Plângere contravenţională. Sentința nr. 5669/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5669/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-10-2013 în dosarul nr. 10214/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 5669

Ședința Publică din data de 04.10.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE E. M.

Grefier M. S. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul D. M. în contradictoriu cu intimatul I. DE POLITIE AL JUDETULUI ILFOV, prin reprezentant, având ca obiect plângere contravențională – . nr._/ 12.08.2012.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 09.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 16.09.2013, 23.09.2013, 27.09.2013, 04.10.2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, petentul D. M. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov, a solicitat anularea procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 12.08.2012.

În motivare se arată că în data de 12.08.2012, în jurul orelor 31:00, când petentul s-a întors de la muncile câmpului împreună cu soția sa, a găsit în curtea interioară a imobilului procesul verbal contestat.

Petentul susține că nu poate fi acuzat de faptul că în data de 12.08.2012, orele 10:05 ar fi tulburat fără drept liniștea locuitorilor, prin producerea de zgomote cu un aparat muzical deoarece la ora respectivă nu se afla la domiciliu nimeni, fiind plecați la câmp, ocupația de bază fiind oieritul.

Se solicită anularea procesului verbal de contravenție deoarece nu ar fi fost întocmit cu respectarea prevederilor art.16 alin 1 teza a III-a, a IV-a din OG 2/2001 și martorul asistent din procesul verbal de contravenție este o persoană străină de locul săvârșirii contravenției.

Se mai arată faptul că încadrarea faptei este eronată deoarece contravenția pe care se presupune că a săvârșit-o nu există prevăzută Legea 61/1991 R art. 8 pct. 25, fapt pentru care apreciază că este întemeiată excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție.

În drept sunt invocate prevederile art. 5, 6, 7, 15, 16, 17, 19, 21 alin 3, 26 alin 1, 27, 38 alin 3 din OG 2/2001, art. 7, 8, 10 din Legea 61/1191R.

În dovedirea celor susținute solicită încuviințare probei cu înscrisuri și proba testimonială cu trei martori.

Legal citat, intimatul a depus la dosarul cauzei punctul de vedere al agentului constatator și fișa 112.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 12.08.2012, petentul D. M. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art.3 pct.25 din Legea 61/1991 republicată și sancționate de art. 4 alin. 1 lit.b din același act normativ.

S-a reținut în procesul-verbal menționat mai sus că în data de 12.08.2012, ora 10.25, in com.Dacsălu, . tulburat fără drept linistea locuitorilor, respectiv a vecinilor prin producerea de zgomote cu aparat muzical.

Curtea E.D.O. nu înlătură prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal din procedura contravențională română, ci impune realizarea unui echilibru între prezumția de nevinovăție specifică materiei și prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție.

Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între prezumția de legalitate și temeinicie și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A., par. 60).

Prin urmare, ceea ce apare ca fiind esențial din punctul de vedere al instanței europene este faptul că instanțele naționale îi oferă petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale.

Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se și cu privire la sancțiunea aplicată prin acesta.

Verificând legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 și cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din același act normativ, neexistând motive de nulitate ce pot fi invocate din oficiu.

Susținerile petentului potrivit cărora fapta contravențională nu este descrisă corespunzător, prin arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității acesteia și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite, vor fi respinse de instanță ținând seama de conținutul procesului verbal atacat. Astfel în cuprinsul acestuia fapta este prezentată pe scurt, arătându-se că in data de 12.08.2012, ora 10.25, in com.Dacsălu, . tulburat fără drept linistea locuitorilor, respectiv a vecinilor prin producerea de zgomote cu aparat muzical.

Lipsa mențiunilor referitoare la ,,datele personale, ocupația și locul de muncă al contravenientului” poate atrage anularea procesului verbal de contraventie doar in condițiile in care se dovedeste o vătămare ca urmare a acestui fapt, ceea ce nu s-a realizat in cauză.

Potrivit art.19 alin.1 din O.G. 2/2001, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia.

Faptul ca martorul asistent este din Moara Vlăsiei si nu din . un motiv de anulare a procesului verbal, deoarece legea in afara de restrictia de la alin. 2 art.19, respectiv accea conform căreia nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator, nu prevede o alta. De altfel, martorul asistent nu face altceva decat sa confirme faptul ca procesul verbal a fost incheiat in lipsa contravenientului, acesta nu este un martor al faptelor contravenționale pentru care a fost sancționat petentul. Din declaratia martorului asistent L. M. a reiesit acelasi lucru si anume ca a semnat pentru ca petentul refuzase sa semneze (fila 33).

Referitor la temeinicia actului contestat, instanța reține că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Din cuprinsul documentului aflat la fila 21 din dosar intitulat ,,punct de vedere” rezulta ca agentul constatator s-ar fi deplasat la locuinta petentului din . de mai multe ori si ca . s-a auzit muzica tare, dar cand a incercat sa ia legatura cu paratul, muzica s-a oprit. Pe de altă parte, atat din punctul de vedere al agentului constatator, cat si din fisa de interventie la eveniment, reiese ca numitul B. S., cel care a sesizat organele de ordine cu privire la fapta contravenționala, ar locui in ., jud.Ilfov. Se naste astfel un dubiu cu privire la acuratetea celor consemnate de catre agentul constatator in procesul-verbal, fapt ce poate sa-i profite doar petentului (filele 21,22).

Din declaratia martorei N. G. rezulta ca aceasta locuieste intre casa petentului si cea a numitul B. S., cel care a sesizat organele de ordine cu privire la presupusa fapta contravențională. Din depozitia acesteia rezultă că petentul locuieste la numărul 10, nu 6, ca nu asculta muzica cu volumul dat la maxim, fiind mai tot timpul plecat de acasa datorită ocupatiei sale de cioban (fila 32).

Având in vedere cele de mai sus, instanța considera ca procesul-verbal . nr._/12.08.2012 este netemeinic si se impune anularea acestuia si exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale, motiv pentru care va admite plângerea contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională a petentului D. M., cu domiciliul ales la Cabinet Individual de avocat A. G. I., în oraș Voluntari, .. 6, județul Ilfov, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV, cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7.

Anulează procesul-verbal de contravenție . nr._/12.08.2012.

Exonerează petenta de plata amenzii contravenționale.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.10.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. Jud. EM/

/tehn. Gr. MSI/

4ex./29.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5669/2013. Judecătoria BUFTEA