Validare poprire. Sentința nr. 6077/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6077/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 12355/94/2012
DOSAR NR._ SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6077
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22 OCTOMBRIE 2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditoarea, C. DE A. A. T. și pe debitoarea ., terțul poprit . L. TOUR SRL, având ca obiect validare poprire.
Dezbaterile in fond au avut loc in ședința publica de la 15.10.2013 fiind consemnate in încheierea de ședința de la acea data, parte integranta din prezenta sentința când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 22.10.2013 când in aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 09.10.2012 sub nr._, creditoarea C. DE A. A. T. în contradictoriu cu debitoarea, ..R.L., terțul poprit . L. TOUR SRL a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună validarea popririi înființată de executorul judecătoresc M. A. în cadrul dosarului de executare nr. 143 din 02.03.2012 și obligarea terțului poprit să consemneze la CEC, in numele și pe seama B. M. A. a sumei de 5.289,07 lei, reprezentând debit constatat conform titlului executoriu, Contract de Asistență Juridică . nr._/04.08.2011 și datorat de debitoarea S.C. NYK& L. S.R.L. onorariul executorului judecătoresc și cheltuieli de executare silită.
In fapt, creditoarea arată că deține împotriva debitoarei ..R.L. o creanță în sumă de 2700 lei conform Contractului de Asistență Juridică . nr._/04.08.2011, investit cu formulă executorie ca urmare a admiterii cererii prin încheierea din 17.02.2012 pronunțată de Judecătoria sector 6 în dosarul nr._ .
De asemenea, creditoarea precizează că, deoarece debitoarea nu a achitat suma datorată la scadență a procedat la executarea silită, în acest sens formându-se dosarul de executare silită nr. 143/2012 al B. M. A..
La data de 03.08.2012 executorul judecătoresc a emis către terțul poprit adresă de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitoarei până la concurența sumei de 5289,07 lei reprezentând debit constatat conform titlului executoriu, Contract de Asistență Juridică . nr._/04.08.2011 și datorat de debitoarea S.C. NYK & L. S.R.L. onorariul executorului judecătoresc și cheltuieli de executare silită.
Totodată creditoarea arată că terțul poprit nu a procedat la indisponibilizarea și consemnarea la CEC a sumelor urmărite, deși la momentul prezentei datorează către S.C.N. & L. S.R.L., o sumă certă, lichidă și exigibilă, conform sentința civilă nr.295 din 25.01.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul civil nr._, hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă.
In prezent terțul terțului poprit figurează în evidențele contabile ale S.C. NYK & L., cu un debit de 27.599,96 lei, reprezentând contravaloare marfă vrac, materiale de construcții ca urmare a acceptării la plată a facturilor fiscale, cât și a titlului executoriu mai sus citat și pentru care a fost solicitat în dosarul nr._/94/2012 înregistrat pe rolul Judecătoriei B., încuviințarea executării silite.
Hotărârea judecătorească mai sus menționată face dovada celui de-al doilea raport juridic, în prezenta cauză.
În drept, prev. art.460 C.pr.civ. și art. 1520 din Noul Cod Civil.
In dovedirea pretențiilor s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și orice altă probă a cărei necesitate va rezulta din dezbateri.
In susținerea cererii, au fost depuse, în copie, înscrisuri la dosar, f. 5-33.
Cererea a fost legal timbrata cu taxa judiciară de timbru de 10 lei conf. Art. 3 lit. s din L 147/1996 și timbru judiciar de 0,5 lei, conf. Art. 3 alin. 1 din OG 32/1995.
Intimata a comunicat dosarul de executare nr. 143/2012. (f. 54-98)
Terțul poprit nu a formulat întâmpinare și nu și-a trimis reprezentant în fața instanței pentru a combate susținerile creditoarei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
In fapt, instanța reține că petentul a formulat cerere de executare silită împotriva debitoarei, în baza titlului executoriu, reprezentat de Contractul de Asistență Juridică . nr._/04.08.2011, investit cu formulă executorie prin încheierea din 17.02.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr._ . (f. 10, f. 16).
A fost încuviințată executarea silită prin Incheierea din data de 22.03.2012, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Sectorului 3 București; Incheierea din data de 03.04.2012, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Cornetu; Incheierea din data de 20.03.2012, pronunțată în dosarul nr._ de Cornetu;. (f. 65-67)
La data de 12.03.2013, debitoarea a semnat un angajament de plată prin care s-a obligat la achitarea debitului restant către creditor (f. 98)
De asemenea, instanța constată că s-a emis adresă de înființare a popririi nr. 03.08.2012, comunicată terțului poprit MT T. L. Tour SRL la data de 08.08.2012, pentru suma de 5.289,7 lei (f. 12-14)
Totodată între debitoarea ..R.L și terțul poprit MT T. L. Tour SRL, au existat relații comerciale, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 295/25.01.2012, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Cornetu, prin care a fost admisă cererea debitoarei din prezenta cauză și obligarea terțului poprit, către aceasta, la plata sumei de 27.588,96 lei contravaloare marfă și_ lei dobândă legală. (f. 6-7)
Prin Încheierea nr. 4406/04.10.2012 pronunțatată în dosar nr._/94/2012 aflat pe rolul Judecătoriei B., a fost încuviințată executarea silită, în baza titlului executoriu mai sus menționat, pornită de către debitoarea din prezenta cauză ..R.L împotriva terțului poprit MT T. L. Tour SRL.
În drept, instanta constata ca sunt indeplinite conditiile art. 460 alin. 1 C.proc.civ. Astfel, “daca terțul poprit nu-si mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmăribila a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, in termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia sa consemneze sau sa plătească suma urmăribila, poate sesiza instanța de executare, in vederea validării popririi”, iar potrivit alineatului 2, instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul si terțul poprit si daca din probele administrate rezulta ca terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit sa plătească creditorului, in limita creanței, suma datorata debitorului, iar in caz contrar va hotărî desființarea popririi.
Astfel cum s-a arătat mai sus instanța constată că la data înființării popririi - 08.08.2012, terțul poprit datora sume de bani debitoarei (potrivit sentinței civile nr. 295/25.01.2012, pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Cornetu) și nu își îndeplinise obligațiile de plată a acestora (așa cum rezultă din Încheierea nr. 4406/04.10.2012 mai sus menționată).
Față de aceste considerente, văzând si dispozițiile art. 460 C.proc.civ., instanța urmează sa admită cererea de validare a popririi și poprirea înființata de B. M. A. în dosarul execuțional nr. 143/2012 și obligă terțul poprit să consemneze la dispoziția executorului judecătoresc suma de 5.289,7 lei, datorată debitoarei.
In temeiul art 274 Cod proc civ, avand in vedere ca terțul poprit a cazut in pretenții, îl va obliga pe aceasta la plata către creditoare a sumei de 10,3 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbre si timbru judiciar aferente cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea privind pe creditoarea, C. DE A. A. T. cu sediul în sector 6, București, ., ., ., și pe debitoarea ., cu sediul în ., ., terțul poprit . L. TOUR SRL cu sediul în B., .. 44, J. ILFOV.
Validează poprirea înființata de B. M. A. în dosarul execuțional nr. 143/2012 și obligă terțul poprit să consemneze la dispoziția executorului judecătoresc suma de 5289,7 lei, datorata debitoarei.
Obligă terțul poprit la plata către creditoare a sumei de 10,3 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronunțata in ședința publica, astăzi, 22.10.2013.
P., GREFIER,
Red. Jud.IEM/thn.Gr.E.A./5 ex/ 04.12.2013
← Pretenţii. Sentința nr. 5607/2013. Judecătoria BUFTEA | Actiune in regres. Sentința nr. 47/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|