Plângere contravenţională. Sentința nr. 3292/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3292/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 7055/94/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
Sentința civilă nr. 3292
Ședința publică de la 16.05.2013
Instanța constituită din:
Președinte: L. C. M.
Grefier: S. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . IMPEX SRL și pe intimat Direcția de S. Publlică Ilfov – Serviciul Control în Sănătatea Publică, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 08.05.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, 16.05.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
I N S T A N T A
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 12.06.2012 sub nr._, petenta . IMPEX SRL în contradictoriu cu intimat Direcția de S. Publică Ilfov, a solicitat anularea procesul-verbal de contravenție nr._/46 din data de 23.05.2012.
În fapt, a arătat că la data de 26.04.2012 r, reprezentanții societății au fost înștiințați să se prezinte la data de 27.04.2012 la sediul DSP Ilfov, cu o . documente. Deși o persoană împuternicită a societății, s-a prezentat la data de 27.04.2012, orele 9:30 la sediul DSP Ilfov, nici unul dintre inspectorii în cauză nu a fost de găsit . Ulterior, la data de 17.05.2012, DSP/SCSP Ilfov, efectuează un control, cu ocazia căruia sunt prezentate și verificate toate documentele ce au fost cerute prin înștiințarea din 26.04.2012. Cu toate acestea, prin procesul verbal contestat, societatea a fost sancționată cu amenda de 30.000 lei pentru că „ în urma invitației la sediul DSP Ilfov din data de 27.04.2012, nu s-a prezentat nici o persoană din cadrul societății, necolaborând prin acestea cu organele de control”.
Mai arată petenta că, temeiul juridic indicat de către organul constatator este eronat, actul normativ la care se face referire (HG 1857/2011(, neprevăzând fapte care să constituie contravenții și sancțiuni ale acestora. În raport de situația faptică expusă, nu a fost săvârșită vreo faptă de natură contravențională, neexistând intenție în sustragerea de la verificarea de documente către organele de control, ceea de denotă netemeinicia respectivului proces verbal.
În drept a invocat dispozițiile HG 857/2011 și O.G. nr.2/2001.
În dovedirea plângerii a depus la dosar în copie procesul verbal contestat.
Plângerea contravențională este scutită de taxa de timbru, potrivit art.15 lit. i din L.146/1997 și timbru judiciar, potrivit art.1 alin.2 din OG.32/1995.
Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare dar la solicitarea instanței a depus înscrisurile care au stat la baza emiterii procesului verbal contesta.
Sub aspectul probațiunii a fost încuviințată proba cu înscrisuri și martori.
În cadrul probei testimoniale, la solicitarea petentei, a fost audiat martorul P. V..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/46 din data de 23.05.2012 întocmit de intimată, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de_ lei, reținându-se încălcarea prevederilor H.G nr 857/2011.
În fapt, s-a reținut că în urma invitației la sediul DSP ILFOV din data de 27.04.2012, nu s-a prezentat nicio persoană din cadrul societății cu actele solicitate, necolaborând prin aceasta cu organele de control.
Plângerea contravențională a fost depusă cu respectarea termenului de 15 zile stabilit de art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001.
Art. 63 lit. din Hotărârea de Guvern nr 857 din 2011 statuează următoarele:„Refuzul de a permite accesul personalului împuternicit în vederea efectuării controlului sau de a accepta efectuarea controlului, ori de a pune la dispoziția acestui personal documentele și informațiile necesare realizării atribuțiilor de control potrivit competențelor constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei.
Sub aspectul legalității, instanța constată că potrivit prevederilor art. 16 și 17 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul verbal de contravenție trebuie să cuprindă următoarele mențiuni: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele de identificare ale petentului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea, agentul constatator a adus la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare.
Instanța constată că actul sancționator în discuție a fost întocmit cu respectarea condițiilor de legalitate.Faptul că din eroare în cuprinsul procesului verbal de contravenție a fost reținut ca temei de drept HG 1857/2011 în loc de HG 857/2011 nu este de natură să conducă la anularea procesului verbal.
Analizând temeinicia procesului verbal, instanța reține că din probele administrate petenta nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa.
Astfel, potrivit art. 63 lit. din Hotărârea de Guvern nr 857 din 2011, Refuzul de a …pune la dispoziția personalului împuternicit în vederea efectuării controlului documentele și informațiile necesare realizării atribuțiilor de control potrivit competențelor constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei.
Sarcina probei în ceea ce privește existența unei astfel de solicitări din partea autorității competente incumbă intimatei.
Intimata a depus la dosarul cauzei înștiințarea din data de 26.04.2012 transmisă către reprezentantul legal al petentei . IMPEX SRL cu mențiunea ca în data de 27.04.2012 să se prezinte la sediul DSP Ilfov cu documetele societății.
Instanța reține, din declarația martorului P. V. ,audiat la propunerea petentei, că acesta a însoțit reprezentantul societății la sediul DSP Ilfov la data și ora indicată, însă li s-a comunicat că toți inspectorii sunt pe teren și deși au așteptat încă o jumătate de oră, nu s-a prezentat nimeni.Totodată, a mai precizat martorul, la aproximativ două saptămâni de la primirea invitației societatea a fost controlată de inspectori din cadrul intimatei DSP Ilfov,cărora li s-au prezentat toate documentele societății și nu s-au constatat nereguli,iar sancțiunea ce face obiectul prezentei plângeri a fost aplicată după realizarea acestui control.
Declarația martorului se coroborează cu copia filelor din Registrul Unic de Control depusă de petenta la dosarul cauzei ce dovedește controlul efectuat de DSP în data de 17.05.2012,anterior întocmirii procesului verbal de contravenție.
Față de aceste considerente, instanța apreciază că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina petentei, lipsind intenția petentei de săvârșire a faptei, motiv pentru care instanța apreciază că plângerea petentei este întemeiată.
Pentru toate aceste motive, constatând că petenta nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, instanța, în temeiul art. 34 din OG 2/2001 instanța urmează a admite plângerea și a anula procesul – verbal contestat-_/46 din data de 23.05.2012.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă și având în vedere principiul disponibilității, instanța urmează a lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de petenta S.C. B. R. . sediul în Voluntari, .. 30-32, județ Ilfov în contradictoriu cu intimat Direcția de S. Publică Ilfov, cu sediul în București,.. 46, sector 1.
Anulează procesul verbal contestat- nr._/46 din data de 23.05.2012
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.05.2013.
Președinte, Grefier,
L. C. M. S. D.
Red.jud. L.C.M./Tehn.SD/01.07.2013/4ex
← Pretenţii. Sentința nr. 4258/2013. Judecătoria BUFTEA | Somaţie de plată. Sentința nr. 5172/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|