Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC. Sentința nr. 1798/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 1798/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 3993/94/2013

ROMÂNIA-JUDEȚUL ILFOV

JUDECĂTORIA BUFTEA

DOSAR NR._

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1798

Ședința din Camera de Consiliu de la 27.03.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – I. E. M.

GREFIER - P. M. C.

Pe rol fiind soluționarea cererii de autorizare pătrundere în încăperi, formulată de petentul B. E. Judecătorești D. Gont, L. Gont si M. P. prin executor judecătoresc D. Gont la cererea creditoarea B. E., în contradictoriu cu debitorul A. U..

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: cauza are ca obiect autorizarea intrării în încăperi; se află la primul termen de judecată, fond; cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.

Instanța, analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._ la data de 26.03.2013, petentul B. E. Judecătorești D. Gont, L. Gont si M. P. prin executor judecătoresc D. Gont a solicitat autorizarea pătrunderii în imobilul situat în ., nr.31, ., parter, . imobil ce a fost adjudecat de către B. E..

În motivarea cererii, petentul a arătat că, creditorul B. E. a solicitat punerea în executare a actului de adjudecare nr.384/2012 din data de 01.02.2013 emis de B. E. Judecătorești D. Gont, L. Gont si M. P.. A arătat totodată că prin încheierea din data de 07.03.2013, pronunțată de Judecătoria B., s-a dispus încuviințarea titlului executoriu reprezentat de actul de adjudecare nr.384/01.02.2013.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 384 ind.1 alin. 2 Cod de procedură civilă .

În susținerea cererii au fost depuse la dosar în copii certificate pentru conformitate cu originalul următoarele înscrisuri: actul de adjudecare; încheierea de încuviințare nr. 1027/07.03.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

Cererea a fost timbrată cu 10 lei taxa judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține că prin încheierea nr. 1027/07.03.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ a fost încuviințată executarea silită la cererea creditorului B. E. în baza titlului executoriu reprezentat de actul de adjudecare nr. 384/01.02.2013 emis de B. E. Judecătorești D. Gont, L. Gont si M. P..

Potrivit dispozițiilor art. 384 ind. 1 alin. 1 codul de procedură civilă în vederea executărilor judecătorești, executorul judecătoresc poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul, reședința sau sediul unei persoane, precum și orice alte locuri, cu consimțământul acesteia, iar în caz de refuz cu forța publică iar potrivit alin. 2 al aceleiași articol în cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătorești, la cererea executorului judecătoresc instanța va autoriza prin hotărâre . la alin. 1.

Pentru aceste considerente, având în vedere că titlul executoriu nu este o hotărâre judecătorească, ci un act de adjudecare, instanța va admite cererea și va autoriza pe executorul judecătoresc D. Gont să pătrundă în imobilul situat în ., nr.31, ., parter, ., în vederea punerii în executare silită a titlului executoriu reprezentat de actul de adjudecare nr. 384/01.02.2013 emis de B. E. Judecătorești D. Gont, L. Gont si M. P..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată de petentul B. E. Judecătorești D. Gont, L. Gont si M. P. prin executor judecătoresc D. Gont, cu sediul în ,Bucuresti, ., nr. 45, sector 2 la cererea creditorului B. E., cu domiciliul în București, ., sector 1, în contradictoriu cu debitorul A. U., cu domiciliul în în ., nr.31, ., parter, ..

Autorizează pe executorul judecătoresc să pătrundă în imobilul situat în în ., nr.31, ., parter, ..

Executorie si irevocabila.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.jud. IE

Thn.red.gr.PMC

/2 ex./27.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC. Sentința nr. 1798/2013. Judecătoria BUFTEA