Actiune in regres. Sentința nr. 528/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 528/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 9716/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr.528

Ședința Publică din data de 04.02.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU

Grefier C. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA si intervenientul E. N. C., având ca obiect acțiune in regres.

Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publică din data de 28.01.2013 fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea dată, parte integranta din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la 04.02.2013 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ la data de 14.08.2012, reclamanta . SA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța in contradictoriu cu pârâta E. R. asigurare REASIGURARE S.A și intervenientul forțat E. N. C., să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 7.870,94 lei, reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate de reclamantă pentru repararea autovehiculului cu număr de înmatriculare marca Skoda cu nr.de înmatriculare_ precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1 % pe zi calculate de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată că în data de 16.04.2012 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autovehiculele cu nr.de înmatriculare_ si_, circumstanțele producerii acestuia fiind consemnate în constatarea amiabilă de accident.

A fost avariat autoturismul cu nr.de înmatriculare_ asigurat CASCO cu polița nr._ în baza căreia s-a deschis dosarul de daună nr.CG627147 si s-a plătit despăgubirea în cuantum de 7.870,94 lei. Deținătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A cu polița nr._.

În drept au fost invocate disp. art.2210 Noul cod civil si Ordinul CSA 14/2011, art.720 ind.1C. pr civ,art. 49 din Legea nr.136/1995.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copie certificată, o . înscrisuri (filele 5-49).

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 583,26 lei si timbru judiciar de 3 lei în baza art. 2 alin. 1 din Legea 146/1997.

În dovedire, s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Legal citată pârâta nu a depus întâmpinare si nu s-a prezentat in instanța.

Legal citat, intervenientul a depus întâmpinare insă nu s-a prezentat în instanță.

Instanța a încuviințat si administrat pentru reclamantă si intervenient proba proba cu înscrisuri.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:

La data de 16.04.2012, E. N. C., conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație în urma căruia a fost întocmită constatare amiabilă de accident(f.7). A fost avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare_ asigurat CASCO cu polița nr._/22.03.2012(f.14) în baza căreia reclamanta a întocmit dosarul de daună nr. CG627147 și a plătit despăgubirea în cuantum de 7.870,94 lei astfel cum rezultă din extrasul de cont depus la fila 28-29 din dosar. Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A, cu polita ./16/H16/DV nr._, cu valabilitate din data de 28.12.2011 până în data de 27.06.2012(f.17).

În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2210 alin.1 din Codul Civil potrivit cărora în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane. Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

Culpa intervenientului forțat în producerea accidentului rezultă din constatarea amiabilă încheiată și din declarațiile celor doi conducători implicați în accidentul rutier, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale reglementată de art. 1357 din Codul Civil conform căruia cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. De asemenea, conform alin. 2 autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Astfel, fapta ilicită constă în încălcarea dispozițiilor OUG 195/2002, întrucât intervenientul forțat nu a păstrat distanța de siguranță față de autovehiculul din fața sa și l-a acroșat în partea din spate atunci când acesta a oprit la trecerea de pietoni. Prejudiciul produs rezultă din nota de constatare în care s-au consemnat avariile suferite de autoturismul asigurat facultativ la societatea reclamantă, iar cuantumul pagubei a fost determinat ulterior pe baza devizului de reparații. Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu există, întrucât din înscrisurile întocmite de inspectorul de dauna reiese că avariile constatate la autovehiculul asigurat facultativ s-au datorat impactului dintre cele două vehicule.

Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 49 din Legea 136/1995 societatea pârâtă care este asigurător RCA, este ținută să acopere prejudiciile pentru care asiguratul său răspunde în baza legii.

Așadar, având în vedere că reclamanta, în calitate de asigurător CASCO a achitat valoarea pagubei în locul pârâtei, aceasta în temeiul art. 2210 din Codul civil se subrogă în drepturile proriului asigurat împotriva asigurătorului de răspundere civilă în limitele obligației acestuia. În consecință, instanța consideră primul capăt de cerere întemeiat, urmând ca, în baza art. 49 din Legea 136/1995, să oblige pârâta la plata sumei de 7.870,94 lei, reprezentând contravaloarea reparațiilor achitate de reclamantă. Totodată, având în vedere că despăgubirea nu a fost plătită de asiguratorul RCA în 15 zile de la data avizării scrise, în conformitate cu dispozițiile art.64 alin.4 din Normele de aplicare ale Ordinul CSA nr.14/2011 instanța va admite și celelalte capete de cerere și va obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, calculate de la data introducerii acțiunii 14.08.2012 până la data achitării integrale a debitului principal.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța, având în vedere că pârâta a căzut în pretenții, o va obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.049,46 lei constând în contravaloarea taxei judiciare de timbru de 583,26 lei, a timbrului judiciar de 3 lei și a onorariului de avocat de 1.463,20 lei (conform ordinului de plată depus la dosar).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta . SA, cu sediul ales la SOCIETATEA CIVILĂ DE AVOCAȚI "C. & C." in sector 1, București, .. 80-84, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA cu sediul Voluntari, . City Business Park, nr.10, ..4,județul Ilfov si intervenientul E. N. C. domiciliat în Salonta, .. 13 județul Bihor.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7.870,94 lei, reprezentând debit principal.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data introducerii acțiunii 14.08.2012 până la data achitării integrale a debitului principal.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.049,46 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04.02.2013.

Președinte Grefier

Red: jud. FAL Tehndact. CL 5 ex/13.03.2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

ÎNCHEIERE

Ședința Publică din data de 28.01.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALINA LOREDANA FLORESCU

Grefier C. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SA, în contradictoriu cu pârâta . REASIGURARE SA si intervenientul E. N. C., având ca obiect acțiune in regres.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta apărător T. C. cu împuternicire avocațială aflata la fila 30 dosar, lipsă fiind pârâta si intervenientul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței următoarele:- cauza se afla la primul termen de judecata, stadiul dosarului- fond, reclamanta a solicitat judecarea cauzei in lipsă, potrivit art. 242 C.pr.civ., fiind citata cu mențiunea de a depune taxa judiciara de timbru in cuantum de 583,26 lei si timbru judiciar de 3 lei, prin serviciul registratură, la data de 21.01.2013 intervenientul a depus la dosar întâmpinare,după care,

În ședință publică, reprezentantul reclamantei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 583,26 lei si timbru judiciar de 3 lei.

Instanța ia act că s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 583,26 lei si timbrului judiciar aferent în cuantum de 3 lei pe care le anulează in ședința publică.

Instanța în temeiul dispoz.art.159 din.1 al.4 C.pr.civ., verifică competența de soluționare a cauzei și în temeiul dispoz.art.1 și art.7 C.pr.civ, apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat instanța acordă părților cuvântul pe probe.

Pe probe având cuvântul, reprezentantul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Cu privire la probele solicitate de reclamanta, instanța, in temeiul art.167 C.pr.civ, încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar si față de actele si lucrările dosarului instanța constata cauza in stare de judecata si acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, obligarea pârâtei la plata sumei de la plata sumei de 7.870,94 lei, obligarea la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere de la data introducerii acțiunii si până la data achitării integrale a debitului precum si la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar si onorariu de avocat. Depune la dosar concluzii scrise.

INSTANTA

Având nevoie de timp pentru a delibera si pentru ca părțile să depună concluzii scrise, va dispune amânarea pronunțării cauzei, sens in care,

DISPUNE

Amână pronunțarea cauzei la 04.02.2013.

Pronunțata in ședința publică azi, 28.01.2013

Președinte, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 528/2013. Judecătoria BUFTEA