Contestaţie la executare. Sentința nr. 7462/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7462/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 12-12-2013 în dosarul nr. 7534/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINTA CIVILA NR. 7462
Ședința publică din data de 12.12.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. A.
GREFIER – BUSTEAN S. S.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe contestatoarea .. în contradictoriu cu intimata A. – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI B., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei în sensul că prezenta cauză a fost repusă pe rol pentru constatarea perimării.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra perimării.
INSTANȚA
Deliberând constată:
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 23.07.2012 când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 pct.2 C.p.civ pentru lipsa nejustificată a părților;
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite sesizarea.
Constată perimată judecata cererii formulată de contestatoarea .., cu sediul în Chitila, ., Hala C10, județul Ilfov în contradictoriu cu intimata A. – DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI B., cu sediul în București, .. 10, sectorul 3.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.12.2013.
Președinte,Grefier,
C. A. Bustean S. S.
Red. Jud. CA/dact. Gref. BSS/4 ex/ 13.12.2013
← Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 3649/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 5624/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|