Pretenţii. Sentința nr. 2043/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 2043/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 1297/94/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr. 2043

Ședința publică de la 04.04.2013

Instanța constituită din:

Președinte: L. C. M.

Grefier: S. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de reclamanta Asociația de proprietari .>și pârâtul S. S., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 20.03.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 28.03.2013, apoi la data de astăzi 04.04.2013 când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.02.2011 sub nr._ reclamanta Asociația de Proprietari . cu pârâtul S. S., a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 12.848,58 lei, compusă din 9.249,69 lei întreținere, 3413,89 penalități, 140 lei fond de reparații, pentru perioada februarie 2002-noiembrie 2010.

În motivare, reclamanta a arătat ca pârâtul nu a achitat suma de 12.848,58 lei.

În drept au fost invocate dispozițiile art.50 alin.1 3 din Legea 230/2007.

Cererea scutită de plata taxelor de timbru conform art.50 alin.2 din Legea 230/2007.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile autorității de lucru judecat, prescripția dreptului material la acțiune.

În motivare a arătat cu privire la excepția autorității de lucru judecat că, prin decizia civilă nr.436/R/01.10.2004 Tribunalul București - Secția a III a Civilă a constatat cu privire la lipsa capacității procesuale de exercițiu a reclamantei în perioada februarie 2002-mai 2010.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune a arătat că, în ceea ce privește sumele datorate după data de 13 mai 2010, când a rămas definitivă și irevocabilă hotărârea de acordare a personalității juridice 4142/22.06.2009, să se constate că acestea sunt incorect calculate, privitor la cota parte ce i-a fost atribuită. Astfel, privitor la calculul energiei electrice nu s-a ținut cont că la contoarul ce măsoară energia electrică a scării, sunt branșate la subsol boxe ce aparțin unor proprietari ce au apartamentele pe celelalte două scări ale blocului. Privitor la administrator arată că acesta face doar muncă de contabil-casier. Referitor la costul apei reci, arată că administratorii nu au citit apometrele din apartamente, apometrele sunt neomologate și neverificate metrologic. Privitor la cheltuielile legate de curățenia spațiilor comune arată că nu este de acord să plătească serviciile ale căror beneficiari sunt etajele 1 și 2.

În drept a invocat prev. art. 115 c.p.c.

În cadrul probelor, în temeiul art.167 al.1 c.p.c. instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri și interogatoriu.

Prin încheierea din 04.07.2011 instanța a admis în parte excepția de prescripție a dreptului material la acțiune pentru cheltuielile de întreținere aferente perioadei februarie 2002-octombrie 2007.

La data de 01.08.2011 instanța în temeiul art.129 c.p.c. a încuviințat și proba cu expertiză contabilă.

Expertiza tehnică în specialitatea contabilitate asociații de proprietari de expert C. E..

Analizând actele si lucrările dosarului instanța constata următoarele:

Pârâtul S. ocupă imobilul situat în localitatea B., .,., ap1 .

La data introducerii acțiunii, pârâtul avea un debit față de reclamantă în cuantum de_,58 lei ce se compune din întreținere,penalități,fond reparații și care cuprinde perioada februarie 2002-noiembrie 2010.

În cauză,prin încheierea din 04.07.2011 s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada februarie2002-octombrie 2007, stabilindu-se prin concluziile raportului de expertiza contabilă cheltuieli de întreținere aferente perioadei noiembrie 2007-noiembrie 2010 în cuantum de 5824,87 lei și penalități de întârziere în cuantum de 5016,54 lei.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, privind înființarea, organizarea și funcționarea Asociațiilor de proprietari, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

În conformitate cu dispozițiile art. 49 alin. 1 din același act normativ, Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Potrivit art. 12 lit A, d) din Hotarârea nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 230/2007, proprietarii membri ai asociatiei au dreptul de a contesta la presedintele asociatiei de proprietari modul de calcul al cotei de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari, in termen de 10 zile de la afisarea listei de plata. Pârâtul nu a făcut dovada contestării modului de calcul al cotei de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari .

A retinut instanta ca pârâtul S. ocupă imobilul situat în localitatea B., ., ., ap1,Județul Ilfov in perioada noiembrie 2007-noiembrie.2010 nu a achitat cota de contributie ce ii revenea in cadrul cheltuielilor asociatiei, astfel cum rezulta din fisele de plata.

In conformitate cu prevederile art. 379 alin.3 din Codul de procedura civila, creanta este certa atunci cand existenta ei rezulta din insusi actul de creanta sau si din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dansul.

De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 379 alin.4 din Codul de procedura civila, creanta este lichida atunci cand catimea ei este determinata prin insusi actul de creanta sau cand este determinabila cu ajutorul actului de creanta sau si a altor acte neautentice fie emanand de la debitor, fie recunoscute de el, fie opozabile lui in baza unei dispozitii legale sau a stipulatiilor continute in actul de creanta.

In ceea ce priveste caracterul exigibil al creantei, instanta a retinut dispozitiile art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, dispozitii potrivit carora cotele de contributie la cheltuielile asociatiei trebuie sa fie platite in termen de maximum 20 de zile de la data afisarii listei de plata. Prin urmare, in temeiul art. 46 si art 50 din Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, instanta va admite actiunea, obligand paratul la plata catre reclamanta a sumei de 5824,87 lei lei cu titlu de cheltuieli de intretinere si 5016,54 lei lei cu titlu de penalitati de intarziere aferente perioadei aferente perioadei noiembrie 2007-noiembrie 2010 .

Reclamanta a făcut dovada debitului în cuantum de 5824,87 lei, reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada noiembrie 2007 – noiembrie 2010, dar pârâta nu a făcut dovada achitării acestuia.

Cu privire la susținerile pârâtului în sensul că fosta Asociația de locatari a rămas până în 13 mai 2010 o persoană lipsită de capacitate juridică și că se impune respingerea acțiunii pe acest motiv,instanța constată că la data introducerii acțiunii Asociația de proprietari era legal înființată,având capacitate juridică de exercițiu,iar lipsa capacității de exercițiu a Asociației anterior datei de 13 mai 2010 nu poate fi de natură a-l exonera de pârât de la plata cheltuielilor de întreținere. Cu privire la erorile pe care pârâtul susține că le-ar avea listele de întreținere, acesta nu a făcut dovada contestării lor în termenul legal și nici dovada relei credințe a întocmirii acestora.

Nu pot fi reținute nici susținerile pârâtului în sensul că,nefiind membru al Asociației de proprietari, hotărârile Adunării Generale ale acesteia nu îl afectează, față de dispozițiile art. 24 alin 4 care prevăd că „ Hotărârile adunării generale a asociației de proprietari sunt obligatorii și pentru proprietarii din condominiu care nu au fost prezenți la adunarea generală, precum și pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociației de proprietari”.

Având în vedere toate aceste considerente, instanța va admite acțiunea și o va obliga pe pârâtă la plata sumei de 5824,87 lei de lei, reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada noiembrie 2007 – noiembrie 2010,precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 5016,54 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. pr. civ., admite cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 lei, reprezentând onorariu expert-1000 lei(fila 219) și onorariu avocat-1000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari . sediul în B., ., ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. S., domiciliat în B., ., ., ..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 5824,87 lei de lei, reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada noiembrie 2007 – noiembrie 2010, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 5016,54 lei.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 2000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert și onorariu avocat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.04.2013.

Președinte Grefier

L. C.-M. S. D.

Red. Jud. LCM/SD/21.05.2013/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2043/2013. Judecătoria BUFTEA