Pretenţii. Sentința nr. 4587/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 4587/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 28-06-2013 în dosarul nr. 7914/94/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

SENTINȚA CIVILĂ NR.4587

Ședința publică de la 28.06.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: GALAȚANU N.

GREFIER: M. G.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții M. M. și M. M. și pe pârâtele S.C. asigurare – Reasigurare A. S.A., S.C. P. L. Romania IFN S.A. și S.C. P. B. de Asigurare S.R.L., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 12.06.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 20.06.2013 și la 28.06.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulata si inregistrata pe rolul Judecătoriei C. la 29.11.2011 sub nr._/215/2011, reclamanții M. M. si M. M. au chemat in judecata pe pârâtele S.C. Asigurare – Reasigurare A. S.A., S.C. P. L. Romania IFN S.A. și S.C. P. B. de Asigurare S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța sa fie obligate pârâtele S.C. Asigurare – Reasigurare A. S.A. si P. B. de Asigurare SRL la plata către . IFN SA a daunei totale de_,58 Euro, sa se constate încetarea de drept a contractului de leasing financiar nr._/_ din 11.09.2007, a actului adițional încheiat la 12.08.2009 la contractul de leasing precum si a contractului de novație încheiat la data de 12.08.2009, sa fie obligate pârâtele . IFN SA si . Asigurare SRL sa sisteze facturarea ratelor de leasing si de asigurare CASCO către reclamanți ca fiind nedatorate, să fie obligate pârâtele in solidar la restituirea către reclamanți a ratelor de leasing si de asigurare CASCO achitate după data de 15.05.2011, precum si a diferenței de valoare dintre suma asigurata de_,58 euro si suma datorata de reclamanți către Locator, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea acțiunii s-a arătat ca la data de 12.08.2009 a intervenit intre reclamanți, numitul T. O. R. si P. L. România IFN SA contractul de novație prin care s-a cesionat către reclamanți contractul de leasing nr._/_ încheiat la data de 11.09.2007, in urma contractului de novație fiind încheiat actul adițional nr._/_ la contractul de leasing prin care reclamanții au devenit utilizatori ai autoturismului ce făcea obiectul contractului, urmând a achita in continuare ratele de leasing si de asigurare CASCO.

De asemenea, arată ca la data de 15.05.2011, numitul F. Geronimo S. ce circula cu autoturismul in Italia, a depus plângere la biroul secției de carabinieni R., cu privire la furtul autoturismului mai sus menționat, autoturism pe care îl parcase cu o seara înainte in apropierea locuinței sale; fiind înștiințați despre furtul autoturismului, au anunțat . IFN SA conform mențiunilor din contractul de leasing, fiind eliberata o împuternicire pe numele reclamantului M. M. pentru relația cu societatea de asigurare la care era deschis dosarul de dauna.

Reclamanții s-au adresat la . care era deschis dosarul de dauna totala, oferindu-i acestei societăți toate informațiile solicitate, fiind deschis dosarul nr. DJ1011CA002104. Prin adresa nr. 6625/16.09.2011, s-a comunicat reclamanților respingerea plații daunei, motivat de faptul ca nu s-a anunțat in intervalul de 48 de ore de la producerea furtului, aspect ce nu i se poate imputa întrucât a anunțat Locatorul si asigurătorul acestuia, care in baza anunțului său a emis împuternicirea in baza căreia era abilitat sa reprezinte locatorul in relația cu .>

Reclamanții precizează că paguba fiind una totala, pierderea obiectului contractului de leasing prin furt, este deja determinata prin polița de asigurare încheiat la data de 28.09.2007 intre pârâte la suma de_,58 Euro, nefiind necesara o determinare a pagubei.

In drept au fost invocate dispozițiile contractului de leasing financiar, art. 969 C.civ, art. 19 din Legea 136/1995.

In susținerea acțiunii reclamanții au depus la dosar, în copie,următoarele înscrisuri: contract de leasing financiar, act adițional, contract de novație, adresa, dovada îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii, împuternicire, polița de avarii si furt, facturi.

Prin întâmpinarea formulata la data de 13.01.2012, pârâta . IFN SA a invocat excepția necompetentei teritoriale a instanței, arătând ca potrivit art. 15.2 din contractul de leasing „Toate disputele/litigiile in legătura cu prezentul contract care nu se pot soluționa pe sa cale amiabila, vor fi soluționate de către instanțele judecătorești competente de la sediul Locatorului".

Pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata cu motivarea că evenimentul din data de 15.05.2011 reprezintă excludere de la condițiile de asigurare CASCO, conform adresei Asiguratorului A. nr. 6625/16.09.2011 privind dosarul de daună nr. DJ1011CA002104, rezultă că Utilizatorul este cel care are obligația de a suporta contravaloarea daunelor autovehiculului în leasing, daune ce nu fac obiectul despăgubirii societății de asigurare.

Mai arată că solicitarea reclamanților de sistare a facturării ratelor de leasing este nefondată întrucât, potrivit dispozițiilor legale, reclamanții datorează plata contravalorii ratelor de leasing rămase neachitate până la data evenimentului, cât și contravaloarea capitalului finanțat rămas de achitat până la sfârșitul perioadei de leasing, precum și orice alte obligații izvorând din contract.

Întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 115.118 din Codul de procedură civilă, Legea nr. 136/1995 și Ordonanța nr.51/1997.

În probațiune, pârâta a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: contract de leasing nr._/_, contract cesiune din data de 12.08.2009, adresa emisă de către asiguratorul A. din data d e12.01.2012, fișe cont.

Pârâta S.C. Asigurare – Reasigurare A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților cu motivarea că în lipsa unui contract încheiat între părți în baza căruia să fie obligată la plata, în lipsa îndeplinirii condițiilor prevăzute de legea nr.136/1995 sau de Contractul de leasing, reclamanții nu au calitate procesuală activă în acest litigiu și nu pot solicita obligarea sa la plata despăgubirilor decurgând din contractul de asigurare.

Pe fondul cauzei, pârâta C. Asigurare – Reasigurare A. S.A. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală motivat de faptul că reclamanții au încălcat obligația avizării societății de asigurare, în scris, în termen de 48 de ore de la producerea evenimentului, avizarea daunei făcându-se la data de 02.06.2011, la mai mult de două săptămâni de la producerea evenimentului.

Pârâta și-a întemeiat întâmpinarea pe dosp. art. 115 – 119 din Codul de procedură civilă, Legea nr.136/1995, Condițiile de Asigurare a Autovehiculelor pentru Avarii și Furt

La data de 15.02.2012, în temeiul art. 132 C.P.C, prin precizarea la acțiune depusă la dosarul cauzei, reclamanții au modificat acțiunea, arătând că nu mai insistă în primul capăt de cerere formulat, menținându-și doar capetele 2 și 3 de cerere, respectiv să se constate încetarea de drept a contractului de leasing și obligarea pârâtelor . IFN SA și . Asigurare SRL și să sisteze facturarea ratelor de leasing și asigurare CASCO.

La data de 09.05.2012 reclamanții au formulat precizare la acțiune prin care au solicitat obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de_,59 EURO, reprezentând diferență între suma asigurată în cel de-al patrulea an de asigurare și suma rămasă din totalul ratelor stabilite prin scadențarul contractului de leasing, precum și suma de 224,25 Euro, sumă achitată dar nedatorată, să se constate încetarea de drept a contractului de leasing financiar nr._/_ încheiat la data de 11.09.2007, actul adițional nr._/_ la contractul de leasing și a contractului de novație și să fie obligate pârâtele . IFN SA si . Asigurare SRL să sisteze facturarea ratelor de leasing și asigurare.

Prin sentința comercială nr. 7031/09.05.2012 pronunțată în dosarul nr._/215/2011 Judecători C. a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâta S.C. P. L. România IFN S.A. prin întâmpinare și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de02.07.2013 sub nr._ .

Prin precizarea la acțiune depusă la data de 27.03.2013 reclamanții au solicitat să fie obligată pârâta S.C. A. Asigurări – Societate de Asigurare – Reasigurare la plata către S.C. P. L. România IFN S.A, în baza contractului de leasing nr._ devenit_, la plata sumei de_,58 euro sumă ce reprezintă daună totală; să fie obligată, în baza art.11.6 alin.3 din Contractul de leasing nr._ devenit_ pârâta S.C. P. L. România IFN S.A către reclamanți la plata sumei de 6621,38 euro, sumă ce reprezintă diferența dintre suma asigurată și suma datorată locatorului; să fie obligată pârâta S.C. P. L. România IFN S.A să le restituie suma de 224,25 euro reprezentând prime de asigurare plătite pârâtei după producerea riscului asigurat, respectiv pentru lunile iunie, iulie, august 2011; să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din data de 10.04.2013 instanța a dispus unirea excepției lipsei calității procesuale active cu fondul cauze.

Instanța a încuviințat și administrat pentru reclamanți proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul Ioța A. (f.68), a încuviințat și administrat pentru pârâte proba cu înscrisuri.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

La data de 12.08.2009 intre parata . IFN SA, in calitate de locator, T. O. R., in calitate de utilizator-cedent, M. M. in calitate de cesionar si M. M. in calitate de coplatitor – cesionar a intervenit contractul de novatie prin care cedentul a transferat catre cesionari toate drepturile si obligatiile rezultate din sau in legatura cu contractul de leasing nr._/_/11.09.2007 iar cesionarii au preluat contractul de leasing incepand cu rata 23 (f. 62-66).

La data de 15.05.2011 numitul F. Geronimo S. a anuntat Sectiei de carabinieri din R. Tor Bellamanacca furtul autoturismului marca Seat Leone, cu nr. de inmatriculare_ (f. 92).

La data de 02.06.2011 reclamantul M. M. s-a prezentat la societatea de asigurare . a declarat furtul autoturismului petrecut pe teritoriul Italiei (f. 83).

S-a deschis dosarul de dauna DJ 1011CA002104, finalizat cu refuzul societatii de asigurare de a achita reclamantilor despagbirea solicitata, invocandu-se de catre societatea de asigurari nerespectarea prevederilor art. 19 lit. e din contractul de asigurare si anume, incalcarea obligatiei de a instiinta asiguratorul in termen de 2 zile de la data la care utilizatorul a luat cunostinta de producererea riscului asigurat (f. 29).

In raspunsul la convocarea la concilierea amiabila facuta de reclamanti, asiguratorul a invocat si nerespectarea art. III pct. 7 din conditiile de asigurare, respectiv lipsa consimtamantului asiguratului pentru scoaterea autoturismului in afara teritoriului tarii.

Analizand cu prioritate exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor invocata de parata . SA, instanta retine urmatoarele:

Dupa cum sustine parata, parti ale contractului de asigurare sunt asiguratorul si parata . avand doar calitatea de utilizatori, acestia nefiind mentionati nici la rubrica beneficiari ai politei de asigurare.

Cu toate acestea, parata . a invocat lipsa calitatii procesuale active a reclamantilor. Aceasta atitudine procesuala echivaleaza cu existenta unui mandat tacit din partea asiguratului catre utilizator pentru solicitarea despagubirilor datorate de asigurator in baza contractului de asigurare.

Instanta constata ca asiguratul . nu are interesul de a contesta refuzul asiguratorului de a plati despagubirea solicitata, asiguratul fiind indreptatit sa pretinda in continuare ratele de leasing in temeiul contractului de leasing, in patrimoniul sau nenascandu-se nicio paguba.

Pentru aceste considerente, instanta va respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor ca neintemeiata.

Pe fondul cauzei, instanta retine ca solicitarile reclamantilor sunt neintemeiate, dupa cum urmeaza:

Primul capat de cerere – obligarea societatii de asigurare la plata catre locator a despagubirii de 13.953,58 euro reprezentand dauna totala potrivit politei de asigurare.

Potrivit art. 11 pct. 4 din contractul de leasing financiar cesionat reclamantilor, utilizatorul avea obligatia de a anunta atat locatorul, cat si asiguratorul, in scris, in termen de 48 de ore de la producerea oricarui prejudiciu cu privire la obiectul in leasing.

Reclamantii nu si-au indeplinit aceasta obligatie. Imputernicirea emisa la data de 16.05.2011 (f. 33) mentioneaza in mod expres in continutul ei ca este valabila numai in cazul daunelor partiale. Nu cuprinde nicio mentiune cu privire la existenta unui dosar de dauna deschis pentru furtul autoturismului in data de 15.05.2011 si nici nu face vreo mentiune la societatea de asigurare.

De asemenea, prima notificare in scris a societatii de asigurare dateaza din data de 02.06.2011 (f. 83).

Instanta nu va retine declaratiile martorului audiat, apreciind ca marturia acestuia nu se coroboreaza cu restul materialului probator.

Astfel, instanta retine ca desi reclamantul a solicitat locatorului emiterea unei imputerniciri pentru un dosar de dauna, aceasta a fost emisa pentru o dauna partiala iar nu pentru o dauna totala. Or, orice persoana diligenta ar fi sesizat imediat aceasta inadvertenta si ar fi solicitat inlaturarea acesteia.

Cu toate acestea, neindeplinirea acestei obligatii nu este de natura a exonera societatea de asigurare de obligatia sa, fata de dispozitiile art. 42 din contractul de asigurare-conditii de asigurare, atat cauza producerii evenimentului fiind stabilita, cat si intinderea acestuia.

Insa, instanta constata ca celalalt motiv pentru care asiguratorul a refuzat plata despagubirilor – lipsa consimtamantului proprietarului pentru scoaterea autoturismului din tara este intemeiat.

Astfel, potrivit art. 7.7 din contractul de leasing, pentru calatoriile in afara granitelor tarii, utilizatorul va cere cu minin doua zile lucratoare inainte, o imputernicire scrisa de la locator.

Potrivit art. III pct. 7 din conditiile de asigurare, asigurarea acopera riscul de furt in conditiile in care autorurismul este condus de orice persoana care poseda un permis de conducere si foloseste autovehiculul cu consimtamantul asiguratului.

Or, imputernicirea prin care locatorul-asigurat isi da consimtamantul ca reclamantul sa circule in afara granitelor Romaniei este emisa la data de 16.05.2011, pentru perioada 16.05._11. Prin urmare, la data de 14/15.05.2011, cand s-a produs evenimentul asigurat, autovehiculul era in afara granitelor tarii fara consimtamantul proprietarului.

Cel de al doilea capat de cerere – obligarea paratei P. L. la plata catre reclamanti a diferentei dintre suma asigurata si suma datorata de reclamanti locatorului – fiind subsidiar primului, este si acesta neintemeiat.

In ceea ce priveste cel de al treilea capat de cerere - obligarea paratei P. B. la restituirea sumei de 224,25 euro reprezentand primele de asigurare platite dupa producerea riscului asigurat, si aceste este neintemeiat, pentru urmatoarele considerente:

Potrivit politei de asigurare aflata la fila 42 dosar Judecatoria B., s-a stabilit o prima de asigurare anuala in valoare de 897 euro, prevazandu-se ca modalitate de plata, plata acesteia in rate lunare de 74,75 euro. Or, in conditiile in care contractul dintre cele doua parti nu a fost anulat sau reziliat, partile sunt tinute sa isi execute intocmai obligatiile asumate prin acesta.

Instanta nu va retine sustinerile reclamantilor in sensul ca nu le-au fost predate conditiile generale ale contractului de asigurare in contractul de novatie existand clauza mentionata la pct. 2.6 potrivit careia reclamantii confirma ca au primit un exemplar al acestora (f. 25).

Pentru aceste considerente de fapt si de drept, vazand si prevederile art. 969 si urmatoarele Cod civil, instanta va respinge cererea reclamantilor, astfel cum a fost modificata si precizata, ca neintemeiata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE:

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuala active ca neintemeiata.

Respinge actiunea formulată de reclamanții M. M. și M. M., ambii cu domiciliul în C., ., J. D. în contradictoriu cu pârâtele S.C. Asigurare – Reasigurare A. S.A., cu sediul în sector 3, București, .. 3, .. P. L. Romania IFN S.A., cu sediul în Voluntari, .. 2, ., J. ILFOV și S.C. P. B. de Asigurare S.R.L., cu sediul în Voluntari, .. 2, ., J. Ilfov, astfel cum a fost modificata si precizata, ca neintemeiata.

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 28.06.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.jud.GN/Thn.red.gr.MG

7 ex/15.11.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4587/2013. Judecătoria BUFTEA