Pretenţii. Sentința nr. 6076/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6076/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 22-10-2013 în dosarul nr. 9180/94/2012
DOSAR NR._ /2013SECTIA CIVILĂ
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6076
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22 OCTOMBRIE 2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE ELISABETA-MIHAELA IORDĂCHESCU
GREFIER E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta, . și pe pârâta, . SRL, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 15.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 22.10.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.07.2013 sub nr._ reclamanta, . în contradictoriu cu pârâta, . SRL a solicitat obligarea pârâtei să plătească suma de 42.674,63 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale scadente și neachitate la care se va adăuga dobânda legală și cheltuieli de judecată.
In fapt, reclamanta arată că a livrat către pârâtă diferite cantități de materiale electrice pentru care a emis facturi fiscale din care debitoarea mai are de achitat suma de 42.674,63 lei.
Deși invitată la conciliere debitoarea nu a dat curs solicitărilor creditoarei.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 1294-1295, art. 1361 C.civ, art.43 C.. urm. art.720 ind.1 C.p.c ; în susținerea cererii s-au depus in copie înscrisuri la dosar, facturi fiscale, dovada îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe; informații recente furnizate de ORC privind pârâta.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta deși legal citată nu a depus întâmpinare.
In cauza la solicitarea reclamantei a fost administrata proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
În fapt, instanța reține că între reclamantă și pârâtă s-au desfășurat relații comerciale în baza cărora reclamanta a emis facturi fiscale (f. 11-15) parata având de achitat suma totala de 42.674,63 lei, între părți fiind astfel încheiat un contract comercial în formă simplificată.
Astfel, reclamanta a emis factura fiscală nr._ din 16.06.2011 pentru suma de 42.379,73 lei, respectiv factura nr._ din 26.07.2011 pentru suma de 1794,90 lei, din care a rămas o diferență de plată de 294,90 lei, ambele însușite de către debitoare prin semnătură.
Instanța urmează a analiza dacă pretențiile creditoarei îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 379 C., aceea de a reprezenta o creanță certă, lichidă și exigibilă.
În ceea ce privește caracterul cert al creanței instanța are în vedere și prevederile art. 379 alin. 3 C.p.civ., potrivit cărora creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor, sau recunoscute de dânsul.
În speță, facturile fiscale emise de reclamanta-creditoare constituie mijloace de probă pentru obligațiunile comerciale cu condiția să fie acceptate, potrivit art.46 din Codul comercial.
Or, facturile fiscale depuse de reclamanta poartă semnatura paratei-debitoare, de unde rezultă că acestea au fost acceptate la plată, fiind astfel recunoscută existența creanței creditoarei asupra patrimoniului debitoarei în ceea ce privește suma totala de 42.674,63 lei.
Față de aceste considerente, instanța reține că facturile fiscale mai sus menționate, acceptate de parata, reprezintă izvorul juridic al unei obligații de plată a unor sume de bani cu caracter cert.
Potrivit art. 379 alin. 4 Cod procedură civilă, creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță. În cauză, creanța este lichidă, câtimea ei, respectiv 42.674,63 lei, rezultând din facturile fiscale emise de debitoare.
Sub aspectul exigibilității creanței, instanța constată că pentru fiecare factură în parte s-au prevăzut în cuprinsul acestora datele de scadență, aceste fiind depășite cu mult înainte de data introducerii acțiunii, ceea ce face ca și condiția exigibilității creanței solicitate să fie îndeplinită.
Având în vedere că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a contravalorii mărfurilor ce i-au fost livrate, iar reclamanta a făcut dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile asupra patrimoniului pârâtei, instanța reține ca fiind îndeplinite condițiile angajării răspunderii contractuale față de pârâtă, motiv pentru care, în temeiul art. 969 C.civ. potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, cererea reclamantei fiind întemeiată, urmează a obliga pârâta la plata sumei de 42.674,63 lei către reclamantă, reprezentând contravaloare marfă.
Având în vedere principiul reparării integrale, precum și faptul că părțile nu au convenit o clauză penală pentru neachitarea la scadență a prețului serviciilor prestate, instanța constată că dobânda legală penalizatoare este datorată de către pârâta de la data scadenței creanței, până la data plății efective.
Ca atare va obliga pârâta la plata către reclamantă și a dobânzii legale penalizatoare aferenta sumei de 42.379,73 lei, calculate de la data scadentei, respectiv 16.06.2011, pana la data plații efective, precum si dobânda legala penalizatoare aferenta sumei de 294,90 lei, calculata de la data scadentei, respectiv 26.07.2011, pana la data plații efective.
Totodată, reținând culpa procesuală a pârâtei in temeiul art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.322,99 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa timbru si timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta, . cu sediul în București, cu sediul ales la U. și Asociații SRL din București, Preciziei Business Center, ., ., în contradictoriu cu pârâta, . SRL cu sediul în com. Corbeanca, ., nr. 5, J. ILFOV.
Obligă pârâta la către reclamanta a sumei de 42.674,63 lei, reprezentând debit restant, plus dobânda legala penalizatoare aferenta sumei de 42.379,73 lei, calculata de la data scadentei, respectiv 16.06.2011, pana la data plații efective, precum si dobânda legala penalizatoare aferenta sumei de 294,90 lei, calculata de la data scadentei, respectiv 26.07.2011, pana la data plații efective.
Obligă pârâta la către reclamanta a sumei de 2.322,99 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentând taxa de timbru si timbru judiciar.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2013.
P.,GREFIER,
Red. Jud.IEM/thn.E.A./4 ex/ 27.12.2013
← Actiune in regres. Sentința nr. 3736/2013. Judecătoria BUFTEA | Actiune in regres. Sentința nr. 881/2013. Judecătoria BUFTEA → |
---|