Pretenţii. Sentința nr. 424/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 424/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 5562/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr. 424

Ședința publică de la 31.01.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. R. E.

Grefier: S. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta S.C. P. V. AG împotriva pârâtei S.C. E. ROMÂNIA asigurare REASIGURARE S.A. și intervenientul K. M..

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 23.01.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, 31.01.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANTA

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.05.2012 sub nr._ reclamanta S.C. P. V. AG a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. și cu intervenientul forțat K. M. pronunțarea unei hotărâri prin care sa se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4104,46 lei, reprezentând diferență despăgubire neachitată, 135,44 lei reprezentând penalități de întârziere aferente calculate în perioada 05.04._12, plus în continuare penalități de 0.1% pe zi de întârziere, calculate până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat ca la data de 01.11.2011, intervenientul K. M. în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat de răspundere civila obligatorie la societatea parata a avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ . Circumstanțele producerii accidentului au fost consemnate în formularul de constatare amiabilă întocmit la data accidentului.

Autoturismul avariat având numărul de înmatriculare_, era asigurat facultativ la S.C. P. V. AG motiv pentru care reclamanta la solicitarea asiguratului său a deschis dosar de daună în cadrul căruia a achitat asiguratului său o indemnizație de asigurare de 4104,46 lei.

P. plata indemnizație, reclamanta a menționat, că potrivit art. 22 Legea 136/1995 s-a subrogat în drepturile asiguratului, având dreptul de a recupera despăgubirea plătită direct de la asigurătorul de răspundere civilă obligatorie a persoanei vinovate de producerea accidentului, posibilitate prevăzută de art. 54 din Legea 136/1995.

A mai precizat că la data de 20.03.2012 a comunicat pârâtei toate documentele necesare instrumentării dosarului de daună, însă aceasta nu a achitat suma de 4104,46 lei.

Ca urmare a neachitării la termen a sumei de 4104,46 lei, reclamanta a calculat penalități de 0,1 % pe zi de întârziere în cuantum total de 135,44 lei aferente debitului, pentru perioada 05.04._12.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1349 alin.1 și 2 Codul civil, Legea nr.136/1995 și Dispozițiile Ordinului CSA.

Cererea a fost timbrată cu 359,19 lei taxă de timbru și 3 lei timbru judiciar.

Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu a fost reprezentantă în instanță.

Instanța, în temeiul art. 167 Cod procedură civilă a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri considerând-o utilă, concludentă și pertinentă pentru justa soluționare a cauzei.

În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanta a depus documente din dosarul de daună.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În temeiul dispozițiilor art.3-5 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a dispozițiilor noului cod civil prezenta cauză este guvernată de prevederile noului cod civil..

La data de 01.11.2011 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr. de înmatriculare_ și_, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în constatarea amiabilă de accident (f.5).

La data producerii accidentului – autoturismul cu nr. de înmatriculare_, avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă la . Reasigurare SA (poliță f.10), iar autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ era asigurat facultativ la societatea reclamantă astfel cum rezultă din polița nr._ (f.11).

Astfel cu rezultă din constatarea amiabilă de accident (f.5) s-a stabilit culpa exclusivă a intervenientului forțat pentru producerea accidentului, reținându-se că acesta nu a păstrat distanța regulamentară dintre autovehicule, avariind autovehiculul asigurat CASCO.

La cererea asiguratului său, reclamanta a deschis dosarul de daună nr. P. 4648 EC11-30 în cadrul căruia a aprobat despăgubirea de 4104,46 lei reprezentând contravaloarea_, despăgubire care a fost achitată către societatea care a efectuat reparațiile, conform extrasului de cont depus la f.9. Valoarea despăgubirilor calculată de reclamantă rezultă din înscrisurile depuse.

Potrivit dispozițiilor art.2210 din noul cod civil reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 20.03.2012, a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f.13).

Având în vedere că pârâta a achitat suma solicitată la data de 08.01.2013, astfel cum rezultă din extrasul de cont depus de reclamantă, instanța ca respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 4104,46 lei.

Având în vedere că avizarea de daună a fost efectuată la data de 20.03.2012 și că pârâta nu a efectuat plata sumei de 4104,46 lei în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin. 4 din Normele aprobate prin Ordinul 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga parata la plata penalităților de 0,1% pe zi întârziere în cuantum de 1145,14 lei, aferente debitului de 4104,46 pentru perioada 05.04.2012 (data scadenței) – 08.01.2013 (data achitării debitului principal).

Față de cererea reclamantei, și întrucât pârâta a căzut în pretenții, în raport cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă, a sumei de 1674,78 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat, cu titlul de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. P. V. AG cu sediul ales la C.. Avocat F. P. din București, .-189, Scara 1, Etaj 1, Apartament 1, Sector 2 în contradictoriu cu pârâta S.C. E. ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. cu sediul în Voluntari, . City Business Park, nr.10, Clădirea O23, Etaj 4, Județul Ilfov și intervenientul forțat K. M., domiciliat în Timișoara, ., ..

Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 4104,46 lei.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi întârziere în cuantum de 1145,14 lei aferente debitului de 4104,46 lei pentru perioada 05.04.2012– 08.01.2013.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1674,78 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31.01.2013.

Președinte Grefier

C. R. E. S. D.

Red.jud.C.R.E.

Thn.SD/5ex/25.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 424/2013. Judecătoria BUFTEA