Pretenţii. Sentința nr. 682/2013. Judecătoria BUFTEA

Sentința nr. 682/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 13-02-2013 în dosarul nr. 11598/94/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BUFTEA

Sentința civilă nr. 682

Ședința publică de la 13.02.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE R. V. A.

Grefier S. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta E. P. și pe pârâtul P. V., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile de fond au avut loc în ședința publică de la 06.02.2013, fiind consemnate in încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentința, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, 13.02.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 07.11.2011, sub nr._ reclamanta E. P. a chemat în judecată pârâtul P. V. solicitând ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata despăgubirilor în cuantum de 30.000 lei, din care 15.000 lei daune materiale și 15.000 lei daune morale, cauzate pentru acoperirea cheltuielilor medicale precum și pentru nerealizarea veniturilor din muncă cauzate de starea de incapacitate temporară de muncă.

În motivarea cererii, a arătat că la data 19.12.2010 a fost victima unui accident de circulație produs pe raza localității Corbeanca, autor fiind pârâtul. Ca urmare a accidentului a suferit vătămări corporale care ulterior aveau să conducă la nenumărate vizite la medic, analize medicale, internări în mai multe rânduri și în diverse spitale din București. Toate acestea aveau să culmineze prin efectuarea unei intervenții chirurgicale prin care i s-a realizat o adiție de os în vederea înlăturării fracturii de claviculă, vătămare suferită ca urmare a accidentului produs de pârât. Mai arată reclamanta că pârâtul este cumnatul său și la insistențele rudelor, în ziua producerii accidentului a mers la poliția oraș B. și a acceptat să dea declarație în sensul că nu formulează plângere penală împotriva pârâtului. Ulterior, întrucât starea sa de sănătate s-a agravat, a fost nevoită să meargă la spital, ocazie cu care a solicitat cumnatului, respectiv pârâtul, să o ajute din punct de vedere financiar, acesta declarând verbal în fața întregii familii că o va ajuta. Din păcate însă, în ciuda promisiunilor făcute, pârâtul nu a a înțeles să o ajute financiar. Astfel, în toată această perioadă a fost investigată la diverse spitale, internată, a efectuat numeroase analize care s-au încheiat cu o intervenție chirurgicală. De asemenea, în tot acest timp a avut mâna dreaptă imobilizată și implicit nu a putut desfășura nici o activitate. Reclamanta arată că, este evident că de la producerea accidentului și chiar și până în prezent s-a aflat în concediu medical, care dacă va mai continua, riscă chiar pierderea locului de muncă.

În drept a invocat dispozițiile art. 112 C.p.c., art.1381, 1387 și 1388 Noul Cod Civil.

În dovedirea cererii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri (f.5-10), interogatoriul pârâtului și un martor.

Pârâtul, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală.

În motivarea întâmpinării, pârâtul a arătat că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate, ținând seama de faptul că nu sunt dovedite iar daunele morale se acordă în anumite condiții, ce nu sunt îndeplinite de reclamantă. Cu privire la daunele produse ca urmare a vătămării corporale a reclamantei, în cauza penală s-a dispus neînceperea urmării penale, soluție motivată de poziția reclamantei pe de o parte, care a înțeles inițial că accidentul s-a produs datorită cauzelor meteorologice, iar pe de altă parte, plângerea formulată împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria B., este motivată în principal pe faptul că vindecarea reclamantei s-a produs într-un interval mai mare de 60 zile. Prin urmare, reclamanta, deși în cunoștință de cauză, continuă să-l șicaneze și să-i ceară bani, cu toate că ia avansat niște sume pentru a se putea îngriji.

În drept au fost invocate disp. art.115-118 C.p.c., art.1385(3), 1391(1) Cod Civil.

Pârâtului i-au fost încuviințate probele cu înscrisuri, interogatoriu, martori și expertiză medico-legală, având ca obiective: să se stabilească leziunile suferite de reclamanta E. P. și numărul total al zilelor de îngrijire medicale necesare pentru vindecarea acesteia, în baza documentelor medicale menționate în raportul de expertiză medico-legală atașat prezentei și a celor pe care le va depune reclamanta; să se stabilească dacă între leziunile cauzate și accidentul de circulație care a avut loc în data de 19.12.2010 există o legătură de cauzalitate. În acest sens atașăm referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale întocmit de Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov și procesul verbal de cercetare la fața locului; să se stabilească dacă evoluția stării de sănătate a reclamantei este imputabilă acestuia, în caz afirmativ să se stabilească în ce proporție, cu evidențierea numărului de zile de îngrijiri medicale necesare în cazul unei evoluții favorabile; să se stabilească cu cât s-a diminuat capacitatea de muncă a reclamantei ca urmare a leziunilor suferite.

Părțile au apelat și la procedura medierii și potrivit încheierii din 05.06.2012 a mediatorului B. M. ( fila 41), medierea a eșuat.

În cauză a fost efectuată expertiză medico-legală ale cărei concluzii au fost în sensul că E. P. a prezentat la data de 19.12.2010 leziuni care s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri și planuri dure în condițiile unui accident de circulație pentru care a necesitat 70-80 zile de îngrijiri medicale; acordarea acestui număr de îngrijiri medicale se explică prin apariția complicației ( pseudartroză clavicula dreaptă), neimputabilă susnumitei, cel mai probabil ca urmare a aplicării cu întârziere a tratamentului chirurgical; în cazul unei evoluții favorabile, fără complicații, apreciem că susnumita ar fi necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale; leziunile traumatice suferite nu i-au pus în primejdie viața; nu a rămas cu infirmitate fizică; are capacitate de muncă păstrată.

Sub aspectul probațiunii, au fost administrate probele cu înscrisuri, interogatorii reciproce și audierea martorilor C. V., la propunerea reclamantei și I. A. C., la propunerea pârâtului.

Pârâtului i-a fost încuviințată și proba cu expertiză auto care să stabilească: dinamica producerii accidentului din 19.12.2010; cine a generat starea de pericol; să se stabilească viteza de rulare a autovehiculului înainte de producerea accidentului; posibilități tehnice de evitare a accidentului.

Cu privire la onorariul pentru expertiza auto, stabilit în sarcina pârâtului, acesta a formulat cerere de ajutor public judiciar, respinsă ca neîntemeiată prin încheierea din 03.10.2012. Împotriva acestei încheieri, pârâtul a formulat cerere de reexaminare, respinsă ca neîntemeiată prin încheierea din 25.10.2012.

Ca urmare a neplății onorariului pentru expertiza auto, instanța la termenul de judecată din 28.11.2012 a decăzut pe pârât din dreptul de a administra această probă.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Din probele administrate in cauza instanta retine ca la data de 19.12.2010, in jurul orei 12.00, pe raza comunei Corbeanca, judetul Ilfov, autoturismul marca Mitsubishi Pajero Sport, cu numarul de inmatriculare_, a fost implicat ..

Din cuprinsul procesului verbal de cercetare la fata locului, intocmit de catre organele de politie, a rezultat ca paratul, in calitate de sofer al autoturismului mentionat, in timp ce se deplasa pe . Corbeanca, nu a adaptat viteza la conditiile carosabilului acoperit cu zapada si polei, astfel ca a derapat si s-a rasturnat in afara partii carosabile.S-a mai retinut ca din accident a rezultat o victima, si anume reclamanta din prezenta cauza, care a fost transportata la o unitate spitaliceasca in vederea acordarii ingrijirilor medicale.

Instanta constata ca se impune admiterea actiunii reclamantei, apreciind-o intemeiata, avand in vedere ca in speta sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prevazute de art.998-999 din fostul cod civil.

Astfel, este indeplinita conditia privitoare la savarsirea faptei ilicite, paratul incalcand, astfel cum rezulta din probatoriul administrat, regulile de circulatie prevazute de OUG 195/2002, republicata, precum si de Regulamentul de punere in aplicare a OUG 195/2002, aprobat prin HG nr.1391/2006, si anume dispozitiile art.101 alin.1 pct.9 din OUG 195/2002 si art.123 lit.f din Regulament.

Totodata, se constata ca sunt indeplinite si conditiile privind prejudiciul material produs, astfel cum acesta a fost dovedit prin inscrisurile produse de catre reclamanta si cum rezulta si din declaratia martorei propusa de catre aceasta si audiata in cauza, acesta fiind in cuantum de_ de lei.Este indeplinita in speta si conditia legaturii de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu, astfel cum rezulta din raportul de expertiza medico-legala intocmit in cauza, din ale carui concluzii reiese ca leziunile traumatice pentru care reclamanta a necesitat un numar de 70-80 de zile de ingrijiri medicale s-au datorat accidentului de circulatie din 19.12.2010.S-a mai aratat in cadrul concluziilor raportului de expertiza ca numarul mare de zile de ingrijiri medicale se explica, cel mai probabil, prin aparitia unei complicatii, neimputabile reclamantei, cel mai probabil ca urmare a aplicarii cu intarziere a tratamentului chirurgical.

Din probele administrate instanta retine ca dovedita si culpa exclusiva a paratului in savarsirea faptei ilicite, fiind indeplinita si aceasta conditie.

Ca urmare a aceleiasi fapte ilicite instanta apreciaza ca reclamanta a suferit si un prejudiciu moral intrucat aceasta, fata de leziunile traumatice produse si forma concreta de manifestare a acestora (imobilizarea mainii drepte, impiedicarea reclamantei de a desfasura activitatile pe care in mod obisnuit le desfasura sau le-ar fi putut desfasura).Prin urmare, instanta urmeaza a obliga paratul sa plateasca reclamantei suma de_ de lei, reprezentand daune morale.

F. de considerentele de mai sus, instanta va admite actiunea asa cum a fost formulata si va dispune in consecinta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta E. P., cu domiciliul ales la S. I. și S. din București,., sector 3 în contradictoriu cu pârâtul P. V., domiciliat în Corbeanca, sat T., ., județ Ilfov .

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de_ lei reprezentand daune materiale, precum si la plata sumei de_ lei reprezentand daune morale.

Ia act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare..

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.02.2013.

Președinte Grefier

R. V. A. S. D.

Red.jud.R.V.A./Thn.SD/4ex/18.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 682/2013. Judecătoria BUFTEA