Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 2018/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2018/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 4392/94/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA, JUDEȚUL ILFOV
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2018
Ședința din Camera de Consiliu de la 04.04.2013
Instanța constituită din:
Președinte: F. A. L.
Grefier: F. IVENIȚA
Pe rol fiind solutionarea cererii de încuviințare a executării silite înaintată de petentul B. E. JUDECĂTORESC C. B. M. și formulată de creditoarea S. C. DE asigurare REASIGURARE ASTRA SA în contradictoriu cu debitorul M. G. .
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților, potrivit art. 665 alin. 2 C.pr.civ..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța analizând actele dosarului, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. și reține cererea spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii formulate, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.04.2013, petentul B. E. JUDECĂTORESC C. B. M. a solicitat încuviințarea executării silite privind pe creditoarea S. C. DE ASIGURARE REASIGURARE ASTRA SA în contradictoriu cu debitorul M. G..
În motivarea cererii, petenta a arătat că s-a solicitat executarea silită de către creditoarea S. C. DE ASIGURARE REASIGURARE ASTRA SA în contradictoriu cu debitorul M. G. în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3583/03.07.2011 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._ .
În dovedirea cererii petentul a depus la dosar în copie certificată pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută de art. 664 alin. 1 C.pr.civ., respectiv filele 2- 12.
Cererea a fost timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță s-a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3583/03.07.2011 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._ , la cererea creditoarei S. C. DE ASIGURARE REASIGURARE ASTRA SA împotriva debitorului M. G., în toate formele de executare prevăzute de lege.
Având în vedere că cererea de executare silită a fost înregistrată la executorul judecătoresc la data de 04.03.2013, ulterior intrării în vigoare a Codului de procedură civilă adoptat prin Legea 134/2010, în cauză sunt aplicabile dispozițiile legii noi, în temeiul art. 24 din noul cod.
În aceste condiții, potrivit art. 650 C.pr.civ. instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Pe de altă parte, potrivit art. 651 alin. 1 C.pr.civ. dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârile judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de către executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel. În cazul urmăririi silite a bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare este competent executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel unde se află domiciliul/sediul debitorului. În cazul de față, este aplicabilă această ultimă dispoziție, atâta timp cât nu s-a indicat o altă formă de executare. Întrucât domiciliul debitorului este în ., care se află în circumscripția Curții de Apel București, executorul judecătoresc sesizat cu cererea de executare silită este competent în cauză.
Cu toate acestea, problema persistă cu privire competența instanței de executare. Astfel, având în vedere că executorul judecătoresc care a introdus cererea de încuviințare executare silită are sediul la adresa din București, ., nr. 17, ., sector 1 precum și faptul că nu s-a solicitat executarea silită imobiliară pentru a se stabili competența potrivit art. 819 C.pr.civ., Judecătoria B. nu poate fi instanță de executare în prezenta cerere, urmând să decline competența de soluționare a cauzei la Judecătoria Sectorului 1 București, aceasta fiind judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc, astfel cum prevede legea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. .
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petentul B. E. JUDECĂTORESC C. B. M., cu sediul în București, ., nr. 17, ., sector 1, și formulată de creditoarea S. C. DE ASIGURARE REASIGURARE ASTRA SA cu sediul ales în sector 3, București, .. 12, în contradictoriu cu debitorul M. G., cu domiciliul în ., ., judetul Ilfov, în favoarea Judecătoriei Sector 1 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.04.2013.
Președinte, Grefier,
F. A. L. F. Ivenița
Red. FAL/tehno. FI/3 ex./08.04.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 2036/2013. Judecătoria BUFTEA | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|