Contestaţie la executare. Sentința nr. 7847/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7847/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 23-12-2013 în dosarul nr. 10006/94/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7847

Ședința publică de la 18.12.2013

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE – E. M.

GREFIER –R. U.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatorii A. M., A. C. E. în contradictoriu cu intimații N. A. C., K. E. NASSER având ca obiect contestație la executare.

Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 11.12.2013, când pronunțarea a fost amânată la data de 18.12.2013 și 23.12.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei comerciale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 08.08.2013, contestatorii A. M., A. C. E. au solicitat în contradictoriu cu intimații N. A. C., K. E. NASSER cerere de repunere in termenul de a formula contestație la executare.

În motivare contestatorii arată că domiciliază in fapt cu chirie in Voluntari, complex Rovere, . nr. 89/12, ., iar actele de executare au fost comunicate în Otopeni, .. HA, jud Ilfov. În urma numerotărilor stradale fost HA este in fapt nr. 13 si 15, rezultate din dezmembrarea unui teren in suprafața de cea 1080 mp.

Numărul 11 A a fost atribuit unui alt lot in suprafața de 202 mp, care nu avea număr postal anterior si unde nu exista nici un imobil de locuit unde sa se poată primi corespondenta.

Suprafețele de teren cu construcțiile aferente numerelor 13 si 15 (fost HA) au fost vândute inca din anul 2010, prin urmare nici le aparțineau la data demarării executării silite.

întâmplător insa, un cetățean din Otopeni, in persoana numitului R. G. a inmanat contestatorului pe data de 06.08.2013 o . documente care aveau legătură cu executarea silita in curs, iar in ceea ce privește ultimul aact de executare, contestatorii se mai aflau in termen 06.08.2013, fiind ultima zi.

Contestatorii au formulat totodată contestație la executare solicitând suspendarea executării silite pana la soluționarea irevocabila a contestației la executare; anularea tuturor actelor si formelor de executare emise in dosarul de executare silita nr. 8/2013 a BE] C. L.; anularea Procesului verbal de cheltuieli de executare; anularea încheierilor de încuviințare a executării silite; anularea-desfiintarea executării silite; Obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.

În motivare contestatorii arată că prin sentința civila nr. 647A/13.06.2012, Tribunalul Bucuresti-Sectia a IV-a Civila a dispus admiterea cererii de chemare in judecata promovata de către intimații N. A. C. si Khojastej E. Nasser si obligarea contestatorilor la plata sumei de 50.000 Euro, precum si a cheltuielilor de judecata in cuantum de 590 lei.

Ulterior prin Decizia civila nr. 905R/26.04.2013 a fost menținută aceasta hotărâre si in faza recursului la Curtea de Apel București.

Întrucât au existat numeroase vicii de procedura la soluționarea dosarului in fata Curții de Apel București, a promovat la data de 07.05.2013 impotriva Deciziei civile nr. 905R/26.04.2013, contestație in anulare.

Contestația in anulare a fost admisa prin Decizia civila nr. 1315/27.06.2013, iar Decizia civila nr. 905R/26.04.2013 A FOST ANULATA, fixandu-se termen pentru rejudecarea recursului subsemnaților la data de 10.10.2013.

Pe cale de consecința, cata vreme Decizia nr. 905R/26.04.2013 a fost anulata, Sentința civila nr. 647A/2012 nu este irevocabila, executarea silita se impune a fi suspendata, in recurs putând interveni schimbarea hotărârii ce se pune in executare.

Instituția suspendării unui act de executare reprezintă reglementarea legislativă, în baza căreia judecătorul investit cu soluționarea unei astfel de cereri apreciază posibilitatea suspendării executării unui act administrativ, până la pronunțarea instanței, dată la care este consfințită legalitatea sau nelegalitatea acestuia.

Demararea executării silite ar duce automat la blocarea conturilor subsemnaților pe o durata mare de timp, conducând pe durata medie la imposibilitatea achitării ratelor si obținerii celor necesare traiului nostru cat si a familiei mele.

Lipsirea contestatorilor de sumele de bani, exagerat de mari, stabilite prin actele de executare ar putea genera o blocare a activității acestora și o imposibilitate a continuării normale a activității și a raporturilor cu terții în care sunt angrenați.

Împrejurarea că legiuitorul nu a suspendat cursul majorărilor în timpul procedurilor enunțate anterior, este de natură a crea contestatorilor o responsabilizare mai mare,deoarece în situația în care demersul nostru legal nu va avea succes, vor suporta consecințele în sensul că vor fi nevoiți sa plătească cheltuieli de executare mult mai mari, acestea fiind . de neglijat.

Pe fondul cauzei, contestatorii arată că formele de executare emise in dosarul de executare nr. 8/2013 sunt nule, neputand deci produce efecte juridice. Contestatorii arată că domiciliază cu chirie in Voluntari, complex Rovere, . nr. 89/12, ., iar locul unde au fost comunicate actele de executare pana in prezent situat in Otopeni, .. 11 A, jud Ifov nu le aparține, pentru ca in urma numerotărilor stradale, fostul 11A este de fapt de cativa ani 13 si 15, rezultate in urma dezmembrării unui teren in suprafața de 1080 mp, iar nr.11Aa fost atribuit unui alt lot in suprafața de 202 mp, care nu avea număr postai anterior, si unde nu se regăsește nici un imobil de locuit.

Întrucât toate actele de executare au fost comunicate la o adresa la care nu locuiesc, executarea silita s-a desfășurat fara citarea contestatorilor in mod legal si fara ca aceștia sa ia cunoștința pana la momentul 06.08.2013 de existenta dosarului de executare contestat.

Apreciem ca in mod evident este esențial ca aceasta stare de lucruri sa inceteze de indata, prin admiterea prezentei contestații astfel cum a fost formulata, cu anularea formelor de executare acestea fiind emise cu incalcarea flagranta a normelor legale.

Contestatorii mi arată că ca suma cheltuielilor de executare este exagerat de mare prin raportare la valoarea debitului executat.

Suma stabilita cu titlu de cheltuieli de executare prin Procesul verbal intocmit de executorul judecătoresc, incalca chiar baremul maximal prevăzut de art. 37 din Legea 188/2000 actualizata si republicata privind executării judecătorești, astfel cum aceasta a fost modificata prin OUG nr. 144/2007 pentru modificarea alin. 1 art. 37 din Legea 188/2000.

Onorariul avocațial a fost negociat si stabilit tocmai in raport cu timpul efectiv prestat pentru pregătirea apărării sub toate aspectele in conformitate cu prevederile art. 34 din Legea nr. 51/1995 precum si cu valoarea exagerat de mare a spetei deduse judecații.

Mai mult decât atat cabinetul de avocatura angajat este unul specializat in domeniu si trebuie avute in vedere atat valoarea pricinii cat si proportionalitatea onorariului cu volumul de munca presupus de pregătirea apărării in cauza determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea si noutatea litigiului

F. de aceste aspecte este justificata acordarea onorariului avocatului diligentele susținute ale apărătorului conducând la câștigarea in toate fazele procesuale a proceselor intentate de parat exclusiv dand eficienta prerogativelor legale si statutare conferite profesiei de avocat.

Onorariul a fost stabilit inter partes conform art. 132 din Statutul profesiei de avocat, tinand in totalitate seama de elementele prevăzute in alin. 3 al textului sus¬menționat, care au fost: natura si noutatea cazului, importanta intereselor in cauza

Prin reducerea sau neacordarea onorariului plătit avocatului contestatorilor aceștia s-ar afla in imposibilitatea de a-și recupera cheltuielile de judecata.

Invocă in acest sens si practica in aceasta materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea cheltuielilor in măsura in care se constata realitatea si necesitatea acestora, or in contextul celor invocate mai sus rezulta cu prisosința atat realitatea cat si necesitatea acestora.

A se vedea in acest sens cauzele C. Împotriva României, S. Împotriva României, S. si alții împotriva României, R. impotriva României.

Contestatorii invocă șii Decizia Curții Constituționale a României nr 367/2008 care a statuat asupra constituționalității art. 274 C. retinandu-se ca obligativitatea plații cheltuielilor de judecata, incluzând taxele de timbru si onorariile avocaților, de către partea ale cărei pretenții nu au fost admise are la baza tocmai ideea culpei procesuale a acestuia.

În drept, contestatorii au invocat disp. art. 274, 387, 390, 399-404, 457 C.proc.civ.Contestatorii au depus la dosar înscrisuri (filele 6-10 dosar).

La data de 28.10.2013 contestatorii au depus la dosar cerere precizatoare solicitând anularea Procesului verbal de stabilire a prețului de licitație din data de 11.10.2013; anularea Procesului verbal de stabilire a cheltuielilor suplimentare din data de 11.10.2013; anularea Raportului de evaluare efectuat de doamna expert F. F.

Contestatorii arată că la data de 14.10.2013 au primit prin posta din partea B. C. L. Procesul verbal de stabilire a prețului de licitație din data de 11.10.2013, a Procesul verbal de stabilire a cheltuielilor suplimentare din data de 11.10.2013 si Raportul de evaluare efectuat de doamna expert F. F., prin care li se aducea la cunoștința pe de o parte ca au fost stabilite cheltuieli suplimentare ocazionate de executarea silita in cuantum de 1000 lei, iar, pe de alta parte ca raportat la valoarea raportului de evaluare se stabilea de către executorul judecătoresc ca valoarea de pornire a licitației este de 427.300 lei, anexandu-se in acest sens si Raportul de evaluare sus-mentionat.

Contestatorii apreciază ca prețul propus de către evaluator a fost incorect stabilit, impunandu-se sa se efectueze refacerea raportului de expertiza pentru acest activ, in concordanta cu standardele impuse atat de interesul intimatei creditoare cat si de dreptul contestatorilor in calitate de contestatori-debitori la o valorificare corecta si eficienta.

Astfel, desi din motive obiective nu s-au putut prezenta la data si ora la care au fost convocați, nu au fost de rea-credinta ci au anunțat acest lucru expertului, acesta refuzând sa stabilească alta data pentru desfășurarea in bune condiții a evaluării si vizionarea apartamentului.

În expertiza efectuată nu s-a reținut in mod corect multiplele facilitați si imbunatatiri ale imobilului ce face obiectul raportului de evaluare ( construit recent, parter, . ambeient plăcut, aproape de DN 1 Bucuresti-Ploiesti, zona cu dezvoltare edilitara realizata, suficiente mijloace de transport, magazine suficiente, bine aprovizionate cu mărfuri de buna calitate, unități de invatamant, unități medicale, instituti de cult si sedii de banei), imobilul in cauza fiind un imobil de lux, ., construit ., evaluatorul a stabilit pentru acesta o valoare cu mult sub valoarea oricărei cotații a pieței.

Desi exista anexate la raportul de evaluare dovezi ale prețului la care se vand imobile similare, in aceeași zona, conform cărora un apartament similar este vandabil la preturi cuprinse intre_.000 Euro, expertul evaluator a inteles sa ignore preturile de comparație si a ales aleatoriu un pret derizoriu de 96.000 Euro, care este procentual cam 60% din prețul normal la care se vinde un imobil similar.

Desi expertul, teoretic cel puțin, a folosit doua metode de evaluare, respectiv metoda metoda abordare prin piața, metoda abordării prin venit, acesta a inteles sa stabilească pentru imobil valoarea cea mai mica reieșita din calcule.

Acest aspect prejudiciază atat debitorul cat si creditorul, si creează un dubiu cert asupra temeiniciei cu care a fost intocmit raportul de evaluare, impunandu-se refacerea acestuia.

Prețul stabilit pentru acest activ este unul derizoriu si valorificarea acestuia in aceste condiții creaza grave prejudicii atat creditorului cat si debitorului.

F. de imprejurarea ca expertul a inteles doar sa comunice procesul verbal de stabilire a cheltuielilor suplimentare in cuantum de 1000 lei, fara insa sa numească măcar in ce au constat aceste cheltuieli suplimentare, contestatorii înțeleg sa consteste justețea acestor cheltuieli.

Toate acestea, cu atat mai mult cu cat, executorul judecătoresc deja a stabilit inițial cheltuieli de executare care incalca art. 37 din Legea 188/2000 actualizata si republicata privind executării judecătorești, astfel cum aceasta a fost modificata prin OUG nr. 144/2007 pentru modificarea alin. 1 art. 37 din Legea 188/2000, aspect deja contestat de către noi in cadrul Contestației la executare ce face obiectul prezentului litigiu.

In drept, contestatorii au invocat dispozițiile art. 274, 387, 390, 399 - art. 404, 457 C.p.c.

În susținerea cererii precizatoare contestatorii au anexat la dosar înscrisuri(filele 36-55 dosar).

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:

Conform art. 103 alin. 1 Cod procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel, sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Conform alin. 2 al aceluiași articol, în acest caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării.

În cazul de față însă, atâta vreme cât nu putem stabili exact când anume a încetat împiedicarea, nu se poate stabili când a curs termenul de 15 zile, care se calculează de la încetarea împiedicării, motiv pentru care se va respinge exceptia tardivității.

În ceea ce privește cererea de repunere în termenul de formulare a contestației la executare aceasta nu este fondată, și urmează a fi respinsă, recurenții neprobând faptul existenței unei împrejurări mai presus de voința lor care să-i fi împiedicat să exercite în termen calea de atac.

Pe de altă parte, trebuie remarcat că insiși contestatorii au arătat ca domiciliul lor se află in imobilul din ..11A, jud.Ilfov.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației la executare, instanța o va soluționa cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ.

Excepția tardivității este o excepție de procedură, peremptorie, ceea ce presupune că, odată admisă, are drept consecință respingerea sau anularea cererii făcute cu nesocotirea termenului prescris de lege.

Astfel, potrivit art.401 alin.3 C. proc. civ. contestația se poate face în termen de 15 zile de la data la care debitorul care contestă executarea insăși a primit somatia ori de la data când a luat cunostință de primul act de executare, in cazurile în care nu a primit somatia sau executarea se face fără somatie.

În speță, somația emisă în dosarul de executare nr. 8 in data de 29.05.2013 de creditoare i-a fost adusă la cunoștință contestatorului la data de 19.06.2013, prin comunicare la domiciliul său. Comunicarea s-a făcut prin afisare.

Conform art. 101 alin. 1 C. proc. civ. termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început nici ziua când s-a sfarșit termenul.

Fără să invoce faptul că ar fi fost împiedicat printr-o împrejurare mai presus de voința sa, contestatoarul a introdus contestația la executare după mai mult de 15 zile de la primirea somației, respectiv in data de 06.08.2013.

Legiuitorul a stabilit în mod imperativ termenul în care se poate face contestație la executare, fără să lase loc de interpretare, în sensul că s-ar admite excepții de la această regulă.

Asadar, termenul de 15 zile reglementat de art. 401 alin. 1 lit. b C. proc civ. s-a împlinit la data de 15.06.2013 și, cum prezenta contestatie la executare a fost înregistrată la data de 06.08.2013, este tardiv formulată.

Pe cale de consecință, instanța va admite excepția tardivității invocată de intimată și va respinge ca tardiv formulată contestația la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția tardivității formulării cererii de repunere în termenul de formulare a contestației la executare.

Respinge cererea de repunere în termenul de formulare a contestației la executare.

Admite excepția tardivității.

Respinge contestația la executare privind pe contestatorii A. M., A. C. E., ambii având domiciliul ales la Cabinet avocat R. C. din București, ..21, etaj.6, birou 69, sector 3, în contradictoriu cu intimații N. A. C., K. E. NASSER, ambii cu domiciliul ales în București, ..27, ., etaj 4, ..

Cu. recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.12.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7847/2013. Judecătoria BUFTEA