luna începând cu data de 01.01.2012 și până la data de 31.01.2012, pentru o chirie de 816 euro+TVA pe lună (f.57-66).
La datele de 01.02.2012, 01.03.2012 și 01.04.2012 între părți au fost încheiate contractele de închiriere nr._-5T/01.02.2012, nr._-5T/01.03.2012 și nr._-5T/01.03.2012 având ca obiect același spațiu expozițional precum contractele anterioare de închiriere, pentru o perioadă de 1 lună de la data de 01.02.2012 și până la data de 29.01.2012, respectiv de la 01.03.2012 la 31.03.2012 și de la data de 01.04.2012 la 30.04.2012 pentru o chirie lunară de 816 euro+TVA (f.29-42, f. 43-56).
În toate cele 3 contracte de închiriere, conform art. IX pct.3 penalitatea a fost stabilită la procentul de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere din valoarea sumei datorate.
În baza contractelor astfel încheiate au fost emise facturile fiscale aflate la filele 6-13 din dosar având ca obiect contravaloarea chiriei stabilite prin contract pentru spațiul închiriat și a serviciilor telefonice la plata cărora, de asemenea, debitoarea s-a obligat, în cuantum total de 35.219,02 lei.
Instanța retine ca procedura speciala prevăzută de OG 119/2007 se aplica creanțelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligații de plata a unor sume de bani care rezulta din contracte comerciale.
Potrivit art. 1169 C.civ. cel care face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească, deci sarcina probei revine reclamantei.
Potrivit art. 46 Cod comercial, obligațiile comerciale se probează prin facturi acceptate, precum si prin orice alte mijloace de proba.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei de creditoare, instanța apreciază ca în cauză sunt îndeplinite condițiile necesare emiterii unei ordonanțe de plata.
Astfel, facturile fiscale emise de creditoare, deși nu au fost acceptate expres la plată toate de către debitoare, reprezintă doar simple acte de executare a contractului încheiat între părți, iar chiria este cert stabilită pentru fiecare lună, prin contract, la suma de 816 euro plus TVA, astfel încât certitudinea creanței rezultă din contractul încheiat și semnat de ambele părți, chiar și în lipsa unor facturi fiscale acceptate toate la plată de către debitoare prin semnătură și ștampilă.
Instanța constată astfel că primul capăt de cerere este întemeiat, motiv pentru care în temeiul O.U.G. nr. 119/2007, va ordona debitoarei să plătească creditoarei suma de 35.219,02 lei cu titlu de debit restant neachitat.
In ceea ce privește capătul de cerere privind penalitățile - potrivit art. IX pct.3 din contracte, în cazul în care locatarul întârzie cu plata chiriei locatorul este îndreptățit să perceapă penalități de întârziere în cuantum de 0,3% pe zi.
Apărarea debitoarei în sensul că penalitățile nu pot depăși debitul principal întrucât nu s-a prevăzut expres este neîntemeiată, având în vedere că legea disciplinei contractuale ce reglementa acest aspect este abrogată încă din anul 2009, iar contractele de închiriere în baza cărora au fost emise facturile fiscale au fost încheiate ulterior abrogării acesteia.
Față de aceste considerente, având în vedere capetele de cerere 2 și 3 cu privire la penalități, instanța constatând că au caracter de certitudine întrucât pot fi calculate și sunt lichide și exigibile, va obliga debitoarea și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,3% pe zi, calculate pentru fiecare factură, de la scadența acesteia și până la data plății debitului restant.
Va stabili termen de plată pentru debitoare 10 de zile de la comunicare față de cuantumul debitului acordat.
În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de către debitoare, având în vedere specificul procedurii simplificate a ordonanței de plată, urmează a o respinge, cu posibilitatea debitoarei de a reitera cererea în cadrul unui proces de fond ce permite administrarea unui probatoriu mai amplu, precum și posibilitatea unor pretenții reciproce între părți.
Totodată, in baza art. 274 Cod procedura civila, instanța va obliga debitoarea sa plătească creditoarei suma de 44 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, din care suma de 39 lei reprezintă taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite cererea principală formulată de creditoarea S.C. E. M. DORALY S.R.L. cu sediul ales la SCA P., I. M.” în București, ..2, Sector 1 în contradictoriu cu debitoarea S.C. R. COMERȚ și SERVICII S.R.L. cu sediul în București, ..13, Scara A, parter, Apartament 3, Sector 2
Obligă debitoarea la plata către creditoare, în termen de 10 zile de la comunicare, a sumei de_,02 lei debit, precum și la plata penalităților de 0,3% pe zi de întârziere, de la scadența fiecărei facturi până la data achitării efective.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 44 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge cererea reconvențională, ca neîntemeiată.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 2.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
TĂȘCAN A. F. G.
Red.jud.T.A.. /Thn.red.grFG/
6ex/16.01.2014
← Somaţie de plată. Sentința nr. 3253/2013. Judecătoria BUFTEA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1336/2013. Judecătoria... → |
---|