Somaţie de plată. Sentința nr. 6384/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6384/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-11-2013 în dosarul nr. 13313/94/2012
Dosar nr._/94/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 6384
Ședința Publică din data de 04.11.2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE S.-I. I. C.
Grefier M. S. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditorului . în contradictoriu cu debitorul ., prin reprezentant, având ca obiect somație de plată.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 21.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data_, și pe 04.11.2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.10.2012, sub nr._, creditoarea . contradictoriu cu debitorul ., solicitând obligarea creditoarei la:
- plata sumei de 2304,4 lei reprezentând contravaloare serviciilor prestate și acceptate de către debitoare.
- plata penalităților de întârziere la plata Contractului nr. 681/18.06.2009, în valoare de 0,1%/zi de întârziere, care la data de 03.10.2012 sunt în valoare de 238,67 lei
- cheltuieli de judecată: taxă de timbru de 39 lei și timbru judiciar de 5 lei
Creditoarea solicită fixarea unui termen de plată de 10 zile de la comunicarea deciziei instanței
În motivarea cererii, creditoarea arată că între ea și debitoare s-au derulat relații comerciale, care au avut la bază Contractul de prestări servicii salubritate nr. 681/18.06.2009, având ca obiect prestarea activității de colectare a deșeurilor menajere și industriale.
Art. 4 alin 1, din contractul menționat, prevede ca plata facturilor să se efectueze în termen de 15 zile de la facturare, prevedere ce a fost încălcată de către debitoare prin neachitarea integrală a facturilor ce însumează un debit total de 2543,07 lei.
În scopul recuperării creanței certe, lichide și exigibile, reprezentanții debitoarei au fost contactați în mai multe rânduri, dar fără rezultat.
În drept, au fost invocate dispozițiile OUG 119/2007, art. 43 Cod comercial, art. 969, 1084, 1361 Cod civil.
S-a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care s-au depus la dosar înscrisuri doveditoare, filele 6 – 11.
Creditoarea a înțeles să își timbreze acțiunea cu taxă de timbru în valoare de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Deși legal citată, debitoarea nu a depus la dosarul cauzei întâmpinare și nici nu a făcut dovada achitării creanței.
La termenul din data de 21.10.2013, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei apreciindu-o ca fiind concludentă, utilă și pertinentă soluționării cauzei.
Examinând cererea pe baza actelor depuse, instanța reține următoarele:
În baza contractului de prestări servicii de salubritate nr. 681/18.06.2009, părțile au derulat raporturi contractuale având ca obiect prestarea, de către creditoare, în folosul debitoarei, a serviciilor de ridicare gunoi menajer si industrial.
Creditoarea a emis facturile fiscale nr._/24.06.2009,_/06.10.2009,_/26.11.2009 si_/13.01.2010, pentru sumele de 245,20 lei, 460,80 lei, 734,40 si 864 lei, care nu au fost achitate de debitoare, debitul restant fiind de 2304 lei.
Verificând cererea creditoarei, instanța constată că, potrivit art. 2 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte între profesioniști, pentru admiterea cererii este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: existența unei creanțe certe, lichide și exigibile ce reprezintă o obligație de plată a unor sume de bani rezultate din contracte încheiate între profesioniști.
În ceea ce privește condiția ca obligația a cărei executare se solicită să aibă ca obiect o sumă de bani, instanța reține că acest aspect se verifică prin analiza obiectului cererii așa cum acesta a fost formulat de creditoare.
În ceea ce privește condiția certitudinii creanței creditoarei, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 379 alin. 2 Cod procedura civilă, creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. În speța de față, instanța constată că este îndeplinită această condiție deoarece factura fiscală a fost emisă în baza contractului de prestări servicii.
În ceea ce privește caracterul lichid al creanței, potrivit art. 379 alin. 4 Cod procedură civilă, o creanță este lichidă când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.
Analizând conținutul facturii fiscale menționate, instanța constată că suma pe care o datora debitoarea este individualizată (determinată).
În privinta conditiei exigibilității obligației, aceasta echivalează cu ajungerea ei la termen, respectiv cu momentul în care un creditor poate să solicite debitorului executarea acesteia de bunăvoie, putând, însă, să apeleze în caz de nevoie (în caz de neexecutare) la forța de constrângere a statului prin intermediul formulării unei acțiuni în justiție. Astfel, scadența este cuprinsă în factură, iar la data promovării acțiunii de către creditoare era împlinită.
Instanța constată că debitoarea, deși a avut posibilitatea de a depune la dosar înscrisuri din care să rezulte că a achitat obligațiile de plată asumate prin contract, aceasta nu a prezentat nicio dovadă în combaterea pretențiilor creditoarei.
Având în vedere că, în speța de față, creditoarea, prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada existenței unui acord de voință valabil și executarea propriilor obligații, afirmând în același timp neexecutarea obligațiilor de către debitoare, acesteia din urmă îi revenea sarcina de a dovedi, potrivit art. 1169 Cod civil, că a executat propriile obligații.
Însă, așa cum rezultă din analiza înscrisurilor aflate la dosar, singura care a înțeles să administreze dovezi, în sensul existenței debitului - neachitat, este creditoarea.
În urma examinării înscrisurilor instanța constată că pretențiile creditoarei sunt justificate, prin urmare, va admite cererea creditoarei și va obliga pe debitoare la plata sumei de 2304 lei, reprezentând contravaloare servicii salubritate.
In ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța retine ca potrivit Cap. III din Contractul de prestări servicii, in cazul neachitării facturilor la termen, debitoarea este obligata la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, motiv pentru care instanța va admite cerere si va oblige debitoarea si la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi din suma datorata, in cuantum de 238,67 lei.
Totodată, instanța, în scopul executării obligațiilor de plată, va fixa un termen de plată de 10 de zile de la data comunicării prezentei ordonanțe.
In baza art. 274 C.pr.civ. instanța va obliga debitoarea la plata cheltuielilor de judecata de 39 lei si 5 lei, reprezentând taxa de timbru si timbre judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea creditoarei . sediul în Voluntari, ., în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în sector 2, București, .. 2, ..
Obliga debitoarea la plata sumei de 2304,4 reprezentând debit si penalități de întârziere de 238,67 lei in termen de 10 zile de la data comunicării.
Obliga debitoarea la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 39 lei, taxa de timbru si 5 lei timbru judiciar.
Cu acțiune în anulare in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședință publica, astăzi, 04.11.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. Jud. SIIC/Tehn. Gr. MSI/4ex./30.12.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1438/2013.... | Actiune in regres. Sentința nr. 7285/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|