Pretenţii. Sentința nr. 2868/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2868/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 7652/94/2012
DOSAR NR._ SECȚIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2868
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 26.04.2013
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. E. D.
GREFIER: D. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S. C. DE asigurare REASIGURARE ASTRA SA, și pe pârât ., intervenientul forțat D. A., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publica de la 18.04.2013, fiind consemnate în încheierea de ședința de la aceea data, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data 26.04.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 26.06.2012, sub nr._ reclamanta, S.C. ASIGURARE REASIGURARE ASTRA S.A., în contradictoriu cu pârâta, . REASIGURARE SA și intervenientul forțat D. A. a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 1107,27 lei din care suma de 1099,57 lei reprezintă cuantumul despăgubirii achitate de ASTRA pentru avariile autovehiculului cu numărul_, suma de 7,7 lei reprezintă penalități de întârziere calculate până la data introducerii prezentei acțiuni; precum și obligarea pârâtei in continuare la penalități de întârziere până la achitarea integrală a sumelor datorate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în data de 26.10.2011, intervenientul forțat, D. A., a produs din culpa sa un accident de circulație, așa cum rezultă Constatarea Amiabilă de Accident, avariind auto cu numărul_ .
Reclamanta a mai arătat că auto_ era asigurat CASCO la S.C. ASTRA S.A. cu polița nr.IS_2, în baza căreia a achitat despăgubirea în cuantum de 1099,57 lei.
In temeiul dispozițiilor Legii nr. 136/1995 coroborate cu art.2210, 2223, 2225 din Codul Civil, prin plata despăgubirii asigurătorul CASCO se subroga in drepturile asiguratului sau CASCO, fiind in drept a recupera suma achitata de la vinovatul de producerea accidentului.
In temeiul dispozițiilor Legii nr. 136/1995, suma plătită drept despăgubire urmează a fi recuperata de la S.C. E. România Asigurare Reasigurare S.A., asigurătorul RCA al vinovatului.
Deși convocată la conciliere pârâta nu a înțeles să achite debitul.
Întrucât plata nu a fost făcută nici până în prezent, reclamanta considera ca fiind responsabila de neîndeplinirea obligației care-i revenea, societatea de asigurări S.C. E. România Asigurare Reasigurare S.A.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.2210, 2223, 2225 C.civil, art. 49, art.54 din Legea nr. 136/1995, art. 64 din Ordinul nr. 5/2010 al CSA și art.274 C.proc.civ..
În dovedire a depus la dosar înscrisuri (filele 7 – 30).
A solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și orice altă probă a cărei necesitate ar reieși din dezbateri.
La data de 27.02.2013 pârâta a depus la dosar precizare prin care a arătat că a achitată reclamantei debitul principal, solicitând instanței respingerea acțiunii ca rămasă fără temei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.
Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 22.05.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f.5), pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la suma solicitată.
Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.
Față de precizarea formulată de reclamantă la termenul din 18.04.2013 prin concluzii scrise, instanța o califică drept o diminuare a cuantumului pretențiilor solicitate în temeiul art. 132 pct. 2 C.pr.civ. ce reprezintă prin raportare la dispozițiile art. 129 C.pr.civ. obiectul învestirii instanței.
Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 22.05.2012, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta către reclamanta la penalităților de întârziere de 0.1% raportate la debitul de 1099,57 lei, calculate de la data scadenței până la data plății 19.12.2013.
În temeiul art. 275 C.pr.civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. Având în vedere faptul că în litigiile comerciale, în prezent denumite litigii cu profesioniști, debitorul este de drept în întârziere de la data scadenței, precum și faptul că pârâta a căzut în pretenții, instanța va admite cererea privind obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar 99,58 lei +3 lei, onorariu avocațial - 620 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea precizată formulată de reclamanta S. C. DE ASIGURARE REASIGURARE ASTRA SA, prin Cabinetul de Avocatură "L. P." cu sediul în ., ., ., sectorul 3, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA, având sediul în Voluntari, . City Business Park, nr. 10, .. 4, J. ILFOV. și intervenientul forțat D. A., cu domiciliul în Iași, ., ., ..
Obliga parata către reclamanta la plata penalităților de întârziere de 0.1% raportate la debitul de 1099,57 lei, calculate de la data scadenței până la data plății 19.12.2013.
Obliga parata către reclamanta la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar 99,58 lei +3 lei, onorariu avocațial - 620 lei.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la data comunicării.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.04.2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red.CED/tehnored DS/2013/5 ex
← Validare poprire. Sentința nr. 207/2013. Judecătoria BUFTEA | Somaţie de plată. Sentința nr. 3347/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|