Pretenţii. Sentința nr. 4452/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 4452/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 1584/94/2013
ROMÂNIA -JUDEȚUL ILFOV
JUDECĂTORIA BUFTEA
Dosar nr._
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.4452
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 25.06.2013
INSTANȚA CONSITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE TĂŞCAN ADRIANA
GREFIER F. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamanta .. împotriva pârâtei I. I. GINERICĂ Ș..
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care arată următoarele:
- cauza se află la primul termen de judecată; stadiul procesual fond; prin cererea formulată creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă; prin rezoluție s-a pus în vedere creditoarei să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 4866,60 lei și timbrul judiciar de 5 lei, sub sancțiunea anulării cererii.
Instanța constată că, nu s-a achitat taxa de timbru și timbrul judiciar așa cum s-a pus în vedere reclamantei prin rezoluție și din oficiu, față de dispozițiile art.137 alin.1 C.pr.civ. invocă excepția nelegalei timbrării a cererii și față de actele si lucrările dosarului reține cauza în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
P. acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ reclamanta .. a chemat în judecată pârâta I. I. Ginerică Ș. solicitând ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata de daune interese compensatorii în cuantum de 162.780 lei pentru neexecutarea obligației de vânzare a cantității de 80,70 to floarea soarelui din totalul de 150 to. potrivit contractului de vânzare – cumpărare nr.7345/12.06.2012; 244,86 to porumb din totalul de 300 to, potrivit contractului de vânzare – cumpărare nr.7344/12.06.2012, daunele interese compensatorii aferente fiind în cuantum de 122.430 lei, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, a arătat că în baza contractului de vânzare cumpărare nr.7345/12.06.2012, pârâta s-a obligat să vândă câtre reclamantă până la data de 15.09.2012 cantitate de 150 to floarea soarelui la prețul de 480 USD, iar în baza contractului de vânzare – cumpărare 7344/12.06.2012 pârâta s-a obligat să vândă reclamantei până la data de 15.10.2012 o cantitate de 300 to porumb la prețul de 140 Euro. A invocat prevederile art.8 alin.1 din contract care prevede că” dacă vânzătorul nu își execută corespunzător obligațiile prevăzute de prezentul contract va plăti cumpărătorului daune - interese de 500 Ron pentru fiecare tonă de produse nelivrate la data prevăzută de art.3 din contract”.
În data din 30.09.2012 reclamanta a comunicat pârâtei factura de daune interese, pentru nelivrarea floarea soarelui, iar în data de 17.10.2012 a comunicat pârâtei factura de daune interese pentru nelivrarea porumbului. Pârâta nu și-a respectat obligația contractuală. Neexecutarea fiind imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația. Pârâta a fost notificată, însă demersurile au rămas fără rezultat.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.7201 și urm. C., art.1270, 1351, 1516, 1530, 1634 C.civ.
În susținerea cererii reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri sens în care a depus la dosar în copie înscrisuri doveditoare.(f.7-31). Totodată a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâta deși legal citată nu a formulat întâmpinare
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției nelegale timbrări a cererii de chemare în judecată, instanța reține următoarele:
Potrivit art.137 alin.1 C .pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura precum si a celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond a pricinii.
La termenul de judecată din data de 25.06.2013, instanța a invocat excepția nelegalei timbrări a cererii.
P. dispoziția instanței s-a stabilit în sarcina reclamantei achitarea unei taxe de timbru și timbru judiciar în cuantum de 4866,60 lei și timbru judiciar de 5 lei conform art.3 lit. o1 din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare și art.3, alin 1 din OG nr. 32/1995.
Reclamanta a fost înștiințată despre obligația de achitare a taxei de timbru stabilite și a timbrului judiciar, fiind citată cu această mențiune în modalitatea arătată.
Potrivit art. 20, alin 1 din Legea nr. 146/1997 taxele de timbru se plătesc anticipat și în mod similar art. 9 din O.G. nr. 32/1995 prevede faptul că cererile netimbrate corespunzător nu se înregistrează.
Conform art. 20, alin 2 din legea 146/1997 instanța de judecată, constatând la primirea cererii că aceasta este nelegal timbrată a pus în vedere reclamantei prin rezoluție să își îndeplinească obligația de a achita taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar până la primul termen de judecată, indicând cuantumul acestora.
Având în vedere dispozițiile art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, precum și ale art. 9, alin 2 din O.G. nr. 32/1995, neîndeplinirea acestei obligații până la primul termen de judecată din data de 25.06.2012, atrage aplicarea sancțiunii anulării cererii de chemare în judecată, ca nelegal timbrată.
Pentru aceste considerente, constatând drept întemeiată excepția invocată, instanța o va admite ca atare și va anula cererea, ca fiind nelegal timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Anulează cererea formulată de reclamanta .. cu sediul în Voluntari, . Birouri Cubic Center, nr.1B, Etaj 6, Județul Ilfov în contradictoriu cu pârâta I. I. GINERICĂ Ș. cu sediul în Comuna R., ., ca netimbrată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER
TĂȘCAN A. F. G.
Red.jud.T.A.
Thn.red.gr.FG/6ex /
03.07.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 5409/2013. Judecătoria BUFTEA | Somaţie de plată. Sentința nr. 139/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|