Somaţie de plată. Sentința nr. 2999/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2999/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 30-04-2013 în dosarul nr. 16500/94/2012
Dosar nr._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2999
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 30 APRILIE 2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea, . SRL și pe debitoarea, ., având ca obiect somație de plată, completare dispozitiv.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 23.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 30.04.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 25.03.2013, creditoarea, . SRL în contradictoriu cu debitoarea, . a formulat cerere prin care solicită completarea dispozitivului sentinței civile nr. 1612 pronunțată la data de 19.03.2013 în dosarul nr._ /2013 de Judecătoria B..
Arată că cheltuielile de judecată efectuate în proces de . SRL au constat în taxă de timbru 39 lei, timbru judiciar de 0,3 lei și onorariu de avocat în cuantum de 1200 lei, conform chitanței nr.10/19.12.2012 emisă de C.I. B. O. O. depusă la dosarul cauzei odată cu cererea de chemare în judecată.
Mai arată că din eroare instanța a omis obligarea debitoarei . și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
In drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 281 și urm C.p.c.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 281 indice 2 C.p.c. dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
P. sentința civilă nr. 1612 din data de 19.03.2013, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._, instanța a admis cererea formulată de creditoarea . SRL si a obligat debitoarea, . la plata către creditoare în termen de 10 zile de la data comunicării prezentei ordonanțe a sumei de 6.568 lei cu titlu de chiria neachitată până la data introducerii acțiunii și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,06 % pe zi din cuantumul sumei datorate, de la data scadenței fiecărei facturi în parte (2) și până la plata efectivă a debitului.
Precum și la plata către creditoare a sumei de 39,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Deși atât in motivarea hotărârii cat si in dispozitivul acesteia, instanța a obligat pârâta și la plata cheltuielilor de judecată efectuate, instanța a omis obligarea debitoarei și la plata sumei de 1200 lei reprezentând onorariu de avocat, motiv pentru care va admite cererea de completare, fiind incidente dispozițiile art. 2812 C.p.c.
Cu privire la temeinicia cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța constată că, dovada achitării onorariului de avocat a fost făcută cu chitanța nr.10/19.12.2012 emisă de C.I. B. O. O., depusă la dosarul cauzei odată cu cererea de chemare în judecată.
In baza art. 274 C.p.c., instanța va obliga debitoarea la plata către creditoare a sumei de 1239,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 39,3 lei taxă de timbru și timbru judiciar și 1200 lei onorariu avocat apreciind că fața de natura și complexitatea cauzei suma solicitată nu este în discrepanță cu munca prestată de apărătorul ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea completatoare formulată de creditoarea, . SRL cu sediul ales la Cabinet de avocat B. O. O., cu sediul în ., ., ., București, în contradictoriu cu debitoarea, . cu sediul în Voluntari, .. 90D, . 2, J. Ilfov, și la punctul de lucru - Restaurantul " La Gondola" - sector 1, București, .. 2C.
Completează sentința civilă nr. 1612/19.03.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul_ .
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 1239,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 39,3 lei taxă de timbru și timbru judiciar și 1200 lei onorariu avocat.
Cu drept de cerere în anulare pentru debitoare în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.04.2013.
P., GREFIER,
Red. Jud. M.E.I./thn.Gr.E.A./5 ex/ 2013
← Actiune in regres. Sentința nr. 528/2013. Judecătoria BUFTEA | Actiune in regres. Sentința nr. 4743/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|