Pretenţii. Sentința nr. 7854/2013. Judecătoria BUFTEA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7854/2013 pronunțată de Judecătoria BUFTEA la data de 24-12-2013 în dosarul nr. 11509/94/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BUFTEA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.7854
Ședința publică din data de 24.12.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – GALAȚANU N.
GREFIER - M. G.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de proprietari nr.8, . pârâta B. E., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 18.12.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 24.12.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.09.2012 sub numărul_, reclamanta Asociația de Proprietari nr.8, . cu pârâta B. E., a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1579,93 lei pentru perioada iulie 2011- august 2012, sumă ce se compune din: 1374,26 lei întreținere, 45,67 lei penalizări și 160 lei fond de reparații.
În motivare, reclamanta a arătat că legea asociațiilor nr. 230/2007 prevede că toți restanțierii cu restanțe mai vechi de 90 de zile să fie acționați în instanță pentru recuperarea lor.
Mai arată că din cauza faptului că furnizorii de servicii, după 45 de zile de la emiterea facturilor, dacă nu se achită contravaloarea lor, întrerup automat furnizarea de servicii.
În drept au fost invocate dispozițiile Legii asociaților nr.230/2007.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: centralizator cu restanțele la întreținere, Proces – verbal încheiat la data de 18.10.2005, Încheierea din 06.11.2003 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr. 48/2003, certificat de înregistrare fiscală, liste de plată.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru potrivit art. 50 alin.2 din Legea nr.230/2007.
Prin cererea modificatoare depusă la data de 14.06.2013, reclamanta arată că pârâta a achitat suma de 1400 lei, solicitând astfel obligarea pârâtei la plata sumei totale de 1475,99 lei ce se compune din: întreținere 1337,82 lei, penalizări 18,17 lei și fond reparații 120 lei; atașând copie a chitanței nr. 1878/12.02.2013 în cuantum de 700 lei și copie a chitanței nr.1963/09.05.2013 în cuantum de 700 lei.
Instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâta este proprietara apartamentului nr. 14 din blocul 15, . B., .. 9, judetul Ilfov.
Pârâta nu și-a executat obligațiile de plată a cotelor ce îi reveneau din cheltuielile de întreținere, acumulând astfel, pentru lunile iulie 2011 – mai 2013, un debit in suma de 1337,82 lei reprezentand cote de intretinere restanate, suma de 18,17 lei reprezentand penalitati de intarziere si suma de 120 lei reprezentand fond de reparatii.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Totodată potrivit art. 49 din același act normativ asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Instanta constata, din inscriurile depuse la dosar-listele de plata coroborate cu Hotararea Adunarii Generale a asociatiei de proprietari din data de 18.10.2005, ca pretentiile reclamantei sunt intemeiate.
Pentru aceste considerente de fapt si de drept, instanta va admite cererea, astfel cum a fost modificata si va obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 1337,82 lei reprezentand cote de intretinere restanate, suma de 18,17 lei reprezentand penalitati de intarziere si suma de 120 lei reprezentand fond de reparatii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea, astfel cum a fost modificata, formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr.8, . în B., .. 12, ., . în contradictoriu cu pârâta B. E., cu domiciliul în B., ., ., ..
Obliga parata sa plateasca reclamantei suma de 1337,82 lei reprezentand cote de intretinere restante aferente perioadei iulie 2011- mai 2013, suma de 18,17 lei reprezentand penalitati de intarziere si suma de 120 lei reprezentand fond de reparatii.
Cu drept de recurs in temen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 24.12.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
GALAȚANU N. M. G.
Red.jud.GN
Thn.red.gr.MG
4 ex/28.03.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 2250/2013. Judecătoria BUFTEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2626/2013.... → |
---|