Pretenţii. Sentința nr. 4025/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4025/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 3688/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr.4025

Ședința publică de la 13.06.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: L. C. M.

Grefier: S. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . GROUP SA, pe pârâta . R. SA și intervenientul P. A., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 05.06.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, 13.06.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANTA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.03.2012 sub nr._ reclamanta . GROUP SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta . R. SA și cu intervenientul forțat P. A., pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 92.317,99 lei, din care 91.313,54 lei diferență despăgubire achitată, 1.004,45 lei penalizări de întârziere aplicate cuantumului inițial pentru perioada 13.03._12, în continuare până la data plății integrale, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 01.05.2011, intervenientul P. A. în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat de răspundere civila obligatorie la societatea parata a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ . Circumstanțele producerii accidentului au fost consemnate în adresa nr._/01.05.2011 emisă de DGPMB.

Autoturismul avariat având numărul de înmatriculare_, era asigurat facultativ la . GROUP SA motiv pentru care reclamanta la solicitarea asiguratului său a deschis dosar de daună în cadrul căruia a achitat asiguratului său o indemnizație de asigurare de 91.313,54 lei.

Prin plata indemnizație, reclamanta a menționat, că potrivit art. 22 Legea 136/1995 s-a subrogat în drepturile asiguratului, având dreptul de a recupera despăgubirea plătită direct de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie a persoanei vinovate de producerea accidentului, posibilitate prevăzută de art. 54 din Legea 136/1995.

A mai precizat că la data de 22.02.2012 a comunicat pârâtei toate documentele necesare instrumentării dosarului de daună, însă aceasta nu a achitat suma de 91.313,54 lei ci a efectuat o plată parțială de 41.296,40 lei.

Ca urmare a neachitării la termen a sumei de 91.313,54 lei, reclamanta a calculat penalități de 0,1 % pe zi de întârziere în cuantum 1.004,45 lei penalizări de întârziere aplicate cuantumului inițial pentru perioada 13.03._12.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 22, 49, 54 din Legea 136/1995, Ordinul CSA 5/2010.

Cererea a fost timbrată cu 3457,36 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar.

Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.

Instanța, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În temeiul dispozițiilor art.3-5 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor noului cod civil prezenta cauză este guvernată de prevederile Codului civil din 1864.

La data de 01.05.2011 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr. de înmatriculare_ și_, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în adresa nr._/01.05.2011 emisă de DGPMB (f.5).

La data producerii accidentului – autoturismul cu nr. de înmatriculare_, avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . R. SA (poliță f.131), iar autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ era asigurat facultativ la . Group SA astfel cum rezultă din polița . nr._(f.10).

Astfel cum reiese din adresa nr._/01.05.2011 emisă de DGPMB (f.5) culpa exclusivă pentru producerea accidentului aparține intervenientului forțat.

La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. BB1011CA008377, în cadrul căruia a aprobat despăgubirea de 91.313,54 lei reprezentând contravaloarea reparațiilor efectuate la autoturismul cu număr de înmatriculare nr._, despăgubire care a fost achitată către societatea care a efectuat reparațiile, astfel cum rezultă din extrasul de cont. Valoarea despăgubirilor calculată de reclamantă rezultă din înscrisurile depuse.

Potrivit art. 22 din Legea 136/1995 reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 22.02.2012, a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f.36), pârâta achitând parțial suma solicitată potrivit extrasului de cont nr. 6/10.01.2013, așa cum reiese și din precizarea depusă la dosarul cauzei.

În aceste condiții, instanța având în vedere dispozițiile art. 22 din Legea 136/1995 precum și faptul că în cauza sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale (faptă ilicită constând în încălcarea de către intervenientul forțat a regulilor de circulație prevăzute de OUG 195/2002, prejudiciul constând în avariile produse autoturismului aparținând asiguratului CASCO, culpa exclusivă a intervenientul forțat în producerea accidentului a fost stabilită, precum și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu), în temeiul art. 998-999 Cod civil va admite cererea reclamantei si va obliga parata, asiguratorul RCA al intervenientul forțat, la plata sumei de 50.017,14 lei reprezentând diferență debit principal neachitată.

Având în vedere că avizarea de daună a fost efectuată la data de 22.02.2012 și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 91.313,54 lei în termen de 15 zile, ci parțial în data de 10.01.2013, în baza dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta si la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului principal de_,54 lei de la data scadenței, 13.03.2012 până la data plății parțiale, 10.01.2013, la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere aferente diferenței de despăgubire de_,14 lei de la 11.01.2013 până la data plății integrale.

Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 9372,08 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat, cu titlul de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea precizată formulată de reclamanta . GROUP SA, cu sediul ales la C.. Av. A. Nedelus din București, . nr. 83, sector 3 în contradictoriu cu pârâta . R. SA, cu sediul în Voluntari, Șoseaua București Nord, Global City Business Park nr. 10, . Ilfov și intervenientul P. A., domiciliat în București, .. 6, ., ..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a diferentei de despagubire de_,14 lei .

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere aferente debitului principal de_,54 lei de la data scadenței, 13.03.2012 până la data plății parțiale, 10.01.2013.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere aferente diferentei de despagubire de_,14 lei de la 11.01.2013 până la data plății integrale.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9372,08 lei reprezentand taxa judiciară de timbru 3457,36 lei, timbru judiciar-5 lei, onorariu avocat-5909,72 lei .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.06.2013.

Președinte Grefier

L. C. M. S. D.

Red.jud.L.C.M./

Tehn.SD/15.07.2013/5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4025/2013. Judecătoria BUFTEA