Somaţie de plată. Sentința nr. 1233/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1233/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 05-03-2013 în dosarul nr. 16671/94/2012

JUDECĂTORIA BUFTEA

JUDEȚUL ILFOV

Dosar nr._

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr.1233

Ședința publică din data de 05.03.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: TĂŞCAN ADRIANA

GREFIER: F. G.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță de plată formulată de creditoarea S.C. E. M. DORALY S.R.L. împotriva debitoarei ..

La apelul nominal făcut în ședință publică, pe lista de amânări fără discuții, pentru contestatoare se prezintă avocat D. L. cu împuternicire avocațială ., nr._/2012 aflată la dosar la fila 29, lipsă fiind debitoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care arată următoarele: cauza se află la primul termen de judecată; stadiul procesual fond; prin cererea formulată creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă; cauza legal timbrată (f.28);

Instanța, în temeiul art.1591 al.4 din codul de procedură civilă își verifică din oficiu competența și constată că: în tem. art.5 din O.G. nr.119/2007 că este competentă material, teritorial și general.

Apărătorul creditoarei solicită soluționarea cauzei și cuvântul pe fondul cauzei.

Instanța, nefiind prezentă debitoarea și neexistând motiv de amânare se lasă dosarul la ordine.

Se reia dosarul la ordine cu aceeași prezență.

Nefiind cereri prealabile, instanța acordă cuvântul pe probe.

Apărătorul creditoarei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

Instanța, în temeiul art.167 alin.1 C. încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile de la dosar ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri prealabile de soluționat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul creditoarei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, să se dispune emiterea ordonanței de plată prin care să fie obligată debitoarea la achitarea debitului. Cu privire la cheltuielile de judecată, le va solicita pe cale separată.

Instanța, față de actele dosarului reține cauza în pronunțare.

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 28.12.2012, sub nr._ creditoarea S.C. E. M. Doraly S.R.L. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se emită ordonanța de plată care să conțină somației de plată împotriva debitoarei .. și obligarea acesteia la plata către subscrisa a sumei de 48.360.55 lei, compusă din 38.735,22 lei reprezentând contravaloare chirie conform facturilor fiscale emise și 9.625,33 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 14.12.2012; la plata către subscrisa a penalităților de întârziere în procent de 0,3%/zi întârziere aplicate asupra sumei datorate până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, a arătat că în baza dispozițiilor Contractului de închiriere dotări expoziționale nr._- A11P7 din 30.03.2012 modificat și completat prin Actul adițional nr.1/26.04.2012 existent între societatea creditoare și societatea debitoare, a închiriat din urmă spațiul expozițional ST_A11P7 x 76.50 mp situat in ., nr.16, județul Ilfov, Pavilion P7. A mai învederat faptul ca termenul de închiriere pentru spațiul expozițional prevăzut Actul adițional nr. 1/26.04.2012 la Contractul nr._-A11P7/30.03.2012 este de 12 luni cu Începere de la data de 15.05.2012 pana la data de 14.05.2013.

Având in vedere ca subscrisa a pus la dispoziția . spațiul închiriat, în acord cu dispozițiile cap. IX pct. 1 din contractul mai sus menționat, debitoarea era obligata sa procedeze la achitarea sumei datorate „in termen de 10 zile de la primirea facturii fiscale".

În pofida respectării de către societatea creditoare a tuturor obligațiilor contractuale, printre care predarea spațiului închiriat, garantarea folosinței libere si nelimitate a spațiului etc, . nu a înțeles să-și execute principala obligație - plata chiriei aferente spațiului închiriat de E. M. Doraly. Totodată a mai arătat faptul că la data de 18.09.2012 a fost emisa factura nr. EMD037730 reprezentând penalități de întârziere la contractul 7527/stand_11P7 in cuantum de 8.220 lei, astfel ca din totalul penalităților de întârziere calculate la data de 14.12.2012, societatea noastră a dedus valoarea facturii anterior menționate rezultând un cuantum al penalităților in suma de 9.625,33 lei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr.119/2007.

În susținerea cererii, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri sens în care a depus la dosar în copie înscrisuri doveditoare.( f.5-26).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 39 lei conform art. 3 lit. o¹ din Legea nr. 146/1997 și cu timbru judiciar de 0,3 lei conform art. 3 alin. 1 din O. G. nr. 32/1995. ( f.28).

Debitoarea, deși legal citată nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, între creditoare și debitoare a fost încheiat contractul nr._- A11P7 (filele 5-12), având ca obiect închirierea de către creditoare în folosul debitoarei a unui spațiu expozițional. La data de 30.03.2012 s-a semnat procesul verbal de predare primire a spațiului (fila 20).

În temeiul contractului au fost emise facturi fiscale, în perioada aprilie –septembrie 2012 (filele 21-26).

Instanța urmează a reține că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 119/2007, text legal în baza căruia creanța dedusă judecății trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă și să rezulte din contracte comerciale.

Legat de admisibilitatea cererii creditoarei, instanța constată că aceasta este supusă următoarelor condiții cumulative: existența unei obligații ce are ca obiect plata unei sume de bani născute dintr-un contract comercial, iar creanța să fie certă, lichidă și exigibilă.

În ceea ce privește existența primei condiții, respectiv aceea ca obligația a cărei executare se solicită prin acțiune să aibă ca obiect o sumă de bani, instanța consideră că acest aspect se verifică prin analiza obiectului cererii, așa cum acesta a fost formulat de creditoare, fiind deci îndeplinită în cauză.

În ceea ce privește cea de a doua condiție, respectiv aceea ca obligația a cărei executare se solicită prin somație să fie născută dintr-un contract comercial, instanța constată că aceasta este îndeplinită. Astfel, contractul din care rezultă obligația debitorului este un contract comercial, incheiat intre doua societati comerciale.

În ceea ce privește condiția certitudinii creanței creditoarei, instanța constată următoarele:

Potrivit dispozitiilor art. 379 alin. 2 Cod procedura civila, creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Prin urmare, în aprecierea instanței, ceea ce conferă caracter cert unei creanțe este constatarea acesteia într-un act scris semnat de debitoare.

În speța de față, instanța constată că este îndeplinită această condiție, între părți fiind încheiat contractul de închiriere, semnat de ambele părți, în baza căruia au fost emise facturile fiscale mai sus arătate.

Potrivit prevederilor art. IX pct. 1 din contract, neprimirea facturii de către chiriaș nu afectează obligația de plată, aceasta nefiind condiționată de primirea facturii. Potrivit prevederilor art. VIII pct.2 lit.b, chiria lunară convenită a fost de 1530 Euro + TVA, începând cu luna mai 2012.

În ceea ce privește caracterul lichid al creanței, instanța constată că, potrivit art. 379 alin. 4 Cod procedura civila, o creanță este lichidă când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.

Analizând prevederile contractuale referitoare la modalitatea de plată cuprinsa în contract, instanța constată că suma pe care o datorează debitoarea ca și contravaloarea folosinței este individualizată în contract și în facturile depuse.

În privinta ultimei condiții, respectiv aceea a exigibilității obligației, instanța reține că exigibilitatea unei obligații echivalează cu ajungerea ei la termen, respectiv cu momentul în care un creditor poate să solicite debitorului executarea acesteia de bunăvoie, putând, însă, să apeleze în caz de neexecutare la forța de constrângere a statului prin intermediul formulării unei acțiuni în justiție.

Întrucât debitoarea nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței, deși a avut posibilitatea de a depune la dosar înscrisuri din care să rezulte că a achitat în întregime și în termen obligațiile în cauză, instanța urmează a face aplicarea art. 7 alin. 4 teza a II-a din OUG 119/2007 și coroborându-le cu înscrisurile administrate în cauză va considera dovedite pretențiile reclamantului.

Având în vedere faptul că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a face, creditorului acestei obligații - în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție - nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitoarei, acesteia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că între cele două entități nu mai există nicio obligație valabilă, acestea fiind stinse anterior prin plată.

Întrucât, în speța de față, creditoarea, prin înscrisurile administrate la dosar, a făcut dovada existenței unui contract valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către debitoare, instanța reține că acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi, potrivit art. 1169 cod civil de la 1864 (art. 1169 fiind aplicabil în cauză potrivit prevederilor art. 230 lit. a din Legea nr. 71/2011), că a executat propriile obligații.

Însă, așa cum rezultă din analiza înscrisurilor aflate la dosar, singura care a înțeles să administreze dovezi în acest sens este creditoarea, iar analiza acestora confirmă cele arătate mai sus în sensul lipsei stingerii totale a debitului pe care debitoarea o avea față de creditoare.

Prin urmare, instanța constatând, în speță, îndeplinirea tuturor condițiilor cumulative de admisibilitate a unei ordonanțe de plată, va admite cererea creditoarei și va obliga pe debitoare la plata sumei de_,55 lei, reprezentând contravaloare chirie.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța constată că, potrivit prevederilor art. IX pct.3 din contract, neplata chiriei la termen autorizează proprietarul la perceperea de penalități de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere din cuantumul sumei datorate. Ca atare, va admite cererea creditoarei de obligare a debitoarei la plata penalităților de întârziere în cuantum de 9625,33 lei calculate până la data de 14.12.2012 și penalități de 0,3% pe zi de întârziere în continuare, până la data achitării efective.

Totodată, în scopul executării obligațiilor de plată, instanța va fixa un termen de plată de 20 de zile de la data comunicării prezentei ordonanțe.

În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedura civila, instanța poate obliga la cerere partea care a căzut în pretenții să-i plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului. Cheltuielile de judecată sunt reprezentate de acele sume de bani pe care părțile trebuie să le efectueze pentru desfășurarea regulată a procesului civil.

Efectuarea cheltuielilor trebuie dovedită prin înscrisuri depuse în acest sens la dosarul cauzei de partea care a solicitat prin cerere obligarea la plată a părții ce a cazut în pretenții.

Cercetând din acest punct de vedere actele depuse la dosar de către creditoare, instanța constată că există la dosar înscrisuri din care rezultă efectuarea unor cheltuieli de către creditoare în vederea desfășurării procesului, respectiv chitanța de plată a taxei de timbru și timbre judiciare, motiv pentru care, având în vedere faptul că, în speța de față, debitoarea este partea care a căzut în pretenții, va admite cererea creditoarei și, prin urmare, va obliga debitoarea să plătească în favoarea creditoarei suma de 39,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de creditoarea S.C. E. M. DORALY S.R.L. cu sediul procesual ales la SCA „P., I. Mazareanu" din București, ., sector 1 în contradictoriu cu debitoarea .. cu sediul în ., ., DN1, Km 11, Florești, Județul Cluj.

Obligă debitoarea să plătească creditoarei, în termen de 20 zile de la data comunicării prezentei ordonanțe suma de_,55 lei debit, 9625,33 lei penalități de întârziere calculate până la data de 14.12.2012 și penalități de întârziere de 0,3% pe zi în continuare, până la data achitării efective.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 39,5 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.

Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

TĂȘCAN A. F. G.

Red.judT.A..

Thn.red.gr.FG/6ex /

12.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 1233/2013. Judecătoria BUFTEA