Plângere contravenţională. Sentința nr. 7772/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 7772/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 2137/94/2013

DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7772

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20 DECEMBRIE 2013

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU

GREFIER E. A.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta, CN POȘTA R. SA și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV având ca obiect plângere contravenționala(PA nr._/21.12.2012).

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 10.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, ce face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 17.12.2013, apoi la data de 20.12.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.02.2013 sub nr._, petenta, petenta, CN POȘTA R. SA, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a solicitat anularea procesului verbal . nr._/21.12.2012, ca nelegal și netemeinic.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 21.12.2013 prin procesul verbal contestat . nr._/21.12.2012 s-a reținut în mod eronat în sarcina CN POȘTA R. SA, ca abatere contravențională fapta prev. la art. 60 lit. a și art. 61 lit.b din Legea nr. 333/2003 respectiv ”In calitate de Director general și Administrator al CN POȘTA R. SA nu a luat măsurile legale prev. de Legea nr. 333/2003, în vederea asigurării pazei bunurilor și valorilor deținute de ghișeul Poștal Snagov obiectiv care nu este asigurat antiefracție în niciul din modurile prevăzute de lege ( nu dispune de pază fizică, nu este asigurat cu mijloace mecanice sau electronice antiefracție.”

Arată că fapta reținută de agentul constatator nu există și în speță lipsește calitatea CN POȘTA R. SA de subiect activ al contravenției. Totodată arată că lipsește vinovăția ca element constitutiv în absența căruia nu se poate aplica sancțiunea prevăzută de lege.

Mai arată că oficiul poștal datorită plafonului valoric maxim manipulat zilnic, care este redus, sub 2500 lei sau echivalent în lei este incadrat in nivelul 4 de securizare, nivel care presupune dotarea cu elemente mecanico fizice de securitate MMF.

In drept, plângerea a fost întemeiată pe disp. Legii nr. 333/2003 HG nr.301/2012; OG 2/2001, C.p.c

S-au depus în copie înscrisuri la dosar: copia procesului verbal . nr._/21.12.2012; referatul nr. 124/1298/07.02.2011 și anexele 1 și 1 ale acestuia.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform dispozițiilor art.15 lit.i din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Intimatul Inspectoratul de Poliție Ilfov, legal citat, nu a depus întâmpinare, dar a depus punctul de vedere al agentului constatator.

La termenul din data de 10.12.2013, instanța a încuviințat pentru petent și intimat proba cu înscrisuri, în conformitate cu dispozițiile art.167 C. proc civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul verbal . nr._/21.12.2012 încheiat de intimata, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 2000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 60 lit.a din Legea 333/2003.

În fapt, s-a reținut că la data de 21.12.2012, la ghișeul poștal Snagov jud.Ilfov, administratorul petentei nu a luat masurile necesare de asigurare a pazei la punctul de lucru din Snagov.

Verificând legalitatea procesului verbal, în conformitate cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, instanța constată că acesta a fost întocmit cu nerespectarea prevederilor care reglementeaza incheierea sa valabila.

Potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal contraventional.

Astfel, potrivit art.60 lit.a din Legea 333/2003, constituie contravenție neluarea măsurilor de organizare și funcționare a pazei, prevăzute la art. 3 alin. (1) și (3), art. 5 alin. (1), art. 17 alin. (1) și la art. 18 alin. (2) și (3);

Potrivit art.3 alin.1, în funcție de importanța, specificul și valoarea bunurilor pe care le dețin, conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), cu sprijinul de specialitate al poliției, pentru sistemele civile de pază, sau al jandarmeriei, pentru cele militare, stabilesc modalități concrete de organizare și de executare a pazei, după caz, cu efective de jandarmi, pază cu gardieni publici, pază proprie sau pază prin societăți specializate.

(2) Unitățile grupate pe un anumit spațiu pot organiza, cu avizul poliției, paza în comun cu gardieni publici, pază proprie sau prin societățile specializate de pază. Conducătorii acestor unități stabilesc forma de pază, obligațiile și răspunderile fiecărui beneficiar, inclusiv cele privind întocmirea planului de pază.

(3) La unitățile unde nu este posibilă realizarea unui sistem de pază organizat, conducătorii acestora sunt obligați să execute împrejmuiri, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarmă sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei și integrității bunurilor.

Art. 5 alin1 prevede că paza se organizează și se efectuează potrivit planului de pază, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se păzesc, cu avizul de specialitate al poliției. Acest aviz este obligatoriu pentru fiecare caz de modificare a planului de pază.

Totodată, art.4 din același act normativ prevede că răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu revine conducătorilor unităților prevăzute de art.2 alin.1.

Așadar, din analiza textelor legale sus menționate, reiese că titular al obligației de luare a măsurilor de asigurare a pazei bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu, prevăzute la art.4 și art.3 și 5 din Legea 333/2003, este conducătorul unității, persoană fizică, acesta având calitatea de subiect activ al contravenției prevăzute de art.60 lit.a reținută în sarcina petentei, persoană juridică.

În aceste condiții, este nelegală sancționarea persoanei juridice pentrru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de Legea 333/2003, petenta Posta R. neavând calitatea de contravenientă.

Pentru toate aceste considerente, instanța urmează să admită plângerea contravențională și să anuleze procesul verbal . nr._ din 21.12.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravenționala formulată de petenta, CN POȘTA R. SA cu sediul în sector 2, București, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ILFOV cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ din 21.12.2012.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 20.12.2013.

P., GREFIER,

Red. Jud. I.E.M./thn.E.A./4 ex/ 06.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7772/2013. Judecătoria BUFTEA