Plângere contravenţională. Sentința nr. 2451/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2451/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 4003/94/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR.2451
Ședința publică de la 17.04.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: GALAȚANU N.
GREFIER: M. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petenta S. M. împotriva procesului – verbal de constatare și sancționarea contravenției . nr._, emis de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV pentru constatarea din oficiu a perimării.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:
- stadiul procesual fond;
- prin încheierea de ședință din 12.10.2011 judecarea cauzei a fost suspendată în temeiul art. 155 ind.1 codul de procedură civilă pentru nedepunerea de către petenă la dosarul cauzei a copiei lizibile a procesului verbal de contravenție contravenției . nr._ ; potrivit vizei de la f. 12 dosar s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția de perimare a cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA,
Asupra acțiunii civile introduse de petenta S. M. împotriva procesului – verbal de constatare și sancționarea contravenției . nr._, emis de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.04.2011 având ca obiect plângere contravenționala.
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 12.10.2011, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art.155 ind.1 din C.p.civ. pentru neîndeplinirea de către petentă a obligației de a depune la dosarul cauzei copia lizibilă a procesului verbal de contravenție contravenției . nr._.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perima de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaiîndeplinindu-se un act de procedură în vederea judecării pricinii; Instanța, în baza art.248 și urm. C.p.civ. urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de perimare.
Constată perimată plângerea formulată de petenta S. M. cu domiciliul în Orașul Otopeni, ..109, Județul Ilfov în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, cu sediul în Bucuresti sector 2, . nr.7.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.04.2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
GALAȚANU N. M. G.
Red.jud.GN
Thn.red.gr.MG/
Ex. 4ex/18.04.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7781/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 1679/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|