Pretenţii. Sentința nr. 5734/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 5734/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 12348/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 5734

Ședința Publică din data de 07.10.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE IORDĂCHESCU ELISABETA MIHAELA

Grefier M. S. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamanta . SA, în contradictoriu cu pârâta . R. SA, și intervenientul D. G., având ca obiect pretenții

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 23.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 30.09.2013 și pe 07.10.2013 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.10.2012 sub numărul_, reclamanta . SA, în contradictoriu cu pârâta . R. SA, și intervenientul D. G., a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la:

  1. plata sumei de 1018.61 lei reprezentând despăgubirea achitată de reclamantă, în calitate de asigurator, pentru autoturismul_
  2. plata sumei de 32.60 lei reprezentând penalități în cuantum de 0,1%/zi de întârziere, pentru perioada până la data introducerii acțiunii și în continuare până la data plății integrale
  3. plata cheltuielilor de judecată

În motivare, reclamanta a arătat că la data de 28.02.2012, intervenientul D. G., conducând autoturismul_, asigurat RCA la societatea pârâtei cu poliță RCA ./16/H16/DV nr._, a provocat un accident de circulație în care a fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_, asigurat CASCO la societatea reclamatei cu polița CASCO nr._, și pentru care reclamatul a achitat despăgubire în cuantum de 1018.61 lei, conform extraselor de cont nr. 99 din data de 23.05.2012.

În temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995 R și art. 49 din Legea nr. 136/1995, suma plătită drept despăgubire urmează a fi recuperată de la pârât deoarece deținătorul autoturismului_, ce se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagubele cauzate terților prin accidente de autovehicule la societatea pârâtei.

În vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă, pârâtul a fost convocat la conciliere în data de 31.08.2012, adresă nr._/03.08.2012, acesta neprezentându-se și neachitându-se de obligația plații sumei solicitate.

În drept, sunt invocate prevederile dispozițiilor art. 22, 49, 54 din legea 136/1995, art. 64 din Ordinul 5/2010 al CSA.

În dovedirea celor susținute, solicită încuviințare probei cu înscrisuri (filele 5 – 25).

Cererea a fost timbrată cu taxă timbru judiciar în cuantum de 95 lei și timbru judiciar în valoare de 3 lei (fila 53).

Pârâtul, legal citat, a solicitat respingerea plângerii ca rămasă fără obiect, deoarece a achitat suma de 1217.12 lei, ca urmare a unei convenții între pârât și reclamant.

Pârâta nu a motivat acțiunea în drept.

Față de precizările depuse de pârâtă, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că solicită instanței să ia act de faptul că atât primul cât și al doilea capăt de cerere au rămas fără obiect și să o oblige pe acesta la:

  • plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 24,40 lei reprezentând parte din taxa de timbru, 3 lei timbru judiciar și 744 lei onorariu de avocat.

Legal citat, intervenientul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței de judecată.

La termenul din data de 23.09.2013, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

În temeiul dispozițiilor art.3-5 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor noului cod civil prezenta cauză este guvernată de prevederile noului Cod.

La data de 28.02.2012, a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ și autovehiculul_, potrivit constatării amiabile de accident (f. 5)

La data producerii accidentului – autoturismul cu nr. de înmatriculare_, avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . R. SA, iar autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ era asigurat facultativ la reclamanta, astfel cum rezultă din polița valabilă la data producerii accidentului.

Reclamanta, în calitate de asigurător CASCO analizând datele cuprinse în formularul completat la data producerii accidentului și declarația conducătorului autovehiculului asigurat CASCO, a stabilit culpa exclusivă a intervenientului forțat în producerea accidentului.

La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosar de daună, în cadrul căruia a aprobat despăgubirea de 1.018,61 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul cu număr de înmatriculare nr._, despăgubire care a fost achitată către societatea care a efectuat reparațiile, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse.

Potrivit art. 22 din Legea 136/1995 reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 03.08.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f. 24), pârâta neachitând suma solicitată în termenul legal.

Având în vedere că pârâta a efectuat plata debitului in cuantum de 1.018,61 lei asa cum reiese din extrasul de cont nr. 246/19.12.2012 si extrasul de cont nr. 118/19.06.2013, precum si din precizare reclamantei care a inteles sa isi modifice cererea in acest sens, instanța urmează a respinge acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.

De asemenea, asa cum reiese din extrasele de cont mentionate, precum si din precizare reclamantei care a inteles sa isi modifice cererea, instanta retine ca parata a procedat si la achitarea penalitatilor de intarziere solicitate, instanța urmează a respinge acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.

Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 771,40 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând rest taxa de timbru, timbru judiciar si onorariu de avocat, retinand totodata ca parata a achitat o parte din taxa judiciara de timbru, in cuantum de 70,7 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei . R. SA, cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, județul Ilfov la plata către reclamanta . SA, cu sediul în București, cu sediul ales la Cabinet de Avocatură "A. NEDELUS" din . nr. 83, sector 3, a debitului principal de 1018,61 lei, în contradictoriu cu intervenientul D. G., cu domiciliul în sector 6, București, .. 3, .. F, .> Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata către reclamantă a penalităților de întârziere aferente debitului principal.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 771,40 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând rest taxa de timbru, timbru judiciar si onorariu de avocat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. IEM./ Tehnored. MSI/4 ex./14.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5734/2013. Judecătoria BUFTEA