Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 7255/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7255/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 8733/94/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA, JUDEȚUL ILFOV

Sentința civilă nr.7255

Ședința din Camera de Consiliu din data de 05.12.2013

Instanța constituită din:

Președinte: F. A. L.

Grefier: F. IVENIȚA

Pe rol judecarea cauzei civile înaintată de petentul B. E. JUDECĂTORESC S. S. și formulată de creditoarea O. F. ZRT în contradictoriu cu debitorii S. E., S. C., S. M. M., S. M. și S. R., pentru constatarea din oficiu a perimării.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit petentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează faptul că procesul a fost suspendat în baza art.155 ind.1 din Codul de procedură civilă, la data de 01.08.2012, după care,

Instanța din oficiu, invocă excepția perimării si retine cauza în pronunțare pe aceasta excepție.

INSTANȚA

Deliberând asupra acțiunii civile de față, introdusă cu cererea înregistrată la nr._, constată următoarele:

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 01.08.2012, când cauza a fost suspendată în baza 155 ind.1 din C.pr.civ. întrucât petentul nu si-a îndeplinit obligația stabilită prin încheierea de la termenul anterior, respectiv de a depune la dosar anexa contractului de cesiune de credit din care să rezulte cesiunea creanțelor din dosar.

Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art.248 din Codul de procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art.252 din Codul de procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța, în baza art.248 Cod. pr. civilă și art.252 Cod. pr. civilă, urmează a constata stinsă acțiunea prin perimare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite excepția perimării invocată din oficiu.

Constată că a intervenit perimarea cererii de chemare în judecată înaintată de petentul B. E. JUDECĂTORESC S. S., cu sediul în sector 5, București, Gemenii Sitraco Center, .. 1, ., . formulată de creditoarea O. F. ZRT-prin av. N. R. cu sediul Budapesta, ., cod 1066 Ungaria, în contradictoriu cu debitorii S. E., S. C., S. M. M., toți trei cu domiciliul în sector 2, București, ., nr. 13A, S. M. și S. R., ambii cu domiciliul în Voluntari, ., judetul Ilfov.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.12.2013.

Președinte, Grefier,

F. A. L. F. Ivenița

Red.FAL/tehno. FI/9 ex./10.12.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 7255/2013. Judecătoria BUFTEA