Plângere contravenţională. Sentința nr. 6332/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6332/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 1882/94/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINTA CIVILA NR.6332
Ședința publică de la 29.10.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE TĂŞCAN ADRIANA
GREFIER F. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul P. F. împotriva procesului – verbal de constatare și sancționarea contravenției . nr._ din data de 25.03.2011, emis de intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN.
Dezbaterile de fond au avut loc in ședința publica de la 22.10.2013, fiind consemnate in încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 29.10.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 07.02.2013, sub nr._, contestatorul P. F., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), a solicitat sa se dispună anularea procesului-verbal de contravenție . 11 nr. R11 nr._/25.03.2011.
In motivarea plângerii, contestatorul a arătat că în data de 23.10.2010 autoturismul marca Mercedes – Benz cu număr de înmatriculare_ a fost înstrăinat către Ispilante I. prin Contractul de vânzare – cumpărare pentru un autovehicul folosit și radiat din evidențele Serviciului Public Finanțe Publice Locale Sector 6. În luna Ianuarie 2013 a mers la biroul taxe locale pentru a achita impozitul și a aflat că are de achitat amendă de la CNADNR. A precizat că la data comiterii contravenției nu mai deținea în proprietate autovehiculul.
In dovedirea plângerii, contestatorul a depus la dosar înscrisuri doveditoare(f.3-7)
Intimata a înaintat la dosar planșe fotograf0 (f.17-23).
Analizând materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța
reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 25.03.2011, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art.8 alin.1 din OG nr.15/2002 reținându-se în sarcina acesteia că, la data de 27.10.2010, ora 08.09, a circulat pe DN2 km 19+650 Șindrilița cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ fără a deține rovinietă valabilă.
Fiind învestită potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 cu verificarea legalității și temeiniciei procesului verbal, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta nu a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale prevăzute de art.16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Astfel, art. 17 din OG nr.2/2001 lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
În conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 455/2001, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.
De asemenea, potrivit art. 6 din același act normativ, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile.
Înscrisul sub semnătură privată trebuie diferențiat de înscrisul autentic, acesta din urmă fiind acel act întocmit cu solemnitățile prevăzute de lege, de către un funcționar public competent. În schimb, înscrisul sub semnătură privată este actul întocmit și semnat de persoane în raporturile civile dintre acestea, iar nu de un funcționar abilitat de lege cu încheierea unor acte de constatare si de sancționare a contravențiilor.
Instanța subliniază că procesul-verbal are natura juridică a unui act administrativ, un act autentic, de drept public, astfel că nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică.
Chiar dacă procesului verbal i s-ar aplica dispozițiile legale privind semnătura electronică, în cauza de față intimata nu a făcut dovada valabilității unei asemenea semnături, dat fiind faptul că, potrivit procesului verbal atacat agentul constatator utiliza certificatul calificat numărul_GNC4 din data de 17.02.2011, pe când la dosarul cauzei a fost depus un certificat calificat purtând un alt număr (_0362e4) și a cărui valabilitate începe la data de 17.02.2013, ulterior constatării contravenției și întocmirii procesului verbal.
Având în vedere că motivele de nelegalitate analizate din oficiu au condus la anularea procesului verbal, instanța nu va mai analiza apărările petentului în ceea ce privește netemeinicia, față de faptul înstrăinării autovehiculului.
Prin urmare, instanța reține că procesul verbal atacat, care nu poartă semnătura agentului constatator (înscrisul nu este semnat olograf iar semnătura electronică nu este valabilă) nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, motiv pentru care va fi anulat, cu consecința exonerării petentului de plata amenzii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite plângerea formulată de petentul P. F. cu domiciliul în București, ..6, . 1, Etaj 7, Aparetament 47, Sectror 6 în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ – CESTRIN cu sediul în București, ..401 A, Sector 6.
Anuleaza procesul verbal . nr._/25.03.2011.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica astazi, 29.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
TĂȘCAN A. F. G.
Red.jud.T.A..
Thn.red.gr.FG/ 4ex /
17.01.2014
← Somaţie de plată. Sentința nr. 1619/2013. Judecătoria BUFTEA | Pretenţii. Sentința nr. 2043/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|