Plângere contravenţională. Sentința nr. 1284/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1284/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 755/94/2013
JUDECĂTORIA BUFTEA
JUDEȚUL ILFOV
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.1284
Ședința publică din data de 06.03.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: TĂŞCAN ADRIANA
GREFIER: F. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de petentul N. F. împotriva procesului – verbal de constatare și sancționarea contravenției . nr._ din data de 19.12.2012, emis de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV.
La apelul nominal făcut în ședința publică, petentul prezent, lipsă fiind intimatul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care arată următoarele:
cauza se află la primul termen de judecată; stadiul procesual fond; plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 15, lit. i din Legea 146/1997 și art. 1, alin 2 din OG 32/1995;
Instanța constată că este competentă potrivit art.1 C. și art.32 alin.2 din O.G. 2/2001 general, material și teritorial să soluționeze cauza.
Instanța procedează la legitimarea petentului cu C.I.
Nefiind cereri prealabile, instanța acordă cuvântul pe probe.
Petentul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, în temeiul art.167 codul de procedură civilă încuviințează pentru petent proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri prealabile de soluționat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Petentul apreciază că a fost un abuz din partea intimatului. S-a efectuat un control de rutină, a ieșit din Aeroport, se căutau motive pentru a fi amendat. La momentul controlului nu avea client în mașină și s-a legat de bonurile care le avea la bordul mașinii.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 18.01.2013, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. plângerea formulată de petentul N. F., sub nr._ împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 19.12.2012 întocmit de intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, prin care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție.
În fapt, a arătat că a fost oprit la rondul către ieșirea din Aeroportul Otopeni, și pentru faptul că nu avea client i-au fost solicitate actele la control. Nefiind găsit în neregulă, agentul de poliție a apreciat că nu a eliberat ultimele bonuri fiscale.
Cu privire la bonurile fiscale, se poate demonstra că acestea au fost înregistrate în memoria aparatului, însă au fost lăsate de clienți la bordul mașinii.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
În dovedirea plângerii contravenționale a depus la dosar procesul verbal contestat, cartea de identitate, ( 3-4.).
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, conform art. 15, lit. i din Legea 146/1997 și art. 1, alin 2 din OG 32/1995.
Intimatul, legal citat, nu a depus întâmpinare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ petentul a fost sancționat pentru încălcarea art. 35/2 din Legea 38/2003, cu amendă în sumă de 1000 lei.
În fapt, s-a reținut că în data de 19.12.2012, petentul a efectuat activități de taximetrie fără a elibera bonul la finalul cursei pentru ultimii trei clienți.
Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța constată că a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 16 și 17 referitoare la mențiunile pe care un proces verbal trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu, din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv conține, data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea, agentul constatator a adus la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare.
Analizând temeinicia procesului verbal, instanța reține că în data de 19.12.2012, petentul, aflat la volanul autoturismului cu numărul de înmatriculare_ in zona Aeroportului Henri Coanda, fără a avea client in autoturism, a fost oprit de un echipaj de poliție și a fost sancționat pentru că a efectuat activități de taximetrie fără a fi eliberat bonuri fiscale pentru ultimele curse.
Instanța constată că procesul verbal de contravenție reflectă exagerat situația de fapt, infirmata de către petent prin intermediul plângerii întrucât aceasta susține că la data menționată, a eliberat bonurile fiscale, care insa nu au fost ridicate de către clienți.
Instanța constată că s-a realizat o greșită individualizare a sancțiunii aplicate, raportat la gravitatea faptei.
Pentru aceste motive, considerând că sancțiunea aplicată, respectiv amendă contravențională în cuantum de 1.000 lei, a fost prea mare în raport cu fapta săvârșită, instanța va proceda la o reindividualizare a sancțiunii aplicate, în temeiul art. 34 din OG 2/2001.
Pentru aceste considerente, și în raport de dispozițiile art. 34 OG 2/2001, instanța urmează a admite în parte plângerea contravențională formulată de petent, și a înlocui amenda contravențională în cuantum de 1000 lei aplicată prin procesul verbal, cu avertisment și va menține celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție, atrăgând totodată atenția petentului asupra respectării dispozițiilor legii nr. 38/2003.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, și având în vedere principiul disponibilității, instanța urmează a lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul N. F. cu domiciliul în București, ..85, ., Etaj 3, Aparatment 24, Sector 6 în contradictoriu cu intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE ILFOV cu sediul în București, ., nr.7, sector 2.
Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale de 1000 lei aplicată prin procesul verbal contestat, cu sancțiunea avertismentului. Atrage atenția petentului asupra respectării dispozițiilor L38/2003.
Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal . nr._ din 19.12.2012.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
TĂȘCAN A. F. G.
Red.jud.T.A.
Thn.red.gr.FG/4ex /
15.04.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 3676/2013. Judecătoria BUFTEA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7398/2013. Judecătoria... → |
---|